Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
1. „Ne raportăm la copii printr-o viziune care ia reper amintirile personale, acele pe vremea mea - cum altfel decât subiective - și punând semnul egal între realitatea noastră de atunci și realitatea copiilor, de acum și aici. Este o diferență de grad, și nu de natură, dar este calea sigură de a da greș. Nu, trecutul nostru - resimțit ca un perpetuu și valabil prezent - nu este, nu poate fi, nu are cum să fie prezentul pe care copiii noștri îl trăiesc. Este, pur și simplu, o altă realitate. Așadar, prima mare greșeală este certitudinea noastră că azi este același lucru cu ieri. Mai mult, că ieri era cu mult mai în regulă decât azi”.
Autoritate în loc de cooperare
2. „Certitudinea că ne cunoaștem copiii mai bine decât se cunosc ei înșiși, aceasta fiind calea sigură de a-i scoate în afara relației cu noi. În acest fel este eliminată curiozitatea de a ne descoperi copilul, aflat într-o continuă transformare. Întărim o relație de autoritate, de la mai-știutor la neștiutor, iar copilul va simți acest lucru și se va considera inferior și neștiutor (cum, de altfel, și este!). Și tot în felul ăsta mutăm accentul de pe preferabila relație de cooperare, pe o relație de supunere. De pe o relație de interacțiune, pe una de acțiune a noastră asupra copilului.”
3. „Certitudinea că noi, ca părinți, nu putem greși niciodată”.
4. „Certitudinea că, dacă urmăm pașii a, b, c, consecința (scopul) este, obligatoriu, d. Dacă nu ajungem la d, atunci greșeala/problema este la copil, nu la noi.”
Neasumarea consecințelor alegerilor
5. „Nu ne asumăm consecințele alegerilor pe care le facem pentru copiii noștri căci, nu-i așa, în numele iubirii, alegerile noastre nu pot fi altfel decât cele mai bune. Cum spuneam mai sus, dacă nu iese cum am dorit, problema nu e la noi, ci la copii.”
În loc de concluzie: „Toate cele se mai sus fac din copil victima noastră. Nu a destinului, nu a hazardului, ci a noastră. Să nu ne amăgim, cu toții procedăm întocmai, dar nu acceptăm că putem greși. Scuze celor care se simt lezați, nu e în intenția mea să rănesc pe cineva.”
„Nu, trecutul nostru - resimțit ca un perpetuu și valabil prezent - nu este, nu poate fi, nu are cum să fie prezentul pe care copiii noștri îl trăiesc.”, Ioana Scoruș, psihanalist
„Să conștientizeze părinții că toți greșim, că nu există părinte perfect și că a-ți recunoaște greșelile într-o oglindă care ți le-arată nu înseamnă a fi arătat cu degetul pentru a fi blamat.”, Ioana Scoruș, psihologă
„Avem certitudinea că ne cunoaștem copiii mai bine decât se cunosc ei înșiși, aceasta fiind calea sigură de a-i scoate în afara relației cu noi.”, Ioana Scoruș, psihologă
