x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Delicatesele Micului Paris

Delicatesele Micului Paris

de Roxana Roseti    |    23 Mai 2010   •   00:00
Delicatesele Micului Paris
Sursa foto: Delicateria Traiteur/

Somon fume, jambon cru, brânzeturi fine, tarte sărate, patiserie delicioasă, bomboane şi prăjituri din ciocolată fină... Sună cam sadic pentru aceste vremuri! Şi, tot cam neadecvat cu aceste vremuri, delicatesele menţionate sunt produse chiar la Bucureşti din ingrediente naturale.



La prima vedere sună a delicatesele Bucureştiului din memoriile lui Constantin Bacalbaşa. Dar este foarte greu să reconstitui pierduta aristocraţie a unui oraş în care "creierul rasol cu sos picant", "curcanul la tavă", "şniţelul din uger de vacă", "melcii cu mujdei" sau "limba pane" s-au dus pe apele unei sâmbete de-aiurea. Iată însă că, în aceste vremuri de zbucium mai mult decât social, românii sunt provocaţi să facă o alegere mai mult decât... filosofică: să redescopere gustul delicateselor Micului Paris de altădată!

Salonul dulciurilor, salonul vinurilor, salonul de produse sărate... Sună ŕ la "Spărgătorul de nuci", dar nu este un spectacol, ci magazinul Delicateria Traiteur, deschis pe Bulevardul Dacia, într-o vilă de pe vremea adevăratului Mic Paris.

PARADOX
Clienţii Delicateria Traiteur pot alege dintr-o gamă importantă de gastronomie fină care numără aproximativ 400 de preparate, produse chiar la Bucureşti, în fabrica societăţii. Compania beneficiază de expertiză de top în gastronomie, producţia fiind supervizată de un bucătar, un patiser şi un brutar francez. "Ceea ce creează unicitatea acestui magazin faţă de alte magazine care propun produse fine este producţia proprie.

Ne-am axat dintotdeauna pe calitate şi nu pe cantitate, fapt care ne permite să fim extrem de flexibili şi să răspundem imediat cerinţelor clienţilor noştri. Acest lucru face ca în acest moment să ne putem mândri cu unele dintre cele mai bune produse de pe piaţă la categoria din care fac parte, cum este somonul nostru fume sau pâinea proaspătă. De asemenea, clienţii noştri pot face comenzi speciale de produse chiar dacă acestea nu se găsesc în magazin. Suntem creatori de gastronomie fină. Acesta este punctul nostru forte", spune Adrien Damour, directorul general Delicateria Traiteur.

Entuziasmul celor care şi-au asumat acest risc, într-un oraş cu un supranume care a rămas doar la stadiul de poreclă - "Micul Paris", ne face să renunţăm la ironia întrebării "Oare nu reprezentaţi un paradox în această ţară-paradox?"

În vila de început de secol al XX-lea, cu parchet din lemn şi sobe veneţiene, brânzeturile artizanale, dulciurile, îngheţatele, şerbeturile, ceaiurile, vinurile, produsele bio (orez, zahăr de palmier, sos de tomate fără zahăr, sucuri, ulei de măsline, vinuri sau biscuiţi) baletează într-un "Spărgător de nuci" aproape interminabil. "Putem să oferim clienţilor noştri platouri compuse chiar de ei, cu produsele preferate!", şopteşte Adrien Damour.

D'accord monsieur Damour, delicatesele îşi regăsesc locul la Bucureşti - după cum sună sloganul magazinului, dar oare noi ne vom regăsi vreodată locul?!?

×
Subiecte în articol: stare de lux