x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Infuzii pentru tenul acneic

Infuzii pentru tenul acneic

de Oana Antonescu    |    04 Noi 2008   •   00:00

Credeţi că aţi încercat totul pentru a trata acneea şi aveţi senzaţia că nu veţi mai scăpa niciodată de ea? Ei bine, poate nu aţi încercat chiar totul.

Deseori se dovedeşte că remediile naturiste sunt mai bune decât soluţiile farmaceutice prescrise de medicul dermatolog. Dr Cristina Bălănescu, medic primar medicină generală, cu competenţă în terapii complementare, de la Centrul de Sănătate Clar Med, ne recomandă câteva infuzii de plante pe care persoanele cu ten acneic ar trebui să le folosească pe cât posibil zilnic pentru spălarea feţei.

Cele mai bune rezultate în tratamentul acneei le are infuzia din nalbă de grădină. Ea se prepară cu o linguriţă de flori de nalbă la 250 ml de apă clocotită. Cu infuzia ne spălăm faţa dimineaţa, iar planta fiartă o vom aplica pe faţă seara, ca o mască. Tratamentul se va respecta timp de cel puţin o lună. “Nalba tratează eficient nu doar acneea specifică vârstei adolescenţei, ci şi pe cea care apare uneori după menopauză”, precizează dr Cristina Bălănescu.

O altă soluţie pentru tenul acneic este infuzia de flori de gălbenele. Se prepară şi se aplică în mod similar infuziei de nalbă. Gălbenelele sunt de altfel recomandate pentru orice problemă dermatologică. “La fel de eficiente sunt infuziile de busuioc, trei fraţi pătaţi, ceai verde şi lavandă. Efectele lor sunt vizibile după câteva săptămâni în care le vom folosi zilnic”, spune dr Cristina Bălănescu.

 

Argilă

Infuziile de lavandă şi ceai verde pot fi amestecate cu pudră de argilă roşie, galbenă sau albastră (cea mai bună dintre toate, dar se găseşte mai greu). Se prepară o mască, se lasă pe faţă 15 minute şi se aplică de două ori pe săptămână. Dacă aveţi un ten mixt, aplicaţi masca numai pe zonele cu acnee, evitând zonele cu ten uscat pentru că argila le poate deshidrata mai tare. Apa de argilă este şi ea un bun remediu al acneei. Într-un pahar de 200 de ml cu apă se pun seara 5 grame de pudră de argilă, se amestecă foarte bine cu o lingură de lemn şi se lasă de seara până dimineaţa. Cu apa de argilă se spală tenul în fiecare dimineaţă.

MUŞEŢELUL. În tratamentul acneei, se foloseşte frecvent infuzia de muşeţel. Muşeţelul are efect dezinfectant, dar nu şi calmant, explică specialistul. “În realitate, muşeţelul irită pielea şi accentuează acneea, de aceea nu este recomandat persoanelor cu probleme dermatologice precum acneea”, atrage atenţia dr Cristina Bălănescu.

×
Subiecte în articol: cosmetica