10 alimente gustoase care te mai și ajută să slăbești
Spun de fiecare dată că înfometarea nu este soluția potrivită ca să slăbești. Desigur, se va întâmpla și asta dar aspectul va fi unul frumos doar dacă te vei acoperi cu haine. Decât așa, mai bine ca-n vorba din popor “grasă și frumoasă”, plus că te vei alege cu probleme de sănătate care, mai devreme sau mai târziu, te vor prinde din urmă.
Ideea, așadar, pe care eu o promovez este să mănânci deștept. Și va veni și silueta. Pentru asta, însă, trebuie să fii la curent cu anumite lucruri, hai să le spunem secrete ale siluetei. Cum ar fi alimentele care te ajută să slăbești. Adică mănânci și slăbești. Adică să fie bine ca să nu fie rău. :))
Iată o listă cu 10 asemenea alimente, care mai sunt și gustoase, pe deasupra:
1. Ouă
Încep cu ele ca să nu mai fiu acuzată că includ în astfel de liste doar fructe și legume. Ajungem și acolo. :)) Ouăle sunt adevărate minuni ale naturii. Sunt una dintre cele mai bune surse de proteine dar și de aproape toate vitaminele și mineralele esențiale pentru organism. Am mai explicat și cu alte ocazii de ce proteinele te ajută să slăbești: organismul depune un efort mai mare pentru a le procesa, deci și consumă mai multă energie, iar, pe de altă parte, un aport ridicat de proteine va impulsiona și procesele metabolice.
2. Urdă
Și aici explicația este tot pe bază de proteine. Ba, mai mult, urda va mări efectul antrenamentelor, dacă faci mișcare.
3. Migdale
Aproape că nu scriu articol de gen în care să nu le menționez, fie separat, fie în categoria nucilor. Sunt alimente extrem de complexe, pline de proteine și grăsimi sănătoase, foarte dense și foarte sățioase, așa că reprezintă gustarea ideală care să țina de foame și să vă dea și energie. Crude, desigur.
Citeste mai mult pe andreeasava.ro

Ştiri din .ro
România codașă în UE la sănătate. Alocă cei mai puțini bani pentru medicina preventivă
OMS va discuta posibilitatea introducerii pașapoartelor de vaccinare
Ce arată studiile pentru vaccinul anti COVID-19 produs de Johnson & Johnson
Angajații medicali, care au fost infectați cu COVID-19, sunt protejați timp de 5 luni
Cancerul de colon poate fi confundat cu sindromul intestinului iritabil
A treia tulpină de COVID-19 a fost descoperită în Japonia
Eficiența vaccinului Pfizer/BioNTech asupra noilor mutații ale virusului SARS-CoV-2
Comisia Europeană suplimentează cererea de vaccinuri produse de Pfizer/BioNtech
Care este durata de imunizare a vaccinului anti-COVID-19 produs de Moderna
Noi recomandări OMS cu privire la vaccinarea anti COVID-19
Operaţii pe bandă rulantă care erau o eroare
Reacție alergică gravă la vaccinul Pfizer/BioNTech: Un medic a făcut encefalomielită
Poate fi produs vaccinul Pfizer/BioNTech în România ?
Cum se fac înscrierile pe platforma de vaccinare împotriva COVID-19
Ce moștenim de la familia noastră
