nainte de a cunoaste importanta bilirubinei din sange, trebuie sa aflam ce este bilirubina.
Inainte de a cunoaste importanta bilirubinei din sange, trebuie sa aflam ce este bilirubina. Biolog principal Augustina Olteanu, de la Laboratorul Pre-donare al Centrului de Transfuzie Sanguina al Municipiului Bucuresti, ne explica: bilirubina este un pigment galben care provine din degradarea hemoglobinei si constituie principalul colorant al vezicii biliare. Insa aceasta substanta nu este proprie bilei, ci provine de la ficat. Vezica biliara este deci numai un depozit al ficatului.
Indirecta si directa. Bilirubina este de doua tipuri si fiecare dintre ele este importanta in diagnosticul unor afectiuni. Hematiile degradate si imbatranite ajung in ficat sub forma unei substante numite bilirubina indirecta (sau neconjugata). La nivelul ficatului, ea se combina cu alte substante si iese din ficat sub forma de bilirubina directa (conjugata). Bilirubina directa este depozitata in vezica biliara si se elimina apoi prin tubul digestiv. In mod normal, sangele contine cantitati mici de bilirubina directa si indirecta. Daca valorile acestei substante sunt mai mari decat cele normale, ele pot fi semnul unor afectiuni. "Valorile crescute ale bilirubinei in sange pot fi cauzate de afectiuni ale ficatului, precum hepatitele sau ciroza. Testul bilirubinei este important in acest caz nu doar pentru depistarea afectiunii, ci si pentru monitorizarea evolutiei bolii si a eficientei tratamentului. Valorile crescute ale bilirubinei sunt uneori si semnul unor boli de sange, precum anemia hemolitica. Investigatia ajuta in acest caz la diagnosticul afectiunii", explica biolog Augustina Olteanu.
Icter. Cel mai evident semn al cresterii nivelului de bilirubina din sange este aparitia icterului, care se manifesta printr-o coloratie galbena a pielii si a albului ochilor. Iar icterul poate aparea in mai multe afectiuni. Bolile hepatice (hepatitele, cirozele) au ca simptom icterul. In acest caz, atat bilirubina indirecta, cat si cea directa vor avea valori mai mari decat cele normale. De asemenea, unele afectiuni ale sangelui, precum anemia hemolitica, se manifesta prin icter, situatie in care va creste valoarea bilirubinei indirecte. Icterul apare si in cazul in care exista o obstructie la nivelul cailor biliare, ceea ce impiedica trecerea bilirubinei de la ficat catre vezica biliara. In aceasta situatie, creste valoarea bilirubinei directe. Dozarea bilirubinei in sange nu necesita pregatiri speciale din partea pacientului. Singura conditie este ca el sa nu manance inaintea efectuarii acestei analize, precizeaza biolog Augustina Olteanu.
BEBELUSI. Multi nou-nascuti, indeosebi cei prematuri, prezinta icter fiziologic in primele zile de viata. Este normal ca nou-nascutul sa produca o cantitate mai mare de bilirubina in primele saptamani de viata, deoarece se naste cu un numar prea mare de globule rosii. Cantitatea de bilirubina dobadeste valori normale, iar icterul dispare dupa aproximativ o saptamana, fara ca micutul sa necesite tratament. Daca nu dispare, medicul va prescrie un tratament, care consta in fototerapie. Netratat, icterul poate favoriza aparitia unor leziuni la nivelul sistemului nervos central.