x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Ce sunt poftele din timpul sarcinii și cum le ții sub control

Ce sunt poftele din timpul sarcinii și cum le ții sub control

de Redacția Jurnalul    |    13 Iun 2024   •   19:15
Ce sunt poftele din timpul sarcinii și cum le ții sub control

Femeile gravide trec prin multe stări în timpul celor 9 luni de sarcină, determinate de factori fizici și emoționali. Printre acestea se află și dorința intensă de a consuma anumite alimente.

Poftele apar, în general, după al doilea trimesru de sarcină. Între 50 - 90% dintre femeile însărcinate au cel puțin o poftă alimentară și variază de la dulce, la sărat ori picant. 

Un studiu realizat de babycenter.com, arată că 40% dintre femei au poftit mai ales la dulciuri, 33% au ales gustări sărate. 17% picante și 10% la alimente acide, cum sunt citricele, merele verzi, bomboane acrișoare. 

Poftele în sarcină sunt influențate de mai mulți factori, inclusiv schimbări hormonale, nevoi nutriționale și factorii psihologici.

Schimbări hormonale

Fluctuațiile hormonilor, precum estrogenul și progesteronul, pot afecta gustul și mirosul.

Nevoi nutriționale

Corpul unei femei gravide are cerințe nutriționale crescute pentru a susține dezvoltarea fătului. Astfel că, uneori, poftele pot fi un semnal că organismul are nevoie de anumiți nutrienți.

Factori psihologici

Stresul, anxietatea și schimbările emoționale din timpul sarcinii pot contribui la poftele alimentare.

Iată mai frercvente pofte în sarcină:

1. Dulce

Ciocolata, prăjiturile și înghețata sunt printre cele mai dorite alimente, datorită conținutului ridicat de zahăr.

2. Sărat

Murăturile, chipsurile și alte gustări sărate sunt alese de femeile gravide. Motivul ar fi modificările nivelurilor de sodiu din organism.

3. Lactate

Laptele, brânza și iaurtul sunt pe lista alimentelor dorite de femeile gravide datorită conținutului lor de calciu și proteine, necesare pentru dezvoltarea oaselor și dinților fătului.

4. Carbohidrați

Pâinea, pastele și cartofii reprezintă sursă rapidă de energie și sațietate.

5. Combinații neobișnuite de alimente

Este vorba mai ales de murături cu unt de arahide sau înghețată cu sos de soia. 

6. Produse non-alimentare

Uneori, femeile însărcinate au poftă de argilă, gheață sau cretă. Acestea pot fi un indiciul al deficienței nutriționale. 

Efecte asupra sănătății

Poftele alimentare nu sunt periculoase în cantități moderate. 

Însă dorința de a consuma alimente precum zahări și grăsimi poate duce la creșterea în greutate a femeii gravide. Aceasta trebuie să își asigure suficiente  vitamine, minerale, proteine și fibre.

De asemenea, femeile gravide ar trebui să evite alimentele cu risc crescut de contaminare, cum ar fi peștele crud, carnea insuficient gătită și produsele lactate nepasteurizate.

Cum ții poftele sub control

Cheia este echilibrul. și găsirea unor alternative sănătoase. De exemplu, dacă vrei dulciuri, alege fructe proaspete sau iaurt cu miere. Pentru alimente sărate, alege nuci nesărate sau popcorn fără unt.

Asigură-te că bei suficientă apă pe parcursul zilei pentru a rămâne hidratată.

Planifică mesele și gustările pentru a evita să-ți fie prea foame, potrivit deparinti.ro.

×
Subiecte în articol: pofte sarcina