x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Frumusetea incepe de la maini

Frumusetea incepe de la maini

00 0000   •   00:00

Cand temperaturile scad si aerul este umed, simtim cum pielea de pe maini se strange si se aspreste, apar cojite, ba chiar si mancarimi. Cu deosebire in anotimpul friguros, pielea uscata devine o problema. In termeni medicali, ea se numeste xeroza si poate aparea in unele zone ale corpului, indeosebi maini si gambe, chiar daca tenul este seboreic. Afectiunea se agraveaza dupa varsta de 30 de ani, mai ales la persoanele care in mod natural au o tendinta de piele uscata. La batranete apar forme mai grave de xeroza, care se manifesta cu un prurit suparator. "Iar daca nu luam masuri la tinerete, cu siguranta vom avea probleme la batranete", ne avertizeaza dr. Viviana Iordache, medic primar dermatolog la Miko Palace. Consecinta a xerozei sunt ridurile, care apar cu mult inaintea varstei fiziologice. O alta urmare neplacuta este lipsa de aparare a pielii uscate in fata infectiilor cu stafilococi si streptococi.  

PREVENITI! Putem preveni xeroza in doua moduri: prin ingrijirea pielii si printr-o alimentatie corespunzatoare. "Pentru ca sapunul obisnuit, mai ales cel lichid, deshidrateaza pielea foarte mult, persoanele cu piele uscata trebuie sa-l inlocuiasca cu unul pentru copii. Dupa fiecare dus trebuie sa folosim lapte de corp, iar pentru fata si maini o crema foarte grasa. Inainte de a iesi din casa, la temperaturi scazute, aplicati din nou crema pe fata si pe maini. De altfel, de fiecare data cand ne spalam pe maini trebuie sa aplicam un strat de crema hidratanta", ne sfatuieste dr. Viviana Iordache. Daca aveti piele uscata, evitati folosirea solutiilor sau servetelelor dezinfectante pentru maini, deoarece contin alcool. Ele deshidrateaza pielea, dar in acelasi timp predispun la infectii cutanate.  

Xeroza poate fi combatuta si printr-o alimentatie corespunzatoare. Acizii grasi esentiali omega 3 si omega 6 sunt indispensabili pielii. De aceea, mancati peste sau luati suplimente alimentare o data la sase luni. Vitaminele, in special A si E, au si ele un rol important in prevenirea xerozei. Ele pot fi luate din alimente (afine, morcovi, seminte de orice fel) sau din suplimente alimentare.  

PERICOLE. Expunerea la radiatii ultraviolete grabeste aparitia xerozei. Abuzul de lotiuni alcoolizate cand apare pruritul este o alta greseala, care agraveaza xeroza. Pe moment, alcoolul atenueaza mancarimea, dar el nu face decat sa creasca deshidratarea cutanata. Pruritul se va generaliza si va crea un mai mare disconfort. Sportul, in special inotul, favorizeaza uscaciunea pielii. Transpiratia eliminata in urma efortului fizic deshidrateaza pielea. Iar clorul din apa de la bazin are acelasi efect. Dusul este indispensabil, dar la fel de indispensabil este si laptele de corp, mai ales in cazul copiilor.

×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul maini