De ce se dă glezna peste cap?

Destul de des se aude următoarea frază însoţită de o văitătură cu faţa schimonosită de durere: "Aoleu, ce durere! Am călcat strâmb păşind într-o groapă mică de pe trotuar şi mi s-a dat glezna peste cap". Omul cu păţania asta ajunge să fie galben ca lumânarea, parcă o sută de cuţite i se înfing deodată în gleznă. Îl trec transpiraţiile reci, se aşază pe bordura trotuarului, fiindcă durerea îl împinge spre leşin. Reuşeşte să păşească totuşi cu piciorul care a călcat strâmb, semn că nu e o fractură. Şontâc, şontâc, cu şchiopătări reuşeşte să-şi continue drumul. Însă peste o oră mai să-l apuce pandaliile.

Glezna se umflă ca un butuc, e firbinte, se înroşeşte şi apoi apar chiar vânătăi. A doua zi, fiecare pas e un chin amarnic, de parcă omul cu glezna dată peste cap calcă mereu desculţ pe cioburi. Fractură nu este. Însă întâm­plarea poate să ducă la necazuri întinse pe mai multe săptămâni şi chiar luni dacă omul nu se duce totuşi la o secţie de ortopedie. Călcaul strâmb sau cum zice lumea mi-am dat glezna peste cap înseamnă o entorsă sau chiar o luxaţie, situaţie mai complicată. De altfel, şi entorsele au mai multe grade de gravitate şi ca atare se tratează cu metode mai complicate cu cât entorsa este mai avansată.

Luxaţiile şi entorsele
În cazul luxaţiei, lucrurile sunt chiar rele şi se poate ajunge chiar la operaţie. O atitudine de minimalizare a acestor accidente nu e de dorit, pentru că omul, dacă nu-şi tratează entorsa sau luxaţia după decizia luată de ortoped, poate ajunge la instabilitatea cronică a articulaţiei, de care nu mai scapă toată viaţa. Explică acest capitol al entor­selor şi luxaţiilor în articulaţie medicul primar doctor Mihai Negru­şoiu, de la Clinica de ortopedie a Spitalului Colentina.

Glezna este un fel de cameră de gardă care susţine în mers corpul. Entorsa de gleznă este cea mai deasă entrosă de care o suferă omul. Din păcate, aşa cum s-a arătat, ea este în mod păgubos neglijată. După apariţia unei entorse, la unii oamenii, durerea nu apare imediat, ci peste câteva ore, deoarece, în momentul în care a călcat strâmb şi glezna s-a dat peste cap, musculatura din jur este încălzită şi amână apariţia durerii.

Entorsa este o mişcare normală împinsă peste rezistenţa programată pentru funcţionarea normală a articulaţiei, peste rezistenţa la care sunt proiectate să facă faţă şi ţesuturile moi din jur. Cu alte cuvinte, entorsa acţionează rău asupra tendoanelor, ligamentelor, vaselor, muşchilor, adică asupra ţesuturilor moi.

Leziunea în articulaţie înseamnă fie ruperea parţială sau totală a ţesuturilor moi din jurul articulaţiei, adică vizează capsula articulaţiei, tendoa­nele, ligamentele, muşchii şi vasele.
O caracteristică de bază a entrosei este că, în urma incidentului, oasele rămân în contact în interiorul articulaţiei. Ele nu se dezaxează şi nu se deplasează.

Durerea
Când nu-i convine ceva, organismul declanşează durerea. Când ţesuturile din jurul aritculaţiei se întind, apare durerea, şi creierul primeşte semnale de la terminaţiile nervoase de la nivelul articulaţiei. Recepţionând aceste semnale dureroase cum că s-a întâmplat ceva în zona articulaţiei, creierul trimite întăriri pentru rezolvarea situaţiei nefireşti. Deci creierul comandă să ajungă mai mult sânge în zona ariticulaţiei cu belele şi tocmai de aceea arti­cualţia devine roşie, umflată, caldă şi dureroasă.

Astfel, în urma unei entorse, glezna trebuie imobilizată într-o atelă ghipsată, ca ea să nu se mai mişte, să nu fie solicitată aşa ca să nu mai trimită semnale spre creier, iar acesta să nu poruncească trimiterea de întăriri, adică sânge mai mult. Entorsa uşoară impune repaus şi gheaţă pe gleznă, eventual, montarea unei atele de ghips. Aşa cum am arătat, entorsele grave şi netratate duc la instabilitatea articulaţiei. La fiecare pas, omul simte că-i fuge genunchiul, că-i fuge glezna. În astfel de situaţii se pune ghips două săptămâni. 

Artroza
O articulaţie care nu mai funcţionează cum trebuie, prin instabilitatea ei mănâncă o parte din cartilaj şi apare astfel artroza, acea boală de degenerare a articulaţiei. Entorsa este simplă atunci când are loc întinderea capsulei articulare şi întinderea ligamentelor şi muşchilor. Entorsa medie înseamnă că apar leziuni mici, adică rupturi mici în capsulă şi la ligamente. Entorsa de gradul 3 se traduce prin rupturi la capsulă.

La entorsa medie se trece la imobilizare două-trei săptămâni pentru articulaţie şi se administrează medicamente antiinflamatoare şi medicamente împotriva durerilor. La entorsa de stadiu grav se trece la o imoblizare de trei-patru săptămâni. De asemenea, se apelează şi la intervenţii chirurgicale de reparare a ligamentelor. La toate entorsele sunt necesare repausul şi imoblizarea.

Urgenţă absolută
Luxaţia este o stare mai gravă a articulaţiei, care înseamnă o urgenţă absolută cu prezenţa grabnică la o secţie de ortopedie. În urma luxaţiei, suprafeţele osoase nu mai sunt în contact în articulaţie. În luxaţie, osul iese din articulaţie. Luxaţia apare ca urmare a unei mişcări normale împinsă la extrem sau în urma unei mişcări anormale. Traumatismul puternic rupe capsula, rupe ligamentele şi oasele ies din articulaţie. În urma luxaţiei sare rotula sau sare umărul.

În jurul articulaţiilor, de exemplu în jurul umărului, în jurul genunchiului, prin luxaţie, se comprimă vasele de sânge şi se rup nervii, fiindcă oasele au ieşit într-un loc anormal. Dacă nu te duci la spital se poate ajunge la situaţia extremă când se necrozează braţul, adică mor ţesuturile şi braţul este amputat.

O luxaţie cere acţiunea de reducere, adică o rearanjare a oaselor în articulaţie. Ortopedul îl anesteziază pe pacientul cu luxaţie şi face o mişcare inversă faţă de mişcarea care a provocat luxaţia. Cu alte cuvinte, ortopedul pune osul la loc în articulaţie. Când se impune şi intervenţia chirurgicală, ortopedul curăţă articulaţia şi o repară. Remedierea capsulei articulaţiei şi repararea ligamentelor se fac într-un timp doi al operaţiei. Cea mai deasă luxaţie este cea de umăr.