Boala Raynaud

În multe afecţiuni, ceea ce noi percepem ca simptome deranjante sunt, de fapt, mecanisme de apărare ale organismului. Febra, tusea, secreţia nazală, vărsăturile sunt astfel de simptome. Însă, uneori, această reacţie naturală de apărare devine - prin nu se ştie ce mecanism - exagerată şi dăunătoare. Astfel, se întâmplă şi în boala Raynaud, produsă de un spasm vascular prelungit pe arterele mici ale pielii.


FRIGUL
Vasoconstricţia este o metodă naturală de apărare la frig: încercând să conserve căldura, organismul reduce circulaţia periferică. La pacienţii cu boala Raynaud, acest spasm este prelungit, exagerat, reducând mult diametrul arterelor, limitând astfel drastic fluxul de sânge din piele la nivelul extremităţilor. Sunt vizate degetele de la mâini şi de la picioare, urechile, buzele, nasul şi chiar mameloanele.

În timp, arterele au tendinţa de a se îngroşa, ceea ce reduce şi mai mult diametrul vaselor şi debitul circulator sangvin. Expunerea la frig nu înseamnă doar temperaturile scăzute din anotimpul rece. Dar şi simpla imersie a mâinilor în apă rece, aerul condiţionat, manipularea unor obiecte reci din frigider au acelaşi efect. Mai mult, la aceşti bolnavi simptomele apar şi în alte circumstanţe: la stres emoţional sau la folosirea unor unelte care produc vibraţii.
În cazurile grave, afectarea vasculară poate duce la deformarea degetelor, la ulceraţii greu vindecabile, care pot evolua până la gangrene sau infecţii locale, trenante.


CAUZE NECUNOSCUTE
La 80% din cei afectaţi este vorba despre maladia Raynaud propriu-zisă, o boală cu etiologie necunoscută, care debutează între 15 şi 25 de ani, maximum 35 de ani. În restul cazurilor, acest fenomen reprezintă un sindrom manifest al unei alte afecţiuni şi are, de obicei, o evoluţie mai gravă. Astfel, sindromul Raynaud apare în multe boli autoimune: în 85% din cazurile de sclerodermie, la 35% din pacienţii care suferă de lupus, sindrom Sjogren sau poliartrită reumatoidă, în multe cazuri de dermatomiozită sau polimiozită.

De asemenea,  poate coexista cu alte maladii ale arterelor cauzate de spasm, cum ar fi angina pectorală, migrenele, hipertensiunea pulmonară primitivă. Se mai întâlneşte şi în unele hepatite B sau C, în hipotiroidism, în sindromul de tunel carpian, după traumatisme locale repetate (degerături sau folosirea de instrumente care produc vibraţii pu­ternice). Fumatul, folosirea unor medicamente (beta blocante, contraceptive orale chimioterapice, alfa interferon, derivaţi de ergotamine etc.), ca şi expunerea la toxice (clorură de vinil, arsenic, plumb) pot declanşa sau agrava fenomenul.

Este important că, în cazul unui sindrom Raynaud secundar, la care debutul se face după 35 de ani, acesta poate reprezenta un prim semnal de alarmă asupra unei eventuale maladii autoimune care se va dezvolta în viitor, putând precede cu mulţi ani afecţiunea propriu-zisă. Astfel, la femeile tinere la care apare sindromul Raynaud, de obicei, boala autoimună se instalează în maximum doi ani. La bărbaţi sau la paciente mai în vârstă, poate precede maladia chiar cu mai mult de 10 ani.


DIAGNOSTICUL
Concret, după expunerea la frig în zona afectată (de obicei, degetele de la mână, mai ales cele trei degete din mijloc, foarte rar degetul mare, adesea simetric, dar şi în alte zone: degetele de la picioare, urechi, nas, buze), apare o senzaţie de răceală, amorţeală, scăderea sensibilităţii, însoţită de modificări de culoare: iniţial paloare extremă, apoi cianoză (albastru închis). Atacurile durează câteva minute până la o oră, cedând la încălzirea zonei afectate. Procesul de refacere durează aproximativ 15 minute, zona devenind mai întâi roşie, tumefiată,  pulsatilă, cu furnicături, apoi recăpătându-şi aspectul normal.

Diagnosticul este pus de cele mai multe ori de medicul de familie, pe baza examenului fizic. Pentru că atacul ischemic este uşor de reprodus, medicul vă poate cere acest lucru, pentru a observa ce se întâmplă după expunerea la rece. Uneori, este necesar un examen de specialitate la un medic reumatolog sau dermatolog. Pentru a afla etiologia sindromului, medicul poate examina microscopic arteriolele din patul unghial sau vă poate cere efectuarea unor teste (hemoleucograma, VSH, anticorpi antinucleari) pentru a depista o eventuală afecţiune autoimună.


TRATAMENTUL
Nu există un tratament specific pentru maladia Raynaud, cele existente încercând să limiteze severitatea şi frecvenţa atacurilor şi să prevină distrucţiile locale. Se pot folosi diferite medicamente care îmbunătăţesc circulaţia periferică: blocante ale canalelor de calciu, alfa blocante, vasodilatatoare. În cazurile grave se apelează la metode chirurgicale, recurgându-se la simpatectomie (secţiona­rea terminaţiilor nervoase simpatice din zona afectată). În cazurile de sindrom Raynaud secundar se tratează afecţiunea de bază.


INCIDENŢĂ
Boala Raynaud afectează 3%-5% din populaţie (chiar dacă nu toţi cei bolnavi prezintă întreaga paletă de simptome). Femeile mai mult decât bărbaţii fac această boală, iar în cel puţin o treime din cazuri este evidenţiat un determinism genetic.


SFATUL MEDICULUI
Prevenţia în cazul acestui sindrom constă în evitarea temperaturilor scăzute şi a stresului emoţional. Zonele sensibile trebuie acoperite adecvat, dar fară obiecte de îmbrăcăminte strâmte, care să stânjenească circulaţia sângelui. Folosiţi mănuşi chiar când scoateţi ceva din frigider. Purtaţi mănuşi, eventual şosete, şi noaptea. Evitaţi expunerea directă la aerul condiţionat şi reglaţi-l la o temperatură mai blândă. Renunţaţi la fumat şi la băuturile cofeinizate. Faceţi exerciţii fizice pentru îmbunătăţirea circulaţiei. Găsiţi o metodă de relaxare şi control al stresului.

Evitaţi medicamentele care pot avea un efect vasoconstrictor: preparate cu pseudoefedrină, care se găsesc în multe medicamente împotriva răcelii, contraceptive orale, chimioterapice, unele medicamente pentru tratarea migrenelor sau a afecţiunilor cardiovasculare (nu trebuie să întrerupeţi tratamentul cu beta blocante, de exemplu, ci să discutaţi cu medicul opţiunile terapeutice). Dacă s-a declanşat un atac, trebuie să treceţi într-un mediu cald şi să  încercaţi să încălziţi rapid zona afectată (introducere în apă caldă, dar nu fierbinte, masaj uşor, mişcare).