Societatea Naţională de Medicina Familiei şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie se declară "surprinse" de declaraţiile CNAS cu privire la cardul de asigurat şi sarcinile pe care Casa doreşte să le traseze medicilor de familie privind distribuirea şi editarea datelor medicale de pe acestea.
Cardul de asigurat este proiectul CNAS, nu al medicilor de familie, şi este un document de identificare care conform legii poate fi eliberat titularului doar de emitentul CNAS, argumentează cele două organizaţii într-un comunicat de presă.
Reprezentanţii acestora susţin că editarea datelor pe card este consumatoare de timp, reducând şi mai mult timpul alocat consultaţiei medicale, activităţii medicale efective, în detrimentul pacientului.
În plus, aceştia cred că editarea datelor este inutilă, în contextul lansării Dosarului Electronic al Pacientului începând cu 24 ianuarie 2014, conform calendarului declarat Comisiei Europene în cadrul proiectului DEP finanţat din fonduri europene.
SNMF şi FNPMF mai spun că acordul privind donarea de organe este conţinut deja, conform legii, în Registrul naţional al donatorilor de organe, ţesuturi şi celule, gestionat de Ministerul Sănătăţii şi Agenţia Naţională de Transplant, iar grupa sanguină şi RH nu sunt căutate pe card în cazul unei transfuzii, chiar într-o situaţie de urgenţă, de un medic responsabil faţă de pacientul său. Mai mult, pacientul va trebui să plătească efectuarea grupei sanguine şi declaraţia notarială privind donarea, acestea nefiind acoperite de asigurare.
Referitor la cititoarele de card, reprezentanţii celor două organizaţii afirmă că nu pot fi cumpărate de medicii de familie, acestea fiind de asemenea incluse în proiectul CNAS.
Cititoarele de carduri compatibile şi contractele de mentenanţă pentru acestea trebuie cumpărate de CNAS, printr-o licitaţie naţională, transparentă, urmând să fie date în folosinţă medicilor de familie printr-un contract de comodat.
În calitate de reprezentanţi ai medicilor de familie din România, SNMF şi FNPMF asigură instituţiile statului că medicii de familie sunt primii care înţeleg necesitatea informatizării în sistemul de sănătate românesc, consideră benefică apariţia cardului de asigurat şi îl vor utiliza cu mare încredere, dar medicul, consideră cele două organizaţii, trebuie să rămână medic şi nu are ce căuta ca intermediar în relaţia dintre asigurator şi asiguratul său.