x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Teama și beneficiile ei

Teama și beneficiile ei

de ​​​​​​​Florian Saiu768    |    19 Feb 2024   •   06:00
Teama și beneficiile ei

​​​​​​​Ți se strânge stomacul, mintea ți se blochează, începi să transpiri brusc? Inima îți bate cu putere, simți că ți se taie respirația, simți greață? Poate intuiești (și) că mai ai un pic și leșini? Frica îți dă târcoale! Hai să învățăm din efectele ei.

„Strămoșii noștri au simțit frică în situații care le amenințau integritatea corporală, propria supraviețuire. Într-o societate sigură din punct de vedere fizic, unde iarna, de pildă, nu mai este o amenințare insurmontabilă pentru viață, unde lupul nu mai pândește după primul copac, această frică a trecut pe un alt plan: cel psihologic, cel al supraanalizei, al gândirii în exces”, apreciază psihoterapeuta Ancuța Coman-Boldișteanu, autoare a lucrării „Emoții în farfurie” (Editura Trei, 2023). Până aici, am reținut. Continuarea?

Pericol real versus pericol ipotetic

Are cuvântul specialista: „Deși timpul pare cea mai limitată resursă din zilele noastre, avem răgaz să ne facem scenarii, să ne îmbogățim imaginația cu tot felul de temeri. Din fericire, majoritatea dintre ele nu se întâmplă niciodată. Am folosit doi termeni în rândurile de mai sus. Frică și teamă. În limba română îi folosim deseori ca sinonime. Dar nu sunt”. Serios? „Frica e starea de adâncă neliniște și de tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar; e lipsă de curaj. Teama, în schimb, e o stare de neliniște și de tulburare provocată de un pericol care te amenință, de un rău care ți se poate întâmpla. Diferența? Pericol real versus un pericol care te amenință. În funcție de reacțiile emoționale și de intensitatea lor, atunci când pericolul este real sau îl simțim aproape, mai degrabă vorbim despre frică. Iar atunci când ne gândim la ceva ce s-ar putea întâmpla, mai degrabă vorbim despre teamă”.

Sora mai mică (și mai rea)

În completare: „Aceasta din urmă este mai blândă, dar mai aproape de efectul picăturii chinezești”. Adică? „Din ea vin atacurile de panică și din ea se clădește anxietatea. Tot din temeri acumulate se poate ajunge la frică profundă. Să dăm un exemplu”. E binevenit! „Ai fost victima unui furt. Ți s-a întâmplat. Erai acolo. Ai simțit o frică puternică, una care te-a înghețat. Apoi a trecut. Dar a rămas cu tine sora ei mai mică: teama. Teama că s-ar putea întâmpla din nou, oricând. În timp, din ea se pot dezvolta atacurile de panică, izolarea socială, hipervigilența etc.”.

Autoconservare, anticipație, reziliență

„Teama are însă și multe beneficii”, a urmat Ancuța Coman-Boldișteanu. În sfârșit, o veste bună! Să le numim! „Cele mai des întâlnite, în activitatea mea la cabinet: „Beneficiul autoconservării - dacă nu ne-ar fi teamă, atunci am intra ușor în situații periculoase, nu ar exista instinctul de autoconservare. Funcția anticipatorie - senzația de teamă ne anunță că urmează să se întâmple ceva care ne-ar putea pune în pericol. Că suntem aproape de el și că am face bine să ne protejăm”. Apoi, teama poate fi temelia pentru reziliență. Cum vine asta? Păi cu teama putem lucra și astfel putem deveni mai rezilienți, adică mai capabili să facem față provocărilor. Lucrând și reușind să gestionăm teama de a vorbi în public, de exemplu, ajungem să devenim mai siguri pe noi, mai încrezători. 

Să nu uităm că suntem muritori!

Nu în ultimul rând: „Teama ne motivează să mergem înainte sau să facem o schimbare. Iată ce spune Harriet Lerner (2018) în cartea sa - Dansul fricii: «O doză potrivită de anxietate în legătură cu starea noastră fizică sau mentală ne poate motiva să căutăm ajutor sau să facem o alegere dificilă. O spaimă întemeiată, de exemplu, ne poate convinge să mâncăm diferit, să facem exerciții fizice și să ne punem în ordine prioritățile. O reamintire a faptului că suntem muritori are forța să ne trezească dintr-o amorțeală psihică și să ne inspire să privim mai clar și mai atent, să conștientizăm ce anume contează cu adevărat»”. Sună  bine, nu?

„Din teamă vin atacurile de panică și din ea se clădește anxietatea.”, Ancuța Coman-Boldișteanu, psihoterapeută

„Dacă nu ne-ar fi teamă, atunci am intra ușor în situații periculoase, nu ar exista instinctul de autoconservare.”, Ancuța Coman-Boldișteanu, psihoterapeută

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: frica minte putere societate viata