x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Pericolul ticurilor nervoase. Ce se întâmplă când îți rozi unghiile

Pericolul ticurilor nervoase. Ce se întâmplă când îți rozi unghiile

de Redacția Jurnalul    |    31 Iul 2023   •   19:30
Pericolul ticurilor nervoase. Ce se întâmplă când îți rozi unghiile
Sursa foto: Unsplash.com

Unele dintre obiceiurile compulsive ale oamenilor sunt rosul unghiilor, ciupitul pielii, mușcatul buzelor și obrajilor, mâncatul părului.

În timp ce la mulți oameni aceste ticuri nervoase (BFRB) sunt insesizabile, la alții pot atinge forme mai grave, provocând leziuni pe piele și chiar căderea părului, dar afectează și sănătatea mintală. 

„Majoritatea oamenilor au cel puțin unul dintre aceste obiceiuri de-a lungul vieții, în special rosul unghiilor, într-o oarecare măsură, dar toate pot deveni problematice atunci când sunt făcute în exces. Mulți dintre acești oameni dezvoltă alte probleme, ca o consecință a faptului că le este rușine de comportamentul lor. Evită intimitatea, mai ales cei tricotilomani (cei care își smulg părul de pe corp) sau cei care își ciupesc pielea, ferindu-se să se dezbrace în fața partenerului lor”, explică medicul Steffen Moritz, șeful Secției de Neuropsihiatrie de la Centrul  Medical Universitar Hamburg-Eppendorf din Germania, transmite CNN, citat de dcnews.ro.

Aceste acțiuni repetitive pot uneori să pună viața în pericol.  Cazurile de sepsis, o reacție severă la o infecție, sunt legate de ciupitul pielii. Mâncatul părului poate provoca probleme grave de stomac.

Tratamentul psihologic pentru acest comportament este terapia cognitiv-comportamentală dar un studiu recent, publicat în această lună în jurnalul medical JAMA Dermatology, arată că și o tehnică blândă de autoajutorare poate avea rezultate. 

×