Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La nivelul celulelor cardiace si peretelui arterelor exista canale de calciu, prin care acesta patrunde in celula. Odata ajuns acolo calciul intretine contractia. In consecinta, prin blocarea patrunderii calciului in celula se produce reversul fenomenului, adica relaxare musculara si vasodilatatie, atat la nivelul arterelor periferice, cat si pe cele ale inimii.
Exista trei clase de astfel de medicamente, care difera nu numai prin structura chimica, dar si prin mecanismul de actiune. O prima categorie sunt dihidropiridinele, care include nifedipina si substantele inrudite, ce actioneaza mai mult la nivelul peretilor vasculari. Celelalte clase (benzotiazepinele si fenilalchilaminele) au efect atat la nivelul peretelui vascular, cat si al celulelor cardiace (atat cele contractile, cat si cele care genereaza si conduc impulsului electric).
Rezulta de aici ca blocantele canalelor de calciu au mai multe indicatii terapeutice. In primul rand, prin relaxarea musculaturii arterelor si vasodilatatia indusa, ele sunt recomandate in tratamentul hipertensiunii arteriale.De asemenea, ele actioneaza prin mai multe mecanisme in combaterea ischemiei cardiace. Astfel, ele dilata arterele coronare si combat spasmul, prin vasodilatatia arterelor periferice, scad efortul inimii si, implicit, consumul de oxigen, iar unele dintre ele scad si frecventa cardiaca, si contractilitatea, ceea ce reduce, de asemenea, necesarul de oxigen. De altfel, pe aceasta proprietate, de scadere a frecventei, contractilitatii si conductibilitatii cardiace se bazeaza si folosirea unora dintre aceste medicamente in aritmiile cardiace.
Dar indicatiile lor depasesc sfera cardiologiei, ele fiind folosite si in tratamentul migrenelor, hipertensiunii pulmonare sau sindromului Raynaud (afectiune caracterizata prin producerea unor spasme la nivelul arterelor extremitatilor). Blocantele de calciu protejeaza functia renala prin vasodilatatie la acest nivel (efectul fiind totusi mai putin important decat cel similar, produs de inhibitoarele enzimei de conversie, alt grup de medicamente folosit in tratamentul hipertensiunii arteriale). Ele au, de asemenea, un efect pe alte fibre msculare (chiar daca acesta este, totusi, mai putin important decat efectele cardiovasculare), de exemplu, pe musculatura bronsica, de aceea sunt utile pentru bolnavii care prezinta si astm bronsic.
Blocantele de calciu se administreaza in mai multe doze pe zi, de obicei, dupa masa. Atentie, grepfruitul, sucul de grepfruit si alcoolul interfera cu metabolizarea acestor medicamente, de aceea trebuie evitate \n perioada tratamentului.
Nifedipina este primul reprezentant din clasa dihidropiridinelor. Ea se administreaza sub forma de preparat retard (cu eliberare prelungita), in doza de 30-60 mg/zi. Poate produce efecte adverse ca dureri de cap, ameteli, palpitatii, hipotensiune arteriala, cresterea frecventei cardiace, edeme. Dihidropiridinele de generatia a doua (amlodipina, felodipina, isradipina, lercanidipina) au un efect mai bun (sunt mai selective), o actiune prelungita si sunt mai usor suportate de bolnav.
Verapamilul face parte din clasa fenilalkilaminelor. Este indicat in hipertensiune arteriala, cardiopatie ischemica si tulburari de ritm (cu frecventa cardiaca mare). Se administreaza in doza de 160-480 mg/zi . Poate avea efecte adverse: tulburari digestive (greata, constipatie), cefalee, ameteli, scaderea marcata a frecventei cardiace, aparitia sau agravarea unui bloc atrioventricular. Verapamilul interactioneaza cu alte medicamente cardiace, ca beta blocantele, digoxinul, prazosinul sau chinidina, de aceea medicul trebuie informat in legatura cu toate medicamentele folosite.
Diltiazemul face parte din clasa benzotiazepinelor. Are aceleasi indicatii ca verapamilul, dar e mai usor de suportat, efectele adverse fiind rare. Se administreaza in doze de 120-240 mg/zi. Interactioneaza cu alte medicamente ca betablocante, digoxin, antiaritmice (ca flecainida sau disopiramida).
Citește pe Antena3.ro
