x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Beneficiile neașteptate ale păstârnacului asupra sănătății

Beneficiile neașteptate ale păstârnacului asupra sănătății

de Redacția Jurnalul    |    15 Dec 2023   •   21:00
Beneficiile neașteptate ale păstârnacului asupra sănătății
Sursa foto: Hepta

Păstârnacul este o rădăcinoasă, înrudită cu pătrunjelul și morcovii, bogat în nutrienți și antioxidanți.

Are rădăcini tuberoase lungi, de culoare crem și o aromă dulce, care se aseamănă ușor cu nuca. Susține digestia, imunitatea și te ajută să scapi de kilogramele în plus. Se consumă, de obicei, toamana și iarna, scrie Real Simple.

Temperaturile reci potențează gustul păstârnacului și transformă în zahăr amidonul din legume. Totodată, păstârnacul lăsat să crească iarna are unul dintre cele mai dulci gusturi. Poate fi inclus în preparate prăjite, fierte, sote, creme. 

Iată beneficiile păstârnacului asupra sănătății:

1. Antioxidant

Păstârnacul conține antioxidați, printre care vitamina C (acid ascorbic) și poliacetilenă, care previn apariția efectelor provocate de stresul oxidativ și afecțiunile cronice precum: cancerul, diabetul și bolile de inimă.

2. Nutrienți

Conține proteine, fibre, carbohidrați, grăsimi, vitamina C, vitamina E, vitamina K, magneziu, acid folic, fosfor, zinc, tiamină (vitamina B1), vitamina B6 și acid folic (vitamina B9), și concentrații scăzute de riboflavină (vitamina B2), calciu și fier.

3. Fibre solubile și insolubile

Creșterea aportului de fibre ajută în afecțiuni digestive, precum reflux gastroesofagian, ulcer, constipație, hemoroizi și diverticulită. Fibrele pot echilibra nivelurile de zahăr din sânge, reduc nivelurile de colesterolul, scad tensiunea arterială, susțin sănătatea inimii și reduc inflamația din organism, scrie medicool.ro.

4. Sistemul cardiovascular

Păstârnacul este bogat în potasiu, potrivit  Nourish by WebMD. Acesta este un mineral care ajută funcționarea inimii, echilibrează tensiunea arterială și reduce riscul de apariție a pietrelor la rinichi. Un singur păstârnac poate asigura o bună parte din aportul zilnic de potasiu.

5. Imunitate

Conține concentrații mari de vitamina C, care este o vitamină solubilă în apă, cu rol important în asigurarea funcției imunitare. Dacă o incluzi în cantități adevate în dieta ta, poate ajuta la scăderea simptomelor și scurtarea duratei răcelii dar și a altor afecțiuni, cum sunt pneumonia, malaria și infecțiile diareice. Este bogat în antioxidanți, respectiv: quercetină, kaempferol și apigenină.

6. Scăderea în greutate

Păstârnacul are un conținut scăzut de calorii, dar conține și o cantitate semnificativă de apă și fibre, potrivit Healthline. Fibrele oferă senzație de sațietate pe termen lung și reduc apetitul.

×
Subiecte în articol: pastarnac sanatate