Când respiraţia grea împovărează inima!

Din punct de vedere ştiinţific (şi constatat empiric de cei mai mulţi dintre noi pe parcursul vieţii) este evident că organismul nostru reprezintă un întreg şi că afectarea unui organ ajunge să împieteze asupra funcţionării altora din vecinătate sau chiar la distanţă.

Un calcul biliar, de exemplu, poate bloca ductul pancreatic, determinând o gravă pancreatită. Un tromb se poate desprinde şi poate călători, generând un proces obstructiv pe un vas de sânge aflat într-o altă parte a corpului. Un ulcer gastric poate penetra în organele din jur. Tot printr-un fenomen similar, o boală pulmonară cronică poate afecta activitatea cordului.

EFORT, DILATARE, INSUFICIENŢĂ CARDIACĂ
În plămân au loc schimburile de gaze, sângele elimină bioxidul de carbon şi se încarcă cu oxigen, părăsind apoi plămânul prin vena pulmonară. În mod normal, presiunea din artera pulmonară şi ventriculul drept este mai mică decât cea din partea stângă a inimii, unde pomparea sângelui se face cu o forţă mai mare. Dacă însă presiunea din artera pulmonară creşte, ventriculul drept trebuie să se adapteze: face eforturi mai mari în acest scop, în timp ce pereţii se îngroaşă, iar ventriculul se dilată şi se ajunge la o alterare funcţională şi anatomică a acestuia.

Această alterare poate evolua până la insuficienţă cardiacă dreaptă, cu grave consecinţe. Această creştere a presiunii în artera pulmonară poate fi cauzată, aşa cum aminteam, de o afecţiune pulmonară cronică, generând astfel cordul pulmonar cronic.

Trebuie adăugat că, odată ajuns în stadiul de cord pulmonar cronic, un bolnav are 30% şanse de supravieţuire peste cinci ani. Aceasta subliniază câteva aspecte: importanţa tratării corecte a bolilor pulmonare cauzale, depistarea precoce a instalării semnelor de afectare cardiacă, dimensiunea reală a ravagiilor produse de tutun şi importanţa renunţării la acest viciu.

De remarcat că există şi cazuri de hipertensiune pulmonară primară, care apare la vârste tinere, fiind de sorginte genetică sau implicând consumul de droguri, substanţe stimulatoare sau anorexigene, în care nu există o afecţiune pulmonară concomitentă. Mecanismul fenomenului nu e pe deplin elucidat în acest caz, incriminându-se îngroşarea peretelui endoteliului vascular, cu îngustarea marcată a lumenului arterial, defecte în transportul transmembranal al ionilor de potasiu sau producerea anormală de microtromboze locale.

DE UNDE VINE?
Bolile cauzale sunt numeroase: BPCO (emfizemul pulmonar şi bronşita cronică), trombo-embolismul pulmonar, boli de colagen cu această localizare (lupus, sclerodermie), fibroze pulmonare, pneumoconioze (afecţiuni produse prin inhalarea profesională a unor pulberi de silice, azbest, diferite metale, cuarţ, talc etc.), tuberculoză sau micoze cronice, afecţiuni neuro-musculare sau osoase (cifoză sau scolioză), apneea în somn (oprirea repetată a respiraţiei în timpul somnului) etc. Afecţiunile respiratorii acţionează cel mai frecvent prin producerea hipoxiei alveolare (scăderea nivelului de oxigen în alveolele pulmonare, cauzată de o respiraţie ineficientă), ceea ce generează reflexul vasoconstricţie locale şi, implicit, creşterea presiunii arteriale pulmonare, aşa cum se întâmplă, de pildă, în BPOC, fie prin distrucţii (de obicei importante) ale ţesutului pulmonar şi, în consecinţă, şi a patului vascular, cum se observă, de exemplu, în fibroze sau colagenoze, fie prin obstrucţia vasului de sânge, aşa ca în trombembolismul pulmonar.

SIMPTOME
Simptomele iniţiale sunt cele ale afecţiunii pulmonare cauzale: tuse cronică, expectoraţie mucoasă sau muco-purulentă, dispnee (respiraţie dificilă) care apare intermitent, iniţial la eforturi mari, apoi la eforturi din ce în ce mai mici, wheezing (respiraţie şuierătoare) etc. Atunci când apare şi afectarea cardiacă, aceasta se manifestă prin: durere toracică (produsă prin ischemia ventriculului şi prin întinderea forţată a arterei pulmonare), creşterea frecvenţei respiratorii (tahipnee) chiar în repaus, oboseală, dispnee accentuată, aproape permanentă, edeme ale membrelor inferioare, tuse, hemoptizie (expectoraţie cu sânge) prin ruptura arterei pulmonare, răguşeală (prin comprimarea nervului laringian) etc.

În general, cordul pulmonar este produs de afecţiuni pulmonare cronice (cu excepţia trombo-embolismului pulmonar), de aceea, depistarea şi tratarea lor corectă sunt esenţiale, ca şi colaborarea cu medicul de familie şi medicul curant. Pentru precizarea diagnosticului va fi necesar un consult de specialitate la un medic pneumolog şi cardiolog şi mai multe investigaţii: radiografia toracică (ce poate părea normală la un sfert dintre bolnavi), teste funcţionale pulmonare, dozări ale gazelor sanguine, EKG, ecocardiografie, ecocardiografie transesofagiană, teste de perfuzie şi de ventilaţie pulmonară cu izotopi radioactivi, cateterizarea cordului drept (cu măsurarea presiunii din artera pulmonară şi din ventriculul drept) etc.

DIFICIL, CRONIC, PERSONAL
Tratamentul este dificil, cronic şi individualizat, adaptat bolii pulmonare de bază şi stadiului maladiei, impunând răbdare şi receptivitate din partea pacientului şi o bună cooperare cu medicul său curant. În general, mijloacele terapeutice sunt mai limitate decât cele utilizate în insuficienţa cardiacă stângă. Se urmăreşte tratarea afecţiunii pulmonare şi îmbunătăţirea oxigenării şi a performanţelor funcţionale ale ventriculului drept. Se folosesc, în acest scop, bronhodilatatoare, mucolitice, anticoagulante, diuretice şi vasodilatatoare.

OXIGENOTERAPIE
Oxigenoterapia de lungă durată, utilizată mai multe ore pe zi şi în special noaptea, în timpul somnului, când presiunea oxigenului scade mult, este extrem de benefică nu doar pentru evidenta îmbunătăţire a calităţii vieţii bolnavului, dar mai ales prin scăderea hipoxiei şi a vasoconstricţiei, ceea ce încetineşte progresul bolii. Este esenţial să renunţaţi la fumat, să aveţi un stil de viaţă sănătos, cu odihnă suficientă şi fără stres.

În general, pacienţii nu rezistă la efortul fizic, chiar de intensitate medie, dar sedentarismul nu este în nici un caz recomandabil. În funcţie de stadiul bolii, unele exerciţii ca, de pildă, mersul pe jos, pot fi practicate. Folosirea concomitentă a oxigenului este eficientă. Trebuie evitată ridicarea de greutăţi (până la maximum 20 de kilograme), precum şi băile sau duşurile fierbinţi, prelungite. Regimul alimentar trebuie să fie sănătos, hrănitor, cu limitarea aportului de sodiu.

Infecţiile intercurente respiratorii trebuie tratate corect, la indicaţia medicului şi nu trebuie neglijată vaccinarea (antigripală, antipneumococică).

DEFINIŢIE
Cordul pulmonar cronic reprezintă alterarea funcţiei şi a structurii porţiunii drepte a inimii din cauza unei boli pulmonare.

STATISTICI
Frecvenţa cordului pulmonar cronic este greu de stabilit. În SUA, unde statisticile sunt riguroase, se afirmă că această maladie reprezintă 6%-7% dintre bolile cardiovasculare ale adulţilor şi aproximativ 10%-15% dintre cazurile de insuficienţă cardiacă. În 50% şi 70% dintre cazuri, cordul pulmonar cronic are la origine BPOC (bronhopneumopatia obstructivă, cronică, a cărei incidenţă este în creştere în întreaga lume), fiind evident rolul nefast al fumatului şi al poluării atmosferice în geneza afecţiunii.

ATRII ŞI VENTRICULE
Inima este formată din patru spaţii, două mai mici, situate superior (atriul stâng şi atriul drept), şi două mai mari, situate în partea inferioară (ventriculul stâng şi, respectiv, ventriculul drept). Ventriculul stâng pompează sângele în circulaţia sistemică, pentru irigarea întregului organism, în timp ce ventriculul drept pompează sânge prin artera pulmonară în plămân.