Febra nu este intotdeauna semnul unei infectii, dar intr-adevar este asociata foarte frecvent acesteia. Uneori, cauza unei stari febrile este greu de precizat. De cele mai multe ori apar insa niste simptome asociate, care orienteaza in precizarea diagnosticului. Una dintre aceste manifestari este aparitia unei eruptii pe piele. Eruptia poate lua diferite aspecte. De exemplu, poate fi vorba de aparitia de pete (roz- rosii, uneori mici, alteori intinse) sau de formatiuni reliefate (care se pot simti la atingere), numite papule (asemanatoare cu cele din urticarie). Veziculele sunt mici basicute cu lichid, iar atunci cand continutul lor este purulent se numesc pustule. Numeroase infectii, unele virale, altele bacteriene, unele usoare, altele severe (care pot pune chiar viata in pericol) se manifest prin eruptii febrile. Ele se observa mai ales la copii (dar nu numai, putand fi intalnite si la adolescenti sau adulti), unele dintre ele apar cu precadere in sezonul rece, altele in perioada calda (cum sunt eruptiile din boala Lyme, transmisa prin muscatura de capusa sau din infectiile cu virusul Coxsackie, cu eruptie veziculara in gura si faringe, pe palme si talpi), in timp ce altele nu au sezonalitate (ca eruptiile ce pot aparea in hepatita B sau C).
● Scarlatina este produsa de unele tipuri de streptococ beta hemolitic grup A si apare la copii, mai ales intre 1 si 10 ani , cel mai frecvent in sezonul rece. Daca nu este tratata corect poate determina complicatii, inclusiv temutele boli postreptococice, care apar la cateva saptamani dupa boala, ca reumatismul articular acut sau glomerulonefrita acuta. Ea incepe ca un ,,rosu in gat', cu febra mare, pentru ca, dupa 24-48 de ore, sa apara eruptia reprezentata prin papule rosu intens, aspre la pipait, mai intai pe gat si torace, dupa care se extinde rapid pe tot corpul, cu exceptia fetei (unde apare doar o roseata pe obraji). Eruptia dureaza o saptamana, dupa care paleste treptat.
● Rujeola este o boala virala, aparuta la copiii cu o imunizare incompleta. Incepe ca o raceala obisnuita, cu febra, dureri de cap, ochi inrositi si inlacrimati, secretii nazale abundente, stranut, tuse, raguseala. Dupa 3-4 zile apare eruptia, mai intai la nivelul capului si fetei, intinzandu-se apoi pe trunchi si membre, sub forma de pete roz, cu marimea de la cativa milimetri la 2-3 cm, catifelate la pipait, care dispar in 2-3 zile. * * * * Rubeola incepe si ea ca o raceala, cu febra joasa, dureri in gat, insotite de marirea de volum a ganglionilor (care persista cateva saptamani), mai ales in zona capului si gatului, dar si axialar, la cot sau in zona inghinala. Dupa cateva zile apare o eruptie discreta, uneori doar cu cateva elemente, cu mici pete roz, care dispare in 2 zile. Rubeola nu este o afectiune grava, dar poate produce malformatii fetale daca apare la o femeie insarcinata, de aceea femeile tinere trebuie sa se asigure ca sunt imunizate inainte de o eventuala sarcina. Simptomele discrete, inselatoare sunt o mare problema. Bolnavii cu manifestari minime, care poate nici nu sunt constienti de boala, o pot raspandi foarte usor, iar pe de alta parte tinerele femei nu pot fi sigure daca au facut sau nu boala, fara testarea imunitatii, vaccinarea fiind cea mai sigura metoda de prevenire a bolii si complicatiilor fetale ale acesteia.
● Eritemul infectios este o boala produsa de parvovirusul B19. Apare cu precadere la copii, dar este intalnita si la adolescensi si adulti tineri. Imbolnavirea gravidei poate afecta si fatul (determinand chiar moartea acestuia). Incepe ca o raceala, apoi dupa o saptamana apare o euptie, initial pe obraji (pete mari, rosii ), care in 1-2 zile se intinde pe membre, mai putin pe trunchi, paleste si dispare dupa 7-10 zile.
* Rozeola infantum apare la copiii mici de obicei intre 6 luni si 2 ani. Incepe cu febra inalta, insotita de iritabilitate, varsaturi, diaree, uneori convulsii. Dupa 3-4 zile, apare o eruptie care dureaza 1-2 zile.
● Varicela este o infectie virala, care afecteaza copii sau adulsi tineri. Debuteaza cu febra, dureri de cap, dureri musculare, dupa care apare eruptia. Initial se observa pete mici, rosii, care se infiltreaza, se ingroasa, dupa care se transforma in vezicule, apoi acestea se usuca, formand o crusta. Eruptia este insotita de mancarime si prezinta concomitent toate tipurile de leziuni. Infectia gravidei poate determina malformatii fetale. Daca viitoarea mama se imbolnaveste in ultima saptamana de sarcina nou nascutul poate suferi o forma grava de boala. Persoanele care au facut varicela, mai ales varstnici, pot prezenta la un moment dat o reactivare a virusului, cu aparitia unei afectiuni numita zona zoster, in care eruptia este precedata de febra (la o treime dintre cazuri), dureri intense si se produce pe teritoriul unui nerv, cel mai des la nivelul toracelui, dar si la gat, fata, abdomen sau membre.
● O boala grava, dar din fericire rara, este meningococemia (infectia generalizata cu meningococ). Apare mai ales la nou nascuti si se manifesta prin febra, frisoane, somnolenta, aparitia de pete rosu inchis pe trunchi si membre. Prezentarea de urgenta la medic este esentiala in aceste cazuri.