x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Regulile pensatului

Regulile pensatului

de Steluta Indrei    |    12 Aug 2008   •   00:00

Sprîncenele au un rol important pentru fizionomie. Ele ne fac să părem veseli, încruntaţi, uimiţi, caraghioşi sau ne pot accentua trăsăturile armonioase ori mai puţin armonioase ale feţei. Dar pensate corect, în funcţie de proporţiile feţei, structura oaselor şi forma ochilor, sprîncenele creează un aspect echilibrat al feţei. Din păcate, rareori reuşim să le dăm forma potrivită dacă ne pensăm singure în faţa oglinzii. De aceea, este mai bine să apelăm la cosmeticiană. 



Sprîncenele au un rol important pentru fizionomie. Ele ne fac să părem veseli, încruntaţi, uimiţi, caraghioşi sau ne pot accentua trăsăturile armonioase ori mai puţin armonioase ale feţei. Dar pensate corect, în funcţie de proporţiile feţei, structura oaselor şi forma ochilor, sprîncenele creează un aspect echilibrat al feţei. Din păcate, rareori reuşim să le dăm forma potrivită dacă ne pensăm singure în faţa oglinzii. De aceea, este mai bine să apelăm la cosmeticiană.  

Conturarea sprîncenelor

"Faţa este asimetrică şi de obicei doar cosmeticiana sesizează aceste asimetrii. Ea va ţine seama de formele feţei cînd va contura sprîncenele. Un alt avantaj al pensatului la cosmetică este reducerea durerii, întrucît cosmeticiana efectuează pensatul cu mişcări rapide", explică dr Viviana Iordache, medic primar dermatolog la Clinica MikoMed. Ea ne mai sfătuieşte să ne pensăm după menstruaţie, dacă vrem să prevenim iritaţia şi durerea intensă.  

Înainte şi după pensat, zona sprîncenelor se dezinfectează cu o loţiune slab alcoolizată sau mentolată pentru a preveni infecţiile şi iritaţiile. Penseta trebuie şi ea dezinfectată ori de cîte ori este folosită. În cazul femeilor care îşi vopsesc părul, dr Viviana Iordache atrage atenţia că trebuie să se penseze întotdeauna după vopsirea părului. În caz contrar, contactul accidental cu vopseaua va traumatiza pielea deja iritată.  

Firele sprîncenelor au de obicei o rădăcină bine definită, iar pensarea incorectă poate duce la creşterea dezordonată sau la pierderea definitivă a unor fire. De aceea, smulgerea firelor de păr se face în direcţia unghiului de creştere. Altfel există riscul ca traseul firelor de păr să se modifice şi să crească în direcţii diferite faţă de celelalte, spune dr Viviana Iordache. Un unghi greşit de pensare poate duce de asemenea la ruperea firelor de păr, fără smulgerea lor din rădăcină. Firele rupte vor creşte foarte repede după pensat şi vor avea un aspect inestetic.

ADAPTARE. For­ma sprîncenelor nu trebuie să ţină cont de modă, important este să corespundă fizionomiei fiecărei persoane. O regulă de bază este conturarea sprîncenei pe o linie ascendentă. Iată şi argumentele: ridicarea sprîncenei prin pensat măreşte ochiul şi conferă fe­ţei o expresie ve­se­lă, luminoasă, în vre­me ce coborîrea sprîn­cenei spre coa­da ochiului dă un as­pect posomorît, îm­bătrînit. Forma sprîn­cenei poate fi corectată şi prin colorare: fie vopsire, fie machiaj semipermanent.

×
Subiecte în articol: cosmetica