x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Au cremele antiîmbătrânire vârstă?

Au cremele antiîmbătrânire vârstă?

de Gina Matei    |    29 Sep 2009   •   00:00
Au cremele antiîmbătrânire vârstă?
Sursa foto: /iSTOCKPHOTO

Îţi doreşti ca tenul tău să se menţină tânăr şi frumos. Pentru asta îi dai o mână de ajutor. Ai grijă să nu îi faci mai mult rău decât bine! Este foarte important să alegi cremele potrivite şi să nu urmezi exemplul femeilor tinere care folosesc diverse creme pentru a încetini procesul de îmbătrânire.



Astfel, pe lângă faptul că îţi vei cheltui banii într-un mod inutil pe produse de care nu ai nevoie, vei risca să constaţi că utilizarea acestor produse are efecte dăunătoare asupra pielii tale.

BENEFICE VÂRSTNICILOR, DĂUNĂTOARE TINERILOR
Cu ce sunt diferite cremele antiîmbătrânire? Textura mai grea face ca, atunci când sunt aplicate pe o piele tânără, să cauzeze o serie de probleme grave, potrivit Daily Mail. Astfel, Susan Mayou, consultant în dermatologie la Cadogan Clinic din Londra, precizează că "pacienţii cu eczeme care au folosit produse cosmetice prea grase suferă adeseori de o boală denumită foliculită ocluzivă". Aceasta se caracterizează prin imposibilitatea transpraţiei de a ieşi prin porii astupaţi, cauzând apariţia unor iritaţii de culoare roşie.

Prin urmare, tinerele care folosesc aceste produse pot suferi de aceleaşi simptome. Deşi aceste infecţii uşoare ale pielii au un caracter temporar şi pot fi vindecate prin aplicarea unui antibiotic, totuşi pot apărea probleme mai grave. Cremele antiîmbătrânire conţin retinoide, derivate din retinol, deoarece acestea distrug stratul superior al pielii, accelerând ritmul de regenerare a acesteia. Distrugerea intenţionată a stratului epitelial superior este benefică în cazul persoanelor în vârstă.

În cazul pielii tinerilor, care este mai puţin elastică, aceste produse afectează funcţia naturală şi protectivă a pielii de reţinere a apei. Epiderma tinerilor, în special cea de pe obraz, este mult mai sensibilă decât pielea persoanelor în vârstă şi reacţionează destul de rău în faţa ingredientelor agresive conţinute de aceste creme cosmetice.

RECOMANDATE DUPĂ 30 DE ANI
Până la vârsta de 30 de ani, o cremă hidratantă este suficientă, spun specialiştii. Pielea se regenerează singură şi conţine destul colagen pentru a rămâne întinsă. În cazul în care vă veţi obişnui pielea cu un produs prea puternic, celulele dumneavoastră pot să devină leneşe şi vor necesita stimuli din ce în ce mai puternici. Ce e de făcut? Bucuraţi-vă că la vârsta aceasta este suficient să aplicaţi în fiecare dimineaţă o cremă hidratantă potrivită tipului dvs. de piele. Este vârsta la care şi crema de noapte este de prisos!

×
Subiecte în articol: cosmetica