Studiile arată că dietele bogate în zahăr pot provoca obezitate și inflamație în organism, dar și niveluri ridicate ale trigliceridelor, glicemiei și tensiunii arteriale. Astfel că dietele bogae în zahăr au fos asociate cu risc major de apariție a bolilor de inimă, prima cauză de deces la nivel mondial.
Consumul excesiv de zahăr, în special din băuturile îndulcite cu zahăr, a fost legat de ateroscleroză, o boală caracterizată prin depozite grase, care blochează arterele
Potrivit specialiștilor, consumul de zahăr poate afecta și sănătatea mintală. În timp ce renunțarea la dulciuri poate însemna o sănătate fizică mai bună, efectul zahărului asupra sănătății noastre mintale merită luat în considerare.
Se spune că zahărul crește adrenalina și energizează, ceea ce înseamnă efecte benefice asupra organismului. Cercetări recente arată însă că dulciurile nu crează bună dispoziție, având chiar efectul opus.
"NU zahărul ne hrănește mintea"
„NU zahărul ne hrănește mintea (doar o anesteziază), ci proteinele și grăsimea din alimente.Lucrurile se complică însă când vine vorba de consumul de proteine și carbohidrați, sau mai bine zis de glucide rapide- în esență zahăr. Deși se bănuia de mult timp, pe baza observațiilor făcute pe copii, că zahărul determină un comportament agresiv și o agitație excesivă, neuroștiința ne confirmă acest aspect. Persoanele care au o dietă bogată în proteine (carne, pește, ouă, brânză) și cu un conținut scăzut de zahăr se pare că au un comportament calm și tolerant, dau dovadă de răbdare și înțelegere", a scris Mihaela Bilic pe Facebook.
Nutriționistul spune că la polul opus se află persoanele care consumă puține proteine și pun accentul pe zahăr și dulciuri. Acestea au tendința să fie agresivi, vehemenți, cu un ego puternic, notează spynews.ro.