Medicul Mihail Pautov a făcut referire la un nou studiu, realizat de Registrul Controlului de Greutate. În acest registru sunt înscrise peste 10.000 de persoane, dintre care 80% sunt femei și 20% sunt bărbați, potrivit medicool.ro.
Greutatea medie de care au scăpat toate persoanele din acest registru este de 30 kg și a fost menținută pe o perioadă de 5 ani și jumătate.
Circa 45% dintre cei admiși în acest registru au reușit fără niciun fel de îndrumare de la specialiști sau dietă, iar 55% au respectat un program strict.
Dintre cele 10.000 persoane, 98% și-au schimbat obiceiurile alimentare, iar 94% au făcut mai mult sport.
Cele mai importante reguli de slăbit
- 78% dintre ei mănâncă micul dejun zilnic, aceasta fiind cea mai importantă masă a zilei, care oferă mai multă energie. Acest lucru te va ajuta să mănâncim ai puțin la cină și va ajuta treptat la arderea caloriilor.
- persoanele din acest registru au consumat mai puțină mâncare procesată. Cei care aleg mai multă mâncare procesată, vor dori să mănânce mai mult la următoarele mese.
- 75% dintre ei se cântăresc săptămânal pentru a avea o evidență a kilogramelor.
- 62% dintre respondenți se uită mai puțin de 10 ore pe săptămână la TV
- 90% dintre ei fac exerciții fizice, în medie cam o oră pe zi.


