Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Atât de neînsemnate în mijlocul universului, dar în acelaşi timp un univers pentru nenumărate microorganisme - virusuri, bacterii, fungi, paraziţi. Cu ele trăim în armonie, ne colonizează sau ne atacă, direct sau în momente de slăbiciune, în epidemii sau, sporadic, în sezonul rece ori cald. Corpul uman, un imens câmp de luptă...
Şi este paradoxal, dar şi frustrant că, uneori, în ciuda progreselor mijloacelor de diagnostic şi tratament, a accesibilităţii serviciilor medicale şi a creării unei adevărate industrii pe acest segment, nu reuşim să eliminăm temeinic acest pericol. Şi este fascinant să vedem limitele ştiinţei în faţa versatilităţii şi a adaptabilităţii microorganismelor. Este, de asemenea, interesant că mai descoperim, după zeci de ani de studii, noutăţi în ceea ce priveşte nu doar structura sau fiziologia lor, dar şi noi manifestări pe care le determină. Este şi cazul streptococilor.
18 GRUPE
Există 18 grupe de streptococi, numerotate de la A la H şi de la K la T. La rândul lor, aceste grupe se împart în mai multe tipuri (grupul A are, de exemplu, peste 80 de serotipuri). Există şi alte criterii de clasificare, cum ar fi capacitatea de hemoliză (streptococi beta - care pe mediu de laborator fac hemoliză totală şi care sunt cei mai periculoşi, alfa - produc hemoliză incompletă, sau gama - care nu fac hemoliză). Sunt unii streptococi care pur şi simplu nu pot fi încadraţi în aceste criterii. În trecut, se considera că patologia umană este determinată exclusiv de streptococii de grup A. Studii publicate începând cu anii '70 au constatat însă că şi alte grupe - B, D, C, G, F etc. - pot provoca îmbolnăviri uneori periculoase.
BUNI ŞI RĂI
Streptococii fac parte din flora microbiană obişnuită a organismului. De exemplu, streptococii viridians se găsesc în cavitatea bucală sau streptococii D intestinal, dar dacă pătrund în sânge sau colonizează alte teritorii, ei pot deveni patogeni. Streptococii A, care se găsesc în faringe şi căile respiratorii, sunt însă patogeni, iar persoanele respective sunt fie bolnavi, fie purtători sănătoşi care pot răspândi boala.
Streptococul grup A (beta hemolitic) este responsabil de aproape 90% din suferinţele pe care aceşti germeni le produc oamenilor. Ei pot determina o multitudine de tipuri de infecţii: în sfera ORL (rinita, faringita, amigdalita, adenoidita, sinuzita, otita, mastoidita), respiratorii (laringita, bronşita, pneumonia), cardiovasculară (endocardita, pericardita), osteoarticulară, cutanată (impetigo, erizipel, celulita, flegmoane, abcese), digestivă (toxiinfecţii, colecistita, apendicită, abcese, peritonite etc.), genito-urinară (infecţii ale rinichiului, vezicii urinare, uterului), a sistemului nervos (meningite).
De asemenea, streptococul A este implicat în scarlatină, dar şi în unele stări foarte grave, cum ar fi: septicemii (în care există o prezenţă masivă a bacteriilor în sânge, cu o reacţie violentă de răspuns din partea organismului), în şoc toxic (cu insuficienţă organică multiplă renală, hepatică, respiratorie) sau în fasciita necrozantă: în care bacteria distruge în ritm rapid, până la desfigurare, suprafeţe întinse de muşchi, grăsime, piele.
INFECŢIILE CUTANATE
Infecţiile cutanate streptococice sunt şi ele foarte diverse:
n) Mai ales la copii se poate produce impetigo, o afecţiune foarte contagioasă, localizată în special pe faţă, scalp, ceafă, membre. Mai întâi, se observă nişte plăci roşii, care se acoperă în scurt timp de vezicule, la început cu un lichid clar, apoi tulbure, ce se sparg, formând cruste groase, galbene (ca mierea). De asemenea, se pot produce ragade, traduse prin apariţia la colţul buzelor a unei zone de roşeaţă, acoperite apoi cu vezicule, ce se sparg, lăsând fisuri dureroase, care fac cruste galbene.
n) În plici (în spatele urechii, inghinal, sub sâni) poate apărea o altă afecţiune, numită intertrigo, cu o zonă de roşeaţă şi tumefacţie, ce se acoperă cu vezicule, eroziuni şi cruste.
n) Streptococii mai pot produce şi celulită, o infecţie care progresează în straturile profunde sub piele, zona devenind dură, roşie, dureroasă, cu alterarea stării generale, febră, frison.
n) Erizipelul debutează cu febră, frison, adenopatie, pentru ca după câteva zile să apară un placard roşu, dureros, tumefiat, ce se extinde, devenind mai palid în centru şi mai intens spre margini.
INFECŢIILE CU STREPTOCOCI A
După infecţiile cu streptococi beta hemolitici grup A pot apărea, în unele cazuri, după un interval de 2-4 săptămâni, aşa-zisele afecţiuni poststreptococice: cele mai periculoase sunt reumatismul articular acut şi glomerulonefrita acută. Aceste boli sunt mai frecvente la copiii între 5 şi 15 ani şi sunt produse printr-un răspuns imun inadecvat. Concret, printr-un mecanism autoimun, organismul îşi atacă propriile structuri, din cauza unei similarităţi între proteinele microbiene şi cele ale ţesuturilor umane. Se formează autoanticorpi care iniţiază o agresiune asupra unor organe (articulaţii, creier, inimă, rinichi, piele etc.), procesul inflamator declanşat putând duce la alterarea sau distrugerea acestora.
- Reumatismul articular acut se manifestă prin artrită, cardită (inflamaţia cordului), coree (mişcări involuntare), noduli subcutanaţi, eritem marginat, febră. Artrita apare în 70% dintre cazuri, afectează articulaţiile mari (genunchi, gleznă, cot, pumn, mai rar şold, umăr, degete), care devin roşii, umflate, dureroase, calde şi greu de mobilizat, fiecare articulaţie fiind atacată pe rând, câte 2-3 zile.
- Cardita apare în jumătate din cazuri şi se referă la inflamaţia globală a inimii sau a unei structuri (miocardul, muşchiul inimii sau pericardul, foiţa care îl acoperă, ori endocardul, foiţa care îl căptuşeşte). Se manifestă prin respiraţie dificilă, oboseală, durere toracică, palpitaţii. Coreea apare la 10% din bolnavi, de obicei, mai târziu, după câteva luni şi se manifestă prin mişcări dezordonate, involuntare ale membrelor, capului, trunchiului.
- Glomerulonefrita se produce prin afectarea glomerulilor, unităţile funcţionale renale. Se caracterizează prin edeme ale feţei, prezenţa de sânge în urină (aceasta devine net roşie sau doar brună, închisă la culoare), oligurie (scăderea volumului de urină), hipertensiune arterială.
- O altă boală poststreptococică, care a fost descrisă la sfârşitul deceniului trecut, este pandas (boală pediatrică neuro-psihiatrică autoimună asociată cu infecţia streptococică), care se produce, se pare, prin formarea de autoanticorpi împotriva unor structuri ale creierului, care reglează comportamentul şi mişcarea. Boala apare la copii de 3-10 ani, episodul iniţial debutând după o infecţie streptococică, dar exacerbările ulterioare putând fi cauzate de alte infecţii şi se manifestă prin tulburări obsesiv-compulsive (gânduri obsesive, anxietate, teamă nefondată, acţiuni repetitive etc.), ticuri (motorii sau verbale), tulburări de comportament (iritabilitate, tulburări de somn, enurezis, agresivitate).
CE FAC STREPTOCOCII B
Streptococii de grup B se găsesc în rect şi pot coloniza căile genitale feminine. Se apreciază că 20% din gravide sunt purtătoare şi în 40% din cazuri nou născutul poate fi contaminat în timpul travaliului, mai ales dacă e un travaliu prematur sau prelungit. La unii dintre aceşti sugari se pot produce infecţii manifeste, cu consecinţe grave: septicemii, pneumonii, meningite. În trei sferturi din cazuri, boala se declanşează rapid, la câteva ore după naştere, dar alteori apare la un interval de 1-12 săptămâni. Gravida poate face, de asemenea, complicaţii infecţioase grave după naştere, endometrita (infecţia uterului) sau septicemie. Streptococul B mai poate afecta, de asemenea, persoane vârstnice sau imunodeprimate, producând pneumonii, septicemii, endocardite, artrite, infecţii urinare, celulită. ÎN URMĂ CU PESTE UN SECOL
Descoperiţi în urmă cu 130 de ani, tratamentele cu antibiotice împotriva infecţiilor streptococice au fost iniţiate la scară largă de la mijlocul secolului trecut. Cu toate acestea, infecţiile streptococice continuă să fie o ameninţare. Multitudinea tipologică (care determină infecţii repetate), virulenţa (dată de numeroasele enzime şi toxine produse), răspândirea largă, numărul mare de purtători sănătoşi, de căi de infecţie şi porţi de intrare, variate localizări ale infecţiei, fenomenele de imunitate încrucişată puse pe seama unei asemănări cu structuri genetice umane, rezistenţa la antibiotice, toate acestea stârnesc circumspecţie clinică şi provocare ştiinţifică.
SCARLATINA
Boală eruptivă febrilă, scarlatina apare mai ales la copiii de 1-10 ani. Are o perioadă de incubaţie de 3-6 zile, după care debutează brusc, cu febră mare (39-40 grade C), dureri în gât, cefalee, adenopatie. După 24-36 de ore, apare o erupţie caracteristică: pe un fond roşu difuz al pielii, se observă mici ridicături, numite papule (asemănătoare celor urticariene), de culoare roşu intens, aspre la pipăit, iniţial pe gât şi torace, apoi răspândindu-se pe întregul corp. Obrajii sunt roşii, congestionaţi, contrastând cu paloarea din jurul gurii. Erupţia durează 7-10 zile, apoi pielea se descuamează în circa două săptămâni.
ANGINA
Cu un debut brusc, angina streptococică se manifestă cu febră mare, frison, dureri puternice în gât şi adenopatie locală (mărirea în volum a ganglionilor), dar fără semne respiratorii marcante (tuse, strănut, secreţie nazală abundentă). Faringele este fie roşu intens, ca o flacără (angina eritematoasă), fie cu depozite albe, detaşabile, neaderente pe amigdale, pe un fond roşu (angina eritemato-pultacee), sau cu ulceraţii adânci (forma ulcero-necrotică). În cazurile complicate, angina se asociază cu formarea unui flegmon amigdalian (roşeaţă intensă şi tumefiere mare, cu bombare într-o parte a gâtului, care face deschiderea gurii, înghiţirea, respiraţia dificile).
CUM SE TRANSMIT
Atât anginele, cât şi scarlatina sau celelalte infecţii ORL ori respiratorii streptococice sunt mai frecvente în sezonul rece (sfârşitul toamnei, iarna, începutul primăverii). Ele se transmit pe cale respiratorie (prin inhalarea de aerosoli ce conţin germeni eliminaţi când bolnavul vorbeşte, tuşeşte, strănută) sau prin atingerea de obiecte contaminate. Un rol important în acest proces îl au purtătorii sănătoşi (se apreciază că în populaţie există 25% de purtători sănătoşi, chiar mai mulţi în colectivităţile de copii şi numărul acestora sporeşte iarna).
C ŞI G
Streptococii din grupele C şi G pot determina şi ei, mai ales la persoane suferinde de boli cronice, cu o imunitate scăzută: faringite, celulite, pneumonii, endocardite, artrite, infecţii uterine, meningite, abcese intraabdominale, infecţii urinare. D. Majoritatea streptococilor de grupa D trăiesc în intestin, iar prin depăşirea barierei acestuia pot produce infecţii urinare, endocardite, bacteriemii sau abcese abdominale (în special în zona hepato-biliară) ori meningită la sugari. Streptococii viridians fac parte din flora cavităţii bucale, unii dintre ei fiind implicaţi în patogenia cariei dentare, în anumite circumstanţe pot produce însă sinuzite, abcese dentare sau endocardite.
ANTIBIOTICE
Tratamentul se face cu antibiotice, de preferat cu penicilină. Dar aceasta poate fi înlocuită sau asociată şi cu alte antibiotice: eritromicină, cefalosporine, ampicilină, clindamicină, vancomicină etc.
Sfatul medicului
Bolile streptococice trebuie diagnosticate şi tratate cu atenţie. Cele produse de streptococii de grup A sunt, în mod deosebit, periculoase din cauza contagiozităţii lor, a formelor grave posibile şi a eventualelor complicaţii. Tratamentul nu trebuie făcut acasă, în mod empiric. Unii streptococci nu sunt sensibili la penicilină, medicamentul de elecţie. Există riscul să tratăm în mod abuziv o angină virală cu antibiotice, cât şi riscul de a nu trata cu un antibiotic potrivit, în doze şi pe durata adecvată o afecţiune streptococică. Pentru diagnostic trebuie să vă prezentaţi întâi la medicul de familie şi, în funcţie de situaţie, acesta va indica alte examene de specialitate: la un medic specialist ORL, dermatolog, reumatolog, infecţionist etc. Diagnosticul corect necesită şi teste de laborator, cum ar fi culturi din exudatul faringian, alte secreţii sau sânge, test rapid de identificare antigenică, determinarea titrului de anticorpi ASLO, hemoleucogramă, teste de inflamaţie etc.
Mai multe amanunte pe www.3dots.ro
Citește pe Antena3.ro
