x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Mai mult decât o simplă răceală

Mai mult decât o simplă răceală

de Dr Dana Tinică    |    10 Noi 2009   •   00:00
Mai mult decât o simplă răceală
Sursa foto: /stockxpert

Se spune că nimic nu este mai inofensiv ca o viroză respiratorie, o banală răceală. Simptomele dispar după trei zile, peste 70% dintre bolnavi simţindu-se bine după o săptămână. Sunt însă şi situaţii în care manifestările durează mai mult sau revin după o perioadă de aparentă vindecare, afectând nu numai starea de bine a persoanei respective, dar şi capacitatea ei de muncă, de derulare a altor activităţi sociale.

CAUZE
Această deteriorare a stării de sănătate este provocată de erori de conduită şi tratament. Astfel, diferenţa dintre boală şi starea de sănătate poate fi urmarea, uneori, a mici neglijenţe sau atitudini greşite în chestiuni aparent minore. Odihna este deosebit de importantă în această perioadă. Somnul are un rol esenţial în răspunsul imunitar, astfel încât cei care dorm mai puţin de şapte ore pe noapte au de trei ori mai multe şanse de a se îmbolnăvi decât cei care dorm opt ore.

Chiar dacă vi se pare că vă puteţi descurca la muncă, chiar dacă, din păcate, multe firme descurajează tentativele angajaţilor de a-şi lua câteva zile de concediu medical, totuşi cea mai bună atitudine este de a sta acasă şi a vă odihni suficient. Acest lucru este benefic şi pentru colegi şi colaboratori, care sunt scutiţi, astfel, de primejdia contactării bolii. În tot acest timp, evitaţi stresul, reduceţi activităţile casnice şi profesionale, iar dacă sunteţi un fervent adept al exerciţiilor fizice, limitaţi-le, în cel mai bun caz, ca durată şi ca intensitate.

DECONGESTIVE
Desigur, congestia şi secreţiile reprezintă un disconfort. Obstrucţia nazală, tusea frecventă şi secreţiile nazale abundente sunt neplăcute şine pot împiedica să ne odihnim. Totuşi, medicamentele care îngroaşă şi scad eliminarea secreţiilor, deşi au un efect temporar pozitiv, pot duce la complicaţii prin stagnarea secreţiilor în nas, sinusuri, bronhii. Din contră, trebuie să încercaţi fluidizarea secreţiilor (chiar dacă asta înseamnă creşterea lor, cu neplăcerile aferente), pentru un drenaj cât mai eficient.

Folosiţi în acest scop picături saline, cumpărate de la farmacie sau preparate acasă: o jumătate de linguriţă de sare la o cană de apă fiartă şi răcită la temperatura camerei.

Medicamentele decongestive de pildă, chiar dacă ameliorează simptomele şi fac starea bolnavului mai suportabilă, nu trebuie folosite mai mult de 3-4 zile, deoarece mucoasa nazală poate dezvolta un fenomen de toleranţă. De asemenea, aceste medicamente determină numeroase efecte adverse: creşterea tensiunii arteriale şi a frecvenţei cardiace, constipaţie, tremor.

COMPLICAŢIILE
Alt motiv al prelungirii stării de boală este faptul că... este de fapt o altă afecţiune. Virozele se pot complica uneori cu sinuzită, bronşită, laringită, pneumonie de natură virală sau prin suprainfecţie de natură bacteriană. Durerile de cap persistente, secreţia nazală abundentă, groasă, galben-verzuie, durerile la nivelul oaselor feţei pot semnala o sinuzită.

Tusea persistentă poate trăda o bronşită sau chiar o pneumonie, mai ales dacă e însoţită de durere toracică şi febră. Gâtul uscat şi dureros din viroze se poate complica cu o periculoasă angină streptococică. Alergiile sunt uneori greu de diferenţiat de o răceală. În ambele cazuri, apar secreţii nazale şi lacrimale abundente, strănut, tuse. În alergii, manifestările sunt mai puţin intense, mai trenante şi nu sunt însoţite de febră, dureri musculare sau de cap ori de modificarea stării generale. Aceste simptome cedează rapid la administrarea de antihistaminice.

În fine, o tuse persistentă poate semnala prezenţa unui astm bronşic încă nediagnosticat. Dacă aţi urmat un tratament cu antibiotice, fără a fi necesar şi fără prescrierea de un medic, este posibil să vă confruntaţi cu o infecţie fungică, ce poate da simptome supărătoare.

VIRUSURI BANALE
Din păcate, numărul mare al virusurilor responsabile de apariţia unei viroze respiratorii este foarte mare, ceea ce împiedică instalarea imunităţii. De aceea, faptul că aţi avut un astfel de episod nu vă scuteşte de repetarea lui în acelaşi sezon. Mai mult, există stări paragripale, cu simptome asemănătoare gripei, produse însă de virusuri banale, care nu împiedică dezvoltarea ulterioară a unei infecţii gripale.

SFAT
Dacă simptomele nu se ameliorează după 4-5 zile, dacă revin în forţă după o perioadă de vindecare aparentă, dacă apar tulburări respiratorii, febră mare, vărsături, dureri toracice, dureri de cap sau ale feţei şi secreţii purulente abundente, nazale este important să vă prezentaţi la medic pentru diagnostic şi tratament corecte.

HIDRATARE
Un alt element-cheie este hidratarea. Secreţiile crescute, ascensiunile febrile, respiraţia îngreunată conduc la pierderi de fluide. Hidrataţi-vă constant şi în cantităţi suficiente, bând apă, ceai de plante, sucuri naturale de fructe. Aportul de lichide va face ca secreţiile să fie mai fluide şi să se elimine mai uşor. În funcţie de preferinţe, puteţi consuma lactate, supe, care au şi un important efect nutritiv.

×
Subiecte în articol: medicul de familie