Fericirea are chipul unui bătrân de 85 de ani. Pentru că aceasta este vârsta la care omul “trăieşte mai deplin starea de fericire”, susţin unii experţi britanici. Conform calculelor profesorului Lewis Wolpert, principala explicaţie este faptul că la această vârstă un om nu mai poartă povara responsabilităţilor şi grijilor cotidiene şi, astfel, se poate bucura mai mult de viaţă, scrie Agerpres. Astfel, în anii adolescenţei şi la 20 de ani o persoană trăieşte o viaţă normală, fără o percepţie specială a fericirii. Urmează o perioadă de declin în ceea ce priveşte percepţia stării de bine, care durează până la vârsta de 45 de ani, când toate eforturile sunt direcţionate spre familie şi performanţele profesionale. Abia după aceasta începe urcuşul, iar apogeul s-ar înregistra - conform experţilor - în jurul vârstei de 80 de ani şi chiar către 90 de ani. Desigur, cu condiţia unei longevităţi pe măsură.