x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Alimentația intuitivă, 10 principii de urmat

Alimentația intuitivă, 10 principii de urmat

de Paul Bardasu    |    02 Noi 2023   •   06:00
Alimentația intuitivă, 10 principii de urmat

Fie că au probleme cu greutatea, fie că vor să arate cât mai bine, oamenii apelează la diete restrictive. Regimurile pentru slăbit pot fi copleșitoare, cifrele arătând că aproximativ 20 de milioane de europeni se luptă cu tulburări de alimentație, dintre care peste 400.000 numai în România. Revista Longevity scrie despre alimentația intuitivă, un mod de abordare fără dietă a sănătății și a stării de bine, care cultivă o relație pozitivă între alimente, corp și minte.

Inițiatoarele conceptului de alimentație intuitivă, nutriționistele americane Evelyn Tribole și Elyse Resch, sunt autoarele seriei de cărți „Intuitive Eating” - Alimentație Intuitivă, un cadru de hrănire pentru îngrijirea personală a minții și corpului pe baza unui număr de 10 principii. Cărțile de mare succes ale celor două nutriționiste au dat naștere la peste 125 de studii de specialitate ale căror rezultate, până în prezent, au arătat beneficii ale acestui tip de alimentație. 

Pe scurt, alimentația intuitivă înseamnă să înveți cum să ai grijă de tine pe baza celor 10 principii. Iată care sunt acestea.

1. Renunță la mentalitatea de dietă. Pentru început, renunță la ideea că există o modalitate „perfectă” de a mânca sau că pierderea în greutate este cheia sănătății și fericirii.

2. Nu număra caloriile. Ascultă-ți corpul și mănâncă numai atunci când ți-e foame, în loc să urmezi planuri stricte de masă sau să numeri caloriile.

3. Fă pace cu mâncarea. Acordă-ți permisiunea de a mânca orice alimente care îți plac, fără vinovăție sau rușine, și nu mai eticheta alimentele ca fiind ori „bune“, ori „rele“.

4. Fără reguli. Gândește-te la „poliția alimentară“ ca la întruchiparea tuturor acelor reguli ale culturii dietei care îți domină sentimentele generate de mâncat. În schimb, pune la îndoială în mod activ mesajele negative pe care le-ai interiorizat în jurul anumitor alimente sau al dimensiunilor corpului tău.

5. Respectă-ți sațietatea. Fă pauze în timp ce mănânci pentru a intra în acord cu semnalele de sațietate date de corpul tău (ai o dorință redusă de a mânca, nu te gândești la mâncare sau te simți mai plin de energie). Dar amintește-ți că ai voie să mănânci peste punctul de sațietate și, de asemenea, și atunci când nu îți este foame.

6. Descoperă factorul de satisfacție. Găsește plăcere și satisfacție în alegerile alimentare! Mâncarea este menită să fie savurată.

7. Sentimente fără asocierea cu alimente. Te orientezi mereu către mâncare atunci când ești trist, stresat, furios sau plictisit? Este în regulă să folosești uneori mâncarea ca mecanism de adaptare, dar dacă mâncatul este singura ta strategie pentru a face față stresului, ar fi util ca, în loc să apelezi la frigider, să găsești alte modalități de a-ți gestiona sentimentele.

8. Înțelege-ți corpul. Nu ai încerca niciodată să-ți înghesui piciorul într-un pantof de mărimea 37, când tu porți 40, nu-i așa? În cea mai mare parte, acceptăm că mărimea pe care o avem la pantofi ține de genetică și nu ne blocăm în situații imposibil de schimbat. Același lucru ar trebui să fie valabil și în cazul formelor și dimensiunilor unice ale corpului nostru.

9. Fă diferența între exerciții. Apleacă-te asupra unor exerciții care îți plac și te energizează, mai degrabă decât asupra unor rutine neplăcute și epuizante, care îți par o corvoadă.

10. Bucură-te de propria sănătate. Nu încerca să îți revizuiești dieta peste noapte în numele „sănătății și bunăstării”. Concentrează-te pe mici schimbări care te fac să te simți mai bine și nicidecum mai rău. Încorporează proteinele, carbohidrații și grăsimile în fiecare masă, fără ca acest proces să fie complicat sau consumator de timp.

Modalitate durabilă de a te hrăni pentru viață

Cercetările au descoperit că hrănirea intuitivă este legată de o perspectivă emoțională pozitivă, de o satisfacție mai mare față de viață, de o mai mare apreciere a corpului, precum și de menținerea greutății. În general, este important să ne amintim că alimentația intuitivă nu este un program de slăbire sau o dietă. „A fi atent la ceea ce mănânci și la felul în care te simți îi ajută pe oameni să mănânce mai puțin în mod natural”, spune Elyse Resch, care adaugă că majoritatea planurilor de dietă sunt soluții pe termen scurt, care duc la recăpătarea în greutate odată ce dieta a fost stopată: „Alimentația intuitivă este o modalitate durabilă de a te hrăni pentru viață, care duce la o greutate stabilă”.

„Este un mod de viață care se concentrează pe îngrijirea de sine, pe respectul pentru corp și pe starea de bine, mai degrabă decât pe pierderea în greutate. Îmbrățișarea pe deplin a alimentației intuitive poate necesita timp și practică, dar poate ajuta oamenii să-și transforme întreaga viață și să aibă o apreciere mai mare și mai corectă a corpului lor”, adaugă Evelyn Tribole.

Hrănirea intuitivă nu este o dietă, ci o abordare a alimentelor pozitivă pentru organism, care permite indiciilor transmise de corp cu privire la foame și sațietate să te ghideze, arătându-ți când, ce și cât de mult mănânci. Dacă ești intrigat de această abordare, poți apela, pentru sprijin și îndrumare, la profesioniștii medicali specializați în alimentația intuitivă.

„Proteinele ajută la susținerea creșterii și reparării mușchilor, carbohidrații furnizează energie organismului și creierului, iar grăsimile ajută la absorbția vitaminelor importante. Recomand oamenilor să urmărească echilibrul, pentru că acesta va ajuta la furnizarea constantă de energie pe tot parcursul zilei” - Elyse Resch

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×