Investigaţii cu raze X

Radiografiile, mamografiile, tomografia computerizată şi toate celelalte investigaţii cu raze X ne pot salva viaţa. Dar, în doze mari, acestea ne pot pune în pericol sănătatea.

Radiografiile, mamografiile, tomografia computerizată şi toate celelalte investigaţii cu raze X ne pot salva viaţa. Dar, în doze mari, acestea ne pot pune în pericol sănătatea.

Razele X, aşa cum sînt cunoscute radiaţiile X sau Roentgen, sînt din ce în ce mai utilizate în medicină pentru investigaţii precum radiografia, radioscopia, mamografia sau tomografia computerizată. În doze mari, razele X pot fi periculoase pentru organism şi nu trebuie efectuate decît atunci cînd sînt absolut necesare şi numai după ce s-au epuizat toate metodele de diagnostic neiradiante. "ADN-ul este ţinta preferată a radiaţiilor. Efectele lor pot să apară la intervale diferite, de la cîteva ore la cîţiva ani. Organismul poate suporta dozele mici şi unice, însă dozele mari produc deficite celulare şi alterări funcţionale", atrage atenţia prof. dr Gheorghe Iana, managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti şi preşedintele Comisiei de Radiologie Imagistică Medicală a Ministerului Sănătăţii Publice.

Efecte adverse
Radiaţiile pot afecta pielea, producînd tulburări de pigmentare, atrofie şi scleroză cutanată, ochii, favorizînd apariţia conjunctivitelor, cataractei sau keratitelor, ţesutul hematopoietic din care se formează celulele sangvine (hematiile, leucocitele şi trombocitele), gonadele. Iradierea poate, de asemenea, să producă mutaţii genetice sau să favorizeze apariţia cancerului. Riscul de a dezvolta cancer în urma expunerii la radiaţii este destul de mic, potrivit specialiştilor, însă el nu trebuie exclus. Efectele iradierii depind de mai mulţi factori: doza de radiaţii, frecvenţa expunerii, organul expus, dar şi vîrsta pacientului. Embrionul uman şi copiii, de exemplu, sînt foarte sensibili la radiaţii, existînd riscul ca ele să le influenţeze dezvoltarea.

Doze de iradiere
"Dintre toate investigaţiile, radiografia convenţională este cel mai puţin iradiantă, însă trebuie să ţinem cont că această examinare ne oferă doar informaţii de bază, în două dimensiuni", ne spune prof. dr Gheorghe Iana. Unitatea de măsură pentru dozele de radiaţii care ajung în organism este milisievert (mSv). Experţii Colegiului American de Radiologie şi ai Societăţii de Radiologie din America de Nord apreciază că doza maximă admisă de radiaţii acumulate pe durata unui an nu trebuie să depăşească 20 mSv. Cantitatea de radiaţii emise de o radiografie pulmonară este de 0,1-0,6 mSv. Radiografia unui segment osos este mai iradiantă decît cea pulmonară. Aceasta pentru că osul compact este un material dens, de aceea doza de radiaţii este mai mare, pe cînd plămînul este o structură ce conţine mult aer şi de aceea necesită o doză mai mică pentru execuţie, explică specialistul.

O radiografie dentară este cel mai puţin iradiantă dintre toate investigaţiile cu raze X, doza de radiaţii emisă de ea fiind de numai 0,02 mSv. Radioscopia, examinarea în timp real a unor organe precum plămînii sau tubul digestiv, echivalează cu aproximativ zece radiografii pulmonare. În cazul mamografiei, doza de radiaţii este de 1-2 mSv, iar în cazul unei densitometrii osoase, doza este de 0,01-0,05 mSv.

Tomografia
Tomografia computerizată (CT) este cea mai iradiantă investigaţie medicală, dar totodată şi cea mai complexă dintre toate, fiindcă numărul de informaţii obţinute este semnificativ mai mare decît în cazul celorlalte. Doza de radiaţii rezultată în urma unui CT toracic sau de pelvis este de 4-8 mSv, în timp ce o tomografie completă a corpului uman, care se efectuează de obicei în cazul pacienţilor cu traumatisme multiple, ajunge la o doză de 10-12 mSV, potrivit specialiştilor americani. Pentru a reduce gradul de iradiere a pacientului, este recomandat ca tomografia să fie efectuată pentru două, cel mult trei segmente ale corpului: torace şi abdomen sau abdomen şi pelvis, iar în cazul coloanei vertebrale nu mai mult de trei vertebre.

Excepţie de la această regulă fac pacienţii oncologici, în cazul cărora beneficiile diagnosticului sînt considerabil mai mari decît riscurile, apreciază prof. dr Gheorghe Iana. În asemenea cazuri, o evaluare corectă trebuie să cuprindă mai mult de două segmente, pentru depistarea posibilelor metastaze sau adenopatii. În cazul unui bolnav cu cancer pulmonar, de exemplu, medicul radiolog investighează toracele pentru evaluarea pre sau postoperatorie a tumorii, dar totodată urmăreşte posibilele metastaze în abdomen, pelvis sau la nivel cerebral. Totuşi, orice medic oncolog va încerca să excludă o expunere suplimentară la radiaţii, ştiind că pacientul va mai avea nevoie de investigaţii în următorul an sau chiar în următoarele trei-şase luni.

Doza de iradiere variază în cazul unei tomografii, ca şi în cazul radiografiei, în funcţie de segmentul investigat. Astfel, examinarea unui segment osos este mai iradiantă decît cea a toracelui, iar examinarea cerebrală este cea mai iradiantă dintre toate, din cauza calotei craniene, care este o structură osoasă. În plus, în cadrul unei tomografii cerebrale sînt expuse iradierii şi globul ocular, glanda hipofiză, tiroida.

La radiaţiile pe care organismul le primeşte în urma investigaţiilor medicale se adaugă cele naturale, provenite din mediul înconjurător. Din doza maximă admisă de 20 mSv pe an, aproximativ 3 mSV provin din mediu şi nu trebuie ignorate atunci cînd se calculează doza anuală de iradiere.

Gravide şi copii
Gravidelor le este interzisă expunerea la radiaţii pe timpul sarcinii. Dacă totuşi este absolut necesară o asemenea investigaţie, ea se poate efectua în ultima lună, însă nici în acest caz fără riscuri. Şi copiilor le sînt interzise investigaţiile pe bază de raze X. Iradierea nu este recomandată tinerilor în general, fiindcă se află în perioada de creştere, iar iradierea le poate influenţa dezvoltarea, prin afectarea unor organe sensibile la raze X, aşa cum sînt glanda tiroidă, glanda hipofiză, pituitară, gonadele, ovarele, globii oculari. Totuşi, cînd nu există alte posibilităţi de investigare, trebuie să se ţină cont de beneficiile şi de informaţiile pe care le-ar putea aduce o investigaţie iradiantă. În cazul unei fracturi de exemplu, se poate indica o radiografie convenţională, gradul ei de iradiere fiind destul de mic.

Obligaţie
Medicii radiologi au obligaţia de a-i întreba pe pacienţi ce examinări au efectuat în trecut şi perioada care a trecut de la ultima examinare. "Este inutilă efectuarea unei noi radioscopii pulmonare la un pacient care a efectuat aceeaşi examinare în urmă cu două săptămîni şi examenul a fost normal, mai ales în cazul în care este vorba doar despre un transfer interspitalicesc sau interclinic. Nu se acceptă efectuarea aceluiaşi tip de examinare dacă nu aduce nimic nou pentru diagnostic", atrage atenţia prof. dr Gheorghe Iana. Medicul trebuie să opteze pentru un alt tip de examinare, care să completeze informaţiile obţinute la prima investigaţie, dar care să nu iradieze pacientul. Este important totuşi ca şi pacientul să reţină ce investigaţii a efectuat în ultimele luni şi să i le comunice medicului. Radiologul, la rîndul său, trebuie să comunice pacientului ce tip de investigaţie urmează să efectueze şi care sînt posibilele riscuri şi complicaţii ale acesteia.

SUBSTANŢĂ DE CONTRAST. În foarte multe cazuri, tomografia computerizată se efectuează de două ori: o dată fără substanţă de contrast şi a doua oară după ce pacientului i s-a administrat intravenos această substanţă de contrast. Practic, pacientul efectuează două investigaţii CT, iar doza de iradiere este dublă. Totuşi, deşi expunerea la radiaţii este foarte mare, această procedură este foarte importantă pentru a pune în evidenţă anumite ţesuturi şi învecinarea lor cu vase de sînge, muşchi, structuri osoase, traiecte nervoase.

INUTILE. Un studiu publicat recent în The New England Journal of Medicine semnalează că aproape o treime dintre tomografiile efectuate anual în Statele Unite ale Americii sînt inutile din punct de vedere al informaţiilor medicale pe care le aduc. Potrivit acestui studiu, 20 de milioane de americani se expun inutil radiaţiilor. Autorii statisticii, David Brenner şi Eric Hall, de la Columbia University Medical Center, din New York, sînt de părere că pînă la 2% dintre cazurile de cancer ar putea fi cauzate de iradierea provocată de CT.

MEDICI. În trecut, medicii radiologi erau mult mai expuşi iradierii şi aceasta din cauză că lucrau în aceeaşi cameră cu pacientul în timpul examinării şi efectuau zeci de investigaţii într-o singură zi. În prezent, radiologul este izolat de pacient printr-un paravan plumbat, care protejează împotriva radiaţiilor. Excepţie fac medicii care practică radiologia intervenţională, precum coronarografia sau angiografia. În aceste cazuri, prezenţa medicului în aceeaşi încăpere cu pacientul este necesară pentru efectuarea unor intervenţii de fineţe.

MAMOGRAFII. Doza de iradiere pentru o mamografie este mai mică decît doza anuală provenită din mediul înconjurător. Beneficiile diagnosticului şi ale tratamentului precoce al cancerului de sîn depăşesc cu mult riscurile pe care le are această investigaţie, sînt de părere specialiştii. Totuşi, ea este recomandată numai după vîrsta de 40 de ani şi numai o dată pe an, tocmai pentru a preveni eventualele riscuri ale iradierii. Pînă la această vîrstă sînt de preferat investigaţiile neiradiante pentru sîn, precum ecografia.

APARATE NOI VS VECHI. Aparatele de ultimă generaţie iradiază mai puţin decît cele vechi. Specialiştii au creat tehnici noi de construcţie a tuburilor cu raze X, mai performante decît cele construite în trecut. Cantitatea de radiaţii emisă de dispozitivele vechi cu raze X poate fi chiar de două ori mai mare decît cea a aparatelor mai noi.



Sursa de radiaţii           Doza
Radiografie dentară      0,02 mSv
Densitometrie osoasă   0,01-0,05 mSv
Mamografie                 1-2 mSv
CT toracic sau pelvis     4-8 mSv
CT complet                  10-12 mSv
Radiaţii din mediu        3 mSv/an

* Doza maximă admisă: 20 mSv/an.
Surse: American College of Radiology, Radiological Society of North America, American Association of Physical Medicine.

"În anumite situaţii, riscul de a dezvolta ulterior o formă de cancer după iradierea medicală nu este atît de important în faţa salvării unei vieţi. O evaluare completă poate salva viaţa pacienţilor oncologici şi poate ajuta la instituirea unui tratament salvator. O evaluare rapidă în cazul pacienţilor cu politraumatisme după accidente poate de asemenea să salveze vieţi"
Prof. dr Gheorghe Iana, managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, preşedintele Comisiei de Radiologie Imagistică Medicală a Ministerului Sănătăţii Publice