Implantul dentar

Implantologia vine astăzi să completeze arsenalul terapeutic al stomatologiei contemporane. Implantele îşi fac tot mai mult drum în rezolvarea edentaţiilor (lipsurilor) totale şi parţiale maxilare şi mandibulare. Protezarea, ca suprastructură a implantelor, facilitează obţinerea unor rezultate excepţionale, estetice şi funcţionale, adresându-se practic unui spectru nelimitat de indicaţii.

În timp ce protezarea convenţională, mobilă totală şi parţială sau fixă, prin şlefuirea dinţilor stâlpi, se indică în primul rând în funcţie de caracteristicele anatomice date de repartizarea dinţilor restanţi, forma arcadelor, gradul de atrofie a crestelor dentare etc., pentru medicul ce alege varianta supraconstruc­ţiei pe implante, există posibilitatea ca situaţia dată să o poată schimba în aşa fel încât să satisfacă majoritatea cerinţelor estetice şi funcţionale ale pacienţilor.

Preocuparea medicului stomatolog specializat în implantologie dentară este redarea sănătăţii dentare şi pacienţilor pe cale de a-şi pierde dinţii afectaţi de boala parodontală în stadiu avansat ce necesită extracţii, dinţi care au suferit fracturi subgingivale, dinţi afectaţi de carie în fază terminală, traume şi probleme endodontice. Aceşti dinţi se află, de obicei, în regiunea anterioară a maxilarelor, cu o mare importanţă estetică, tocmai de aceea majoritatea pacienţilor ajung foarte târziu în clinica de stomatologie, de teamă că vor rămâne o perioadă prea mare fără dinţii frontali. În aceste cazuri se poate face implantarea imediat postextractional şi cu realizarea unor lucrări dentare de tranziţie.

Acest act medical de înaltă probitate profesională presupune, oricât de grăbit este pacientul, elaborarea unui diagnostic şi plan de tratament preimplantar, care presupune eliminarea tuturor focarelor infecţioase dentare: parodontita margi­nală cronică, carii, afecţiuni periapicale cronice fistulizate, care constituie surse de infectare a ţesuturilor din jurul implantelor dentare, precum şi elimi­narea traumelor ocluzale din care cel mai cunoscut este bruxismul (scrâşnitul dinţilor) nocturn tratat prin gutiere şi cel diurn, tratat prin autocontrol, altfel, el constituie un factor de mare risc pentru protezare prin suprastructuri pe implanturi dentare.

Înaintea unui tratament implantolo­gic ce vizează zone cu implicaţii estetice, se impune şi o examinare clinică şi radiologică a ţesuturilor de susţinere a dinţilor ce vor fi extraşi, precum şi a dinţilor vecini, pentru că nu este suficient să înlocuieşti coroanele dinţilor extraşi ci, după caz, trebuie înlocuite ţesuturile moi şi dure pierdute. Posibilitatea de înlocuire a acestor ţesuturi prin grefe osoase şi membrane a lărgit foarte mult accesul la acest tratament modern şi al pacienţilor care altadată ar fi avut contraindicaţii.

Studiile în domeniu se amplifică rapid şi pot afirma că afecţiunile stomatologice şi implantologia vor beneficia de folosirea unor inductori ai regenerării osoase de tipul unor proteine morfogenetice osoase care, în combinaţie cu un material de grefare, duc la formarea de os. În acelaşi scop se utilizează şi celule stem inserate o dată cu grefa osoasă, ele reuşind să se transforme pe linie osteogenetică şi sub influenţa proteinelor morfogenetice osoase, realizând în final os matur.

"Implantul stă?"
Pentru a răspunde la întrebările cele mai frecvente, vom începe cu cea mai importantă pentru pacient: "Implantul stă?" În condiţiile în care implantul dentar folosit este de bună calitate şi tratamentele din etapele chirurgicale şi protetice sunt realizate corect, în prezent rata de succes la 5 ani postoperator trebuie să fie de 9%-98% la mandibulă şi 93%-95% la maxilar. Aceasta rata este obţinută în prezent şi în clinicile specia­lizate în implantologie din România. 

Intervenţia chirurgicală se realizează cu ajutorul anesteziei locale, însă în mod opţional, de cele mai multe ori se poate folosi sedare pe cale intravenoasă sau prin inhalaţie. În general, anestezia locală este suficientă pentru inserare, iar durerile postoperatorii sunt, în proporţie de 95% din cazuri, absolut suportabile (cu un grad de intensitate a durerii post-extracţiei dentare), de cele mai multe ori nefiind necesară nici măcar o doză de antialgic.

Indicaţiile tratamentului sunt edentaţiile (lipsurile dentare), indiferent de marime sau cauză. Se pot proteza prin implanturi dentare atât edentaţiile unidentare (un dinte), cât şi edentaţiile totale. Clasic, aceste edentaţii se protezează prin şlefuirea dinţilor limitanţi (2-3 dinţi) şi aplicarea unei punţi fixe sau, în cazul edentaţiei totale, prin insuportabilele proteze mobile, traumatice atât pentru osul pe care se sprijină, cât şi pentru psihicul pacientului purtător.

Contraindicaţiile sunt atât locale, cât şi generale. Prin metodele de adiţii osoase, contraindicaţiile locale au fost mult reduse. Astfel, din punct de vedere local, peste 95% dintre pacienţi pot beneficia acum de acest tratament. Contraindicaţiile generale sunt de obicei consecinţa bolilor generale grave (diabet insulinodependent, ciroză hepatică, HIV, infarct miocardic la mai puţin de 6 luni cu antecedente, corticoterapie).

Etape:
● pregătirea şi igienizarea profesională a cavităţii bucale a pacientului;
● intervenţia chirurgicală cu sau fără protezare provizorie;
● după vindecarea osoasă şi osteointegrare (2-3 luni mandibula şi 3-5 luni maxilar) se montează pe implanturi bonturile protetice şi se protezează provizoriu;
● după 5-7 zile de vindecare a gingiei, urmează etapa de amprentare;
● aplicarea lucrării protetice definitive.

Aşadar, în maximum cinci luni, pacientul poate avea lucrările protetice fixate şi funcţionale. În cazul augumentărilor mari (adaos de os artificial), perioada se prelungeşte cu 3-6 luni (5%-10% din cazuri).

Indicaţiile implantelor dentare în ultimele decenii au fost lărgite datorită noilor tehnici de conservare şi reconstrucţie a crestei alveolare. Regenera­rea osoasă dirijată şi o serie de tehnici şi metode de grefare osoasă cu noi produse în domeniu au fost documentate, asigurând o rată de succes ridicată în mâna unor practicieni experimentaţi.

Ce este un implant dentar?
Pe scurt, implantul dentar este un material aloplastic (titan, zirconiu), introdus în osul maxilar, pe care se realizează o suprastructură protetică. Deci acest material trebuie să fie nu numai bine tolerat de ţesuturile înconjurătoare, ci şi să transmită forţele de masticaţie într-un mod non-traumatic pentru osul-suport. Acest lucru a fost optimizat prin modificarea în timp a designului implanturilor. Astfel, forma optimă a implantului dentar a ajuns să fie cea de şurub, al cărui corp să fie uşor tronconic (root-form = de forma rădăcinii), cu diametrul între 3 şi 6 mm (diametrul minim acceptat fiind de 2,8 mm), iar spirele de dimensiuni şi pas variabil, în funcţie de producător.

ANALIZE MEDICALE. Pentru a fi preg`tit \n vederea opera]iunii de implant dentar va trebui s` ave]i efectuate urm`toarele analizele me­dicale: hemoleucograma, glicemie, calcemie, colersterol, timp de sângerare,  timp de coagulare, transaminaze, uree, VSH.