Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Bronhopneumopatia obstructivă cronică, BPOC pe scurt, este o afeţiune pulmonară cu prevalenţă în continuă creştere, cu impact devastator atât asupra celor afectaţi de această boală, cât şi asupra familiilor lor. Este o afecţiune care ucide milioane de oameni la nivel mondial.
BOALĂ PROGRESIVĂ
Pe plan internaţional, progresele în diagnostic şi în terapie au influenţat benefic evoluţia şi prognosticul a numeroase maladii, unele grave şi foarte grave: boli cardiovasculare, cancer, afecţiuni infecţioase, boli hepatice sau renale cronice. În multe cazuri, morbiditatea şi mortalitatea lor au fost controlate sau stopate. Iată însă o maladie a cărei mortalitate a crescut dramatic din 1980, ajungând rapid a cincia cauză de deces pe plan mondial, apoi a patra, apreciindu-se că, în 2020, va trece pe locul al treilea în nefastul top al letalităţii.
Bronhopneumopatia cronică obstructivă (BPCO) este o maladie respiratorie care blochează fluxul aerian şi face respiraţia dificilă. Ea cuprinde două entităţi patologice - bronşita cronică şi emfizemul pulmonar -, uneori fiind inclusă aici şi bronşita astmatiformă cronică. Aceste patologii, de obicei, sunt asociate în diverse grade de evoluţie.
Faptul e cu atât mai tragic cu cât, în peste 85% dintre cazuri, BPCO are o cauză evidentă şi uşor de prevenit: fumatul. Într-adevăr, peste 15% dintre fumători dezvoltă BPCO după aproximativ 20 de ani de viciu, în funcţie şi de numărul de ţigări fumate.
Astfel, la persoanele care fumează două pachete pe zi, riscul se ridică la 25%. În România, nu există statistici clare în acest sens, dar se pare că este afectată 10% din populaţia peste 40 de ani, înregistrându-se aproximativ un milion de bolnavi, însă boala este mult subdiagnosticată. Procentul este dublu la bărbaţi faţă de femei.
Totuşi, la femei, numărul îmbolnăvirilor a crescut în ultimele decade, însă mortalitatea tinde să fie egală la ambele sexe. Odată constituită, BPCO este o maladie progresivă şi foarte puţin reversibilă, care duce la multiple complicaţii grave: insuficienţă respiratorie, cord pulmonar cronic (stadiu al unei boli pulmonare în care este afectată şi inima), cancer pulmonar sau frecvente infecţii respiratorii acute. În plus, viaţa socială şi profesională a persoanei are de suferit.
EFORTUL DE A RESPIRA
Odată inspirat, aerul ajunge în trahee şi, apoi, în cele două bronhii principale, stânga şi dreapta, ce dau ramificaţii din ce în ce mai mici în plămân. Acestea se termină cu mici dilataţii, ca nişte săculeţi, numite alveole pulmonare, în pereţii cărora există vase de sânge la nivelul cărora se face schimbul de gaze: este preluat oxigenul şi eliminat bioxidul de carbon. În bronşita cronică, iritaţia produsă de tutun determină o creştere marcată a secreţiei de mucus şi inflamaţia bronhiilor, cauzând obstrucţia acestora. În emfizem, situaţia este şi mai gravă: se distrug pereţii alveolari şi fibrele elastice pulmonare.
Ca urmare, apar spaţii alveolare mari, dar care şi-au pierdut capacitatea de a asigura transferul gazos. În plus, scăderea elasticităţii pulmonare determină prăbuşirea căilor aeriene mici în expiraţie, reţinând astfel aerul în plămân. Rezultă că nici expiraţia, nici inspiraţia nu mai sunt eficiente şi se realizează cu mari eforturi.
S-a constatat, de pildă, că persoanele nefumătoare au o funcţie pulmonară aproape integră la 60 de ani, în timp ce la fumători aceasta se reduce la jumătate şi continuă să se deterioreze. Dacă însă fumătorul renunţă la ţigări, chiar după mulţi ani de fumat, la vârsta de 45 de ani, el îşi poate conserva circa 70% din funcţia pulmonară. Ţigaretele sunt cele mai des incriminate, dar la fel de periculoase sunt fumatul pipei sau a trabucului, precum şi fumatul pasiv.
Modificările patologice se declanşează după aproximativ 10 ani de fumat, devenind manifeste, de obicei, după 20 de ani. Mai există şi alţi factori determinanţi, dar acţiunea lor nu e de aceeaşi amploare. Aceşti factori sunt: expunerea la poluanţi sau noxe profesionale (fum, praf organic sau anorganic, vapori), naşterea precoce sau infecţiile respiratorii repetate în copilărie. Defectul genetic asociat cu deficitul unei enzime - alfa 1 antitripsina - poate fi regăsit în geneza unui număr redus de cazuri, dar nu la modul absolut.
Astfel, fumătorii cu această deficienţă enzimatică vor dezvolta BPCO mai devreme, la 30-40 de ani, dar nefumătorii vor păstra până la vârste înaintate o funcţie respiratorie normală. Refluxul gastro-esofagian poate întreţine sau agrava BPCO.
SIMPTOME NEGLIJATE
BPCO debutează după vârsta de 40 de ani. Chiar dacă deseori simptomele sunt evidente, mulţi bolnavi le neglijează, considerându-le normale sau inofensive ori atribuindu-le înaintării în vârstă. Temporizarea diagnosticului duce la deteriorarea masivă şi, din păcate, ireversibilă a funcţiei pulmonare. Bronşita cronică se manifestă prin tuse cu expectoraţie ce durează minim trei luni pe an, cel puţin doi ani consecutiv. Iniţial, tusea este matinală, apoi se extinde pe tot parcursul zilei, inclusiv seara.
Expectoraţia este abundentă, de culoare gălbuie. Dispneea (respiraţie dificilă) nu apare decât în stadiile avansate ale bolii. În debutul emfizemului pulmonar predomină dispneea şi respiraţia şuierătoare (aşa numitul wheezing), dar tusea este mai rară. În timp, apare senzaţia de presiune intratoracică şi toracele se dilată, ca un "butoi". Dispneea este un simptom important în BPCO, ce contribuie decisiv în stadializarea bolii. Iniţial, ea se manifestă sporadic.
Dispneea se instalează progresiv, la eforturi mari, apoi la activităţi curente, după care, la eforturi mici (spălat, îmbrăcat, la masă), pentru ca, în final, să apară şi în repaus. La dispnee se adaugă: dureri de cap matinale (cauzate de alterarea concentraţiei gazelor sanguine, cu reducerea oxigenului şi creşterea bioxidului de carbon), scădere în greutate şi oboseală cronică, simptome generate de efortul respirator permanent. Se mai asociază depresia. Bolnavul cu BPCO are frecvente exacerbări (acutizări) ale simptomelor, cauzate de infecţii sau poluare. Ele se manifestă prin intensificarea tusei şi modificări ale sputei (volum, culoare, consistenţă).
De asemenea, apare sau se agravează dispneea, la care se adaugă febra şi alterarea stării generale.
TESTELE RESPIRATORII
Diagnosticul impune, pe lângă examenul fizic, şi unele determinări de laborator. Testele respiratorii, efectuate cu ajutorul unui aparat numit spirometru, au o importanţă hotărâtoare. Ele măsoară volumele de aer inspirate şi expirate în anumite condiţii şi viteza cu care acestea se derulează. Spirometria este un test simplu, nedureros, în care, urmând indicaţiile medicului, trebuie să suflaţi printr-un tub conectat la spirometru.
Aceste teste detectează maladia, chiar înainte de apariţia simptomelor clinice şi apreciază progresia bolii şi eficienţa tratamentului. De asemenea, se mai pot recomanda dozarea gazelor (oxigen, bioxid de carbon) din sângele arterial, un examen de spută, radiografia toracică şi electrocardiograma.
APROAPE DE MEDIC
Dacă simptomele sunt neglijate de bolnav şi aparţinători, ele vor fi uşor remarcate de medicul de familie. Acesta împreună cu un internist sau pneumolog, cu specialişti în nutriţie şi terapie fizică, vor contribui la îngrijirea bolnavului. De aceea, trebuie păstrată o legătură permanentă cu medicul, care va aprecia evoluţia bolii şi a stării bolnavului, precum şi eficienţa tratamentului. Oricum, nu ezitaţi să vă prezentaţi rapid la doctor dacă aveţi febră, tuse intensă, expectoraţie abundentă sau de culoare verzuie, cenuşie sau roşiatică, dacă se elimină sânge în timpul tusei (hemoptizie) sau dacă apar dureri toracice.
De asemenea, prezentaţi-vă la un consult dacă observaţi chiar o minoră agravare a simptomelor sau o scădere a eficienţei medicamentelor.
Tratamentul BPCO nu poate vindeca leziunile existente, dar poate controla simptomele, reduce complicaţiile şi poate îmbunătăţi calitatea vieţii pacientului. Renunţarea la fumat e primordială. Nu este o acţiune uşoară, în care să ne putem baza doar pe propria voinţă, aşa că, de multe ori, trebuie încercat un tratament substitutiv recomandat de medic. De asemenea, trebuie evitată poluarea în interiorul şi exteriorul locuinţei. Deşi dispneea poate limita activităţile fizice, acestea trebuie practicate zilnic, în mod gradat, adaptate capacităţii de efort şi cel puţin iniţial efectuate sub supravegherea unui specialist.
RECOMANDĂRI
Exerciţiile au ca scop întărirea musculaturii superioare, care are un rol important în susţinerea toracelui în actul respirator şi a celei inferioare, care trebuie antrenată pentru a avea o viaţă cât mai normală. Tot un terapeut vă va instrui în ceea ce priveşte exerciţiile respiratorii zilnice, care sunt de asemenea importante, stimulând participarea diafragmului şi a musculaturii abdominale în respiraţie şi în eficientizarea expiraţiei (expiraţie pe gură, cu buzele strânse).
Pentru prevenirea exacerbărilor se vor evita aglomeraţiile şi persoanele bolnave, se vor respecta regulile de igienă, anual, se va face vaccinul antigripal şi la cinci ani, vaccinul antipneumococic. De asemenea, trebuie tratate toate focarele de infecţie din zona ORL şi dentară. Se impune respectarea strictă a perioadelor de odihnă şi orarul meselor principale, deoarece boala se însoţeşte, de regulă, cu scădere în greutate şi slăbiciune musculară. Curăţarea căilor respiratorii se face prin controlul tusei, hidratare eficientă, folosirea unui umidificator şi a medicamentelor mucolitice.
Oxigenoterapia la domiciliu asigură prelungirea vieţii bolnavilor şi îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora. Medicul va indica durata şi frecvenţa folosirii aparatului. Unii bolnavi au nevoie de oxigen la anumite intervale, alţii la efort sau noaptea, iar alţii permanent.
ASOCIERE DE BRONHODILATATOARE
Bronhodilatatoarele sunt medicamente care lărgesc, dilată căile aeriene, uşurând respiraţia. Ele acţionează prin mecanisme diferite, se administrează prin inhalare, mai rar oral sau intravenos şi au acţiune rapidă sau prelungită. Inhalatoarele acţionează cu aerosoli sau pudră. Este de preferat ca inhalatorul să fie dotat cu spaţiator, care uşurează inhalarea medicamentului. Folosirea corectă a inhalatorului este crucială în eficienţa tratamentului şi, de aceea, trebuie bine exersată.
Beta agoniştii sunt bronhodilatatoare cu acţiune rapidă sau lentă. Cei cu acţiune rapidă se administrează prin inhalare şi au efect după câteva minute, menţinut aproximativ patru ore. Se folosesc la nevoie, când simptomele apar temporar. Folosirea frecventă poate duce, în timp, la scăderea eficienţei. Beta agoniştii cu acţiune lentă sunt indicaţi în cazul instalării permanente a simptomelor, se administrează tot prin inhalare, de două ori pe zi, la 12 ore, şi îşi fac efectul după 15 minute. Toate aceste medicamente se pot însoţi de efecte adverse: anxietate, tremor, palpitaţii, creşterea ritmului cardiace.
ALTE SOLUŢII
Anticolinergicele sunt o altă clasă de bronhodilatatoare, care nu prezintă însă aceste efecte adverse. Se administrează tot prin inhalare, acţiunea se instalează însă mai lent, peste 15 minute, şi durează 6-8 ore. Deoarece acţionează prin mecanisme diferite, pentru un tratament cât mai eficace se preferă asocierea celor două tipuri de bronhodilatatoare. De asemenea, se asociază un bronhodilatator cu acţiune rapidă cu unul cu acţiune prelungită. Alte bronhodilatatoare, metilxantinele, sunt indicate mai rar, din cauza numeroaselor efecte adverse, în stări grave sau în exacerbări, oral sau intravenos.
Corticosteroizii uşurează respiraţia prin scăderea inflamaţiei şi se pot administra oral sau prin inhalare, efectul lor pozitiv fiind contracarat de numeroasele reacţii adverse. Din acest motiv, administrarea lor este destinată formelor moderate şi severe.
În BPOC, tratamentul chirurgical constă în înlăturarea zonelor afectate, oferind astfel un spaţiu suplimentar în care să funcţioneze restul plămânului.
FĂRĂ ŢIGARĂ
Prevenirea BPCO este simplă: renunţarea la fumat. Şi niciodată nu e prea târziu pentru asta, chiar după ani de zile de fumat şi încercări repetate de a scăpa de acest viciu. Renunţarea la acest viciu va încetini vizibil declinul funcţiei pulmonare. Depistarea cât mai rapidă a bolii este, de asemenea, importantă. De aceea, dacă aveţi peste 40 de ani şi dacă sunteţi sau aţi fost fumător, adresaţi-vă în acest scop medicului de familie, pentru evaluarea stării de sănătate. Fiind o boală cronică, cooperarea şi parteneriatul cu medicul sunt deosebit de importante. Importantă este şi susţinerea familiei.
CAMPANIE
"Tu ştii câţi ani au plamânii tăi?" este o campanie prin care se încearcă sensibilizarea populaţiei asupra importanţei unor investigări periodice ale funcţiei pulmonare şi consultului medicului pneumolog. Fără respiraţie, viaţa nu este posibilă. 2010 a fost declarat "An al Plămânilor" şi este momentul să ne îndreptăm atenţia şi asupra acestei afecţiuni, responsabilă de decesul a aproximativ trei milioane de persoane anual. Îngrijorător este că, la nivel mondial, rata de sub-diagnosticare este extrem de ridicată - între 25% şi 50%.
În România, conform unui studiu realizat în 2008 de Societatea Română de Pneumologie şi CPSS, există cel puţin un milion de cazuri de BPOC, iar accesul la serviciile medicale existente este în continuare redus (mai puţin de 50% dintre pacienţi au beneficiat de o spirometrie în ultimul an).
SPIROMETRIE
Profesorul doctor Florin Mihălţan, preşedintele Societaţii Române de Pneumologie, precizează că "accesul extins la spirometrie poate ajuta la diagnosticarea precoce a BPOC, reducând astfel povara mondială socio-economică de care această afecţiune se face responsabilă". În acest sens, Societatea Română de Pneumologie a mobilizat în acest an importante resurse educaţionale pentru a încuraja profesioniştii din domeniul sanitar să includă spirometria între investigaţiile curente.
"Mulţi dintre noi consideră că e important să ne monitorizăm nivelul colesterolului cel puţin o dată pe an. Pentru cei la care se identifică factori de risc pentru dezvoltarea BPOC, o determinare anuală a funcţiei pulmonare este la fel de importantă", adaugă profesorul Florin Mihălţan.
