x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Tratamente naturiste sau alopate? Marius Văduva: ”Trebuie să fie armonie între toți acești factori”

Tratamente naturiste sau alopate? Marius Văduva: ”Trebuie să fie armonie între toți acești factori”

de Redacția Jurnalul    |    31 Oct 2024   •   23:15
Tratamente naturiste sau alopate? Marius Văduva: ”Trebuie să fie armonie între toți acești factori”
Sursa foto: freepik

Marius Văduva a vorbit despre importanța armoniei între medicina tradițională, care înseamnă tratamente naturiste, și medicina alopată, adică medicamentele sintetice.

Onconutriționistul a subliniat că, indiferent de abordarea aleasă, esențial este să găsim echilibrul și să avem încredere în Dumnezeu, fie că apelăm la medici sau la remedii naturale.

”Am înțeles că, atunci când ai nevoie de doctor, este permis de Dumnezeu. Dacă ai nevoie de plante, ele sunt lăsate tot de Dumnezeu. Pentru a te face bine, sufletul trebuie să fie al lui Dumnezeu – toate acestea se împletesc. În orice am căuta, dacă Îl găsim pe Dumnezeu și le punem laolaltă, rezultatul nu poate fi decât bun. Medicina este lăsată de bunul Dumnezeu. Important este să alegem corect și să nu facem greșeli, așa cum a făcut o pacientă de-a mea, care a refuzat să apeleze la medicină pentru că ea crede că se poate vindeca doar cu plante. Totuși, sunt momente când plantele fac diferența, dar trebuie știut când să le folosim și cum”, a spus Marius Văduva la emisiunea "iThink", moderată de Iusti Fudulu la Antena 3 CNN.

Acesta a mai precizat că și tratamentele naturiste trebuie să fie recomandate de un specialist, mai ales în bolile cronice. 

”Oamenii trebuie să fie atenți, să meargă la o persoană avizată, pentru că și plantele pot fi o armă, la fel cum este și un tratament alopat dacă îl iei pe cont propriu. Există atât de multe lucruri bune în medicina alopată, în cea practicată în spitale. Discutam cu o pacientă din Elveția, care mi-a spus că oncologul ei i-a atras atenția să meargă la un nutriționist, pentru că, în cazul cancerului, nu poți mânca orice. Când vom ajunge și noi, în România, să avem oncologi care, din smerenie, să le spună pacienților să consulte un nutriționist, în loc să le spună că pot mânca orice? În acel moment, medicul se smerește, de fapt.

În fiecare săptămână, tratez cel puțin un doctor care suferă de cancer. Știți câți dintre ei suferă din cauza acestei boli? Dar, din cauza unei mici doze de mândrie, nu acceptă să apeleze la tratamentele pe care noi, cu bunăvoință, le oferim. Nu spunem să nu se trateze, ci doar să fie atenți și la alimentație, pe lângă tratament, și rezultatele vor fi mai bune. Totul se reduce la smerenie, indiferent în ce domeniu te afli. Am atâția frați preoți cu cancer. Credeți că ei nu au nevoie de Dumnezeu? Și ei au nevoie, și de chirurg, și de plante. Trebuie să fie armonie între toți acești factori”, a concluzionat onconutriționistul și preotul Marius Văduva.

×