Aproape o treime dintre românii cu vârsta de peste 14 ani au suferit de astenie de primăvară în ultimii ani, arată un studiu reprezentativ naţional realizat de Mercury Research în luna ianuarie 2010.
VÂRSTA ŞI SEXUL
Astenia de primăvara este mai rar întâlnită în rândul tinerilor, ponderea fiind mai mare în cazul persoanelor a căror vârstă a depăşit 35 de ani.
În ceea ce priveşte repartizarea pe sexe, astenia de primăvară afectează mai ales femeile. Studiul arată că patru din zece femei au declarat că au suferit de astenie în ultimii ani faţă de doi din zece bărbaţi.
La capitolul vârstă, adolescenţii şi tinerii par cel mai puţin afectaţi. Astfel, doar 16% din tinerii cu vârste între 14 şi 17 au afirmat că au experimentat manifestările specifice asteniei în ultimii ani. La polul opus se situează persoanele cu vârste între 55 şi 64 de ani: nu mai puţin de 42% din acestea s-au plâns că au suferit astenie în ultimii ani.
MANIFESTĂRI
Printre simptomele care caracterizează astenia se numără lipsa de energie, de care au suferit 68% din persoanele incluse în studiu, oboseală sau somnolenţă (57%), dureri de cap (48%), lipsa tonusului sau scăderea formei fizice (37%), insomnie (28%). Alte manifestări, existente însă în proporţii mai mici, ar fi: tristeţe (23%), concentrare scăzută (21%), iritabilitate, anxietate (14%), confuzie şi nevoie de a plânge (12%) sau tulburări de alimentaţie (7%).
Un aspect relevat de studiul Mercury Research este că unele manifestări - tristeţea, iritabilitatea sau nevoia de a plânge - sunt mai des întâlnite la persoanele din mediul urban.
REMEDII GUSTOASE
Combaterea asteniei este o operaţie uşoară şi plăcută. Tot ce trebuie să faceţi este să mâncaţi fructe, vitamine şi legume. De altfel, inclusiv respondenţii Mercury Research au declarat că apelează la fructe pentru a îndepărta manifestările acestei afecţiuni (53%), la vitamine (47%) şi la legume (46%).
Din păcate, există şi persoane care, deşi se luptă cu simptomele asteniei, nu încearcă să le remedieze. În această situaţie se află aproximativ 20% din respondeţi, procent ce este mai mare în rândul bărbaţilor.
Pe de altă parte, sunt şi suferinzi de astenie care nu se mulţumesc doar cu fructe, legume şi vitamine pentru a scăpa de afecţiune, ci apelează la acupunctură, reflexoterapie sau aromaterapie.
STUDIU. Datele provin din studiul mercuryomnibus, ce se desfăşoară lunar şi este reprezentativ la nivel naţional. Eşantionul este format din 1.250 de respondenţi cu vârste peste 14 ani, din mediul urban şi rural.