x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Educaţia sexuală trebuie să fie mult mai grafică

Educaţia sexuală trebuie să fie mult mai grafică

20 Noi 2017   •   16:42
Educaţia sexuală trebuie să fie mult mai grafică

Educaţia sexuală ar trebui să fie mult mai grapică, deoarece adolescenţii sunt dornici să experimenteze practicile tabu, potrivit unui nou studiu, notează The Telegraph.

Cercetătorii de la Şcoala Londoneză de Igienă şi Medicină Tropicală (LSHTM) şi de la Universitatea din Londra au monitorizat schimbările practicilor sexuale în rândul tinerilor începând cu 1990.

Aceştia au descoperit că numărul celor care se îndepărtează de practicile sexuale tradiţionale s-a dublat. Experţii sunt de părere că accesul uşor la pornografie prin intermediul Internetului a participat parţial la această trecere.

“La un moment în care educaţia sexuală şi a relaţiilor este actualizată, menţinerea păcii cu trendurile actuale în privinţa practicilor sexuale este crucială, astfel programa trebuie adaptată în funcţie de experienţele tinerilor”, a spus coordonatorul proiectului de la LSHTM, dr. Ruth Lewis.

“Prin a aduce în lumină momentul în care tinerii încep să facă sex şi ce fel de sex fac, studiul nostru subliniază nevoia unei educaţii sexuale clare, care oferă oportunităţi de discuţie privind consimţământul şi siguranţa în relaţie în legătură cu unele practici sexuale”.

Studiul a descoperit că vârsta medie a primului contact sexual nu s-a schimbat mult în ultimul deceniu. În cel mai recent studiu, vârsta medie a primului contact sexual în rândul femeilor şi al bărbaţilor născuţi între 1990 şi 1996 era de 14 ani. Acum, vârsta medie privind pierderea virginităţii, atât în rândul femeilor, cât şi în rândul bărbaţilor, este de 16 ani.

În 1950, vârsta medie pentru femei era de 20, iar pentru bărbaţi de 19 ani.

“Schimbările practicilor pe care le vedem aici sunt în acord cu celelalte aspecte ale experienţelor sexuale ale tinerilor şi nu sunt surprinzătoare, având în vedere rapiditatea cu care se schimbă contextul social şi numărul tot mai mare de influenţe asupra comportamentului sexual”, potrivit profesorului de Sănătate Sexuală şi Reproductivă de la LSHTM, Kaye Wellings.

Studiul a fost publicat în Journal of Adolescent Health.

 

×