x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Viaţă sănătoasă Medicul de familie Meduzele, apa şi săpunul

Meduzele, apa şi săpunul

de Mirela Dădăcuş Publicat la 11 Aug 2009 00:00 Modificat la 11 Aug 2009 00:00
Meduzele, apa şi săpunul
/iSTOCK

Marea şi mersul desculţ pe plajă ne relaxează. Dar, dacă în acest decor intră şi meduze, s-a dus relaxarea. Pentru că înţepăturile de meduze sunt urmate de senzaţia de urzicare, mâncărime şi arsură.



Înţepăturile de meduză nu sunt o ameninţare la adresa vieţii. Dar întotdeauna vigilenţa ne scuteşte de necazuri. Sunt meduze care pot genera complicaţii în cazul persoanelor sensibile: copii,  bătrâni, alergici, cardiaci.  Simptomele sunt progresive şi pornesc de la senzaţii de mâncărime şi arsură, dublate în unele cazuri de greaţă, stări de vomă, diaree, creşterea în volum a nodulilor limfatici, dureri abdominale, spasme musculare. De vină este veninul existent în celulele care acoperă tentaculele meduzei. Din fericire pentru noi, foarte puţine specii din totalul celor 200 existente au o înţepătură fatală. Cele mai periculoase meduze trăiesc în oceanele Indian şi Pacific, însă de puţin timp una dintre acestea - Caravela Portugheza - a apărut şi în Marea Mediterană. Înţepătura acestei meduze este de zece ori mai puternică decât cea a uneia obişnuite, putând provoca chiar paralizie.

Veninul
Dacă aţi fost înţepaţi de o meduză, trebuie să clătiţi bine locul cu apă din mare (nu cu apă potabilă, deoarece permiteţi celulelor să elibereze în continuare veninul); nu aplicaţi loţiune de plajă; nu masaţi zona înţepată, deoarece facilitaţi dispersarea veninului în corp; spălaţi suprafaţa afectată cu oţet pentru a elimina toxina din tentaculele (nematociste) care nu au fost încă activate; îndepărtaţi cu atenţie tentaculele, folosind o pensetă (dacă nu le puteţi scoate, acoperiţi-le cu nisip şi asteptaţi să se usuce; o dată cu îndepărtarea nisipului veţi elimina şi celulele cu venin); nu luaţi medicamente fără recomandarea medicului. Este recomandat să consultaţi un medic dacă înţepătura s-a produs în zona organelor genitale sau la nivelul gurii şi vă confruntaţi cu schimbarea vocii, dificultăţi de înghiţire, inflamarea limbii ori a buzelor.

×
Subiecte în articol: primul ajutor săpunul meduzele