x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Vreau călcâie fine!

Vreau călcâie fine!

de Gina Matei    |    12 Oct 2010   •   00:00
Vreau călcâie fine!
Sursa foto: /Thinkstock

Cele mai mari probleme cu care se pot confrunta călcâiele tale sunt uscarea şi crăparea. Însă oricât de severe sunt aceste probleme, ele nu sunt de nerezolvat, ne asigură Cristina Bălănescu.

CURĂŢARE ŞI EXFOLIERE
Pentru a avea călcâie fine trebuie să urmezi câţiva paşi. În primul rând, curăţarea este foarte importantă. Înainte de duş, picioarele trebuie înmuiate. Aşadar, ţine picioarele într-un lighean cu apă călduţă. În această apă poţi adăuga săruri de baie parfumate, cu rol calmant şi hidratant. Ideal ar fi ca operaţiunea să dureze 15 minute.

Exfolierea, metoda prin care sunt îndepărtate celulele moarte, trebuie efectuată de două-trei ori pe săptămână. Această metodă se reali­zează cu ajutorul unui gel abraziv sau cu o piatră ponce. Atenţie! Chiar dacă această zonă este mai dură, mişcările nu trebuie să fie prea agresive pentru a nu răni pielea, atrage atenţia specia­listul nostru.

HIDRATARE

Călcâiele au nevoie de hidratare pentru a preveni căparea acestora. Poţi aplica un strat subţire de pudră de talc sau creme din comerţ destinate special zonei. De asemenea, puteţi aplica ulei de măsline sau de migdale. Pentru o mai bună hidratare, se aplică uleiul hidratant care se lasă să acţioneze câteva ore, timp în care se poartă şosete de bumbac.

REŢETE
- Aplică pulpa unei banane coapte pe călcâie şi las-o să acţioneze timp de 10 minute. Apoi îndepărtează-o cu apă călduţă.
- Ţine picioarele în zeamă de lămâie timp de 20 minute. Pentru a observa rezultate, tratamentul trebuie urmat o dată pe săptămână.
- Amestecă o linguriţă de vaselină cu zeama unei lămâi şi masează călcâiele cu această compoziţie până este absorbită.

SCRUB
Cu efect exfoliant amestecă un pumn de mălai ori zaţ de cafea cu puţin gel de duş şi freacă talpa piciorului. Acest scrub îndepărtează celulele moarte şi lasă pielea parfumată şi catifelată.

SFAT
Evită să mergi desculţ. Alege ciorapii şi şosetele din materiale naturale, care lasă pielea să respire. Pentru a stimula circulaţia sângelui, alter­nează la duş apa rece cu cea caldă.

×
Subiecte în articol: cosmetica