Megacolonul – între neplăcere şi boală

Uneori, colonul suferă un fenomen de distensie extremă, diametrul său creşte foarte mult (de exemplu, aproape 12 centimetri în zona cecului, 8 centimetri în zona colonului ascendent şi peste 6 centimetri în zona recto-sigmoidiană), simptom cunoscut sub numele de megacolon şi care are ca manifestare principală constipaţia persistentă, rebelă şi balonarea.

Acest lucru se produce, în esenţă, când există un obstacol mecanic sau o zonă care, din diferite motive, şi-a pierdut capacitatea funcţională normală. Ca urmare, porţiunea dinaintea celei compromise luptă cu "barajul" apărut şi ajunge să se dilate în timp, atingând dimensiuni extreme. Chiar după golirea intestinului (de exemplu, prin clismă), zona afectată nu îşi micşorează dimensiunile. În prima situaţie, obstrucţia este dată de o tumoare (situată în interiorul colonului sau care comprimă intestinul din exterior, benignă sau malignă) sau de o zonă de strictură. În acest caz, constipaţia este de dată recentă, de câteva luni, însoţită de dureri abdominale, uneori chiar oprirea totală sau parţială a tranzitului intestinal (pentru scaun şi gaze), rectoragii (eliminarea de sânge prin rect) sau scaune cu sânge, scădere în greutate şi o evoluţie marcată de agravarea continuă a bolii.

CÂND APARE?
Megacolonul apare şi în unele afecţiuni medicale cronice: atrofia musculaturii intestinale (din sclerodermie, lupus, dermatomiozită, polimiozită), neurologice (boala Parkinson, neuropatia diabetică, traumatisme medulare, amiloidoză etc.), boli endocrine (hipotiroidism, feocromocitom - un tip de tumoare suprarenală), pierderea potasiului, de obicei, prin diuretice, diferite colite (inflamatorii, ischemice, infecţioase), situaţii în care constipaţia se însoţeşte de semnele caracteristice ale bolii de bază. Alteori, este vorba despre atenuarea, până la dispariţie, a reflexului de defecaţie, fenomen instalat în timp, din diferite motive: program de viaţă dezordonat, condiţii improprii de trai (toalete aglomerate, neigienice), pudoare exagerată, alimentaţie dezechilibrată etc. În acest caz, defecaţia devine din ce în ce mai rară, ajungându-se la un scaun pe săptămână, apoi chiar la un scaun la două-trei săptămâni. Abuzul de laxative, atât preparate medicamentoase, cât şi naturale (aloe, ricin), pot conduce, de asemenea, la acest fenomen.

MALADIA HIRSCHSPRUNG
În toate aceste cazuri, megacolonul se instalează la adulţi. Există şi situaţia în care megacolonul apare chiar de la naştere. Este cazul maladiei Hirschsprung, boală congenitală, descrisă încă de la sfârşitul secolului al XVII-lea, dar popularizată la sfârşitul secolului al XIX-lea de cel care i-a dat numele. Totuşi, doar cu 60 de ani în urmă mecanismele patogene ale bolii au putut fi descifrate, astfel încât au putut fi luate măsuri terapeutice salutare. Este o boală congenitală destul de frecventă, apărând 1 caz la 5.000 de nou-născuţi, afectând cu predilecţie sexul masculin (în raport de 4-5/1). Boala se produce prin dispariţia plexurilor nervoase ale colonului, ceea ce afectează propulsia prin zona de anomalie şi dilatarea porţiunii dinaintea acesteia.

Plexurile neuronale digestive se formează şi migrează la locul lor între săptămânile 7 şi 12 de sarcină. Dispariţia celulelor nervoase este, de obicei, segmentară, afectând zone mai mari sau mai mici, începând din zona anală, rect şi sigmoid, uneori cuprinzând şi alte regiuni din colon, mai rar întregul organ. Netratată din primii ani de viaţă, afecţiunea are o mortalitate de 80%. În 20% dintre cazuri este asociată şi cu alte malformaţii - cardiace, neurologice, urologice, fiind mai frecventă la copiii cu sindrom Down. Vârsta de depistare a afecţiunii a scăzut simţitor, în prezent 80% dintre cazuri fiind descoperite până la vârsta de un an, 20% chiar din prima lună de viaţă. Există însă şi forme mai uşoare, în care diagnosticul este pus în primii ani ai copilăriei.

La nou-născut, afecţiunea se face remarcată prin absenţa eliminării meconiului (primul scaun), care în mod normal se face imediat după naştere, sau întârzierea eliminării lui (abia după patru-cinci zile). După aceea, copilul rămâne cu o constipaţie rebelă, având scaune rare, la trei-patru zile sau chiar la zece zile. La acestea se adaugă vărsături, balonare, episoade de diaree, refuzul hranei sau întârziere în creştere. Boala se poate complica prin: ocluzie (oprirea tranzitului intestinal), enterocolite (manifestate cu diaree, vărsături, febră, ce pot evolua uneori grav, cu perforaţia intestinului şi peritonită, o stare septică gravă) sau hemoragii intestinale.

INVESTIGAŢII CLINICE
Diagnosticul de megacolon impune un examen de specialitate la un medic specialist gastroenterolog şi mai multe investigaţii paraclinice: radiografie abdominală, irigografie (cu clismă baritată), rectosigmoidoscopie sau colonoscopie, confirmarea făcându-se însă prin biopsie. La copiii mai mari sau adulţi se poate face şi manometrie anorectală (studierea contractilităţii sfincterului anal). În obstrucţiile mecanice, tratamentul este primordial chirurgical. În celelalte cazuri, în stadiile iniţiale, se poate începe cu folosirea de laxative, clisme, supozitoare, un regim alimentar adecvat şi exerciţii fizice zilnic, precum şi tratarea corectă a afecţiunii cauzale. Dacă dilataţia persistă sau se agravează, se abordează chirurgical.

ANATOMIE
Intestinul gros este porţiunea terminală a intestinului şi are o lungime de 140-170 de centimetri şi o grosime variabilă. Este format din mai multe regiuni. Cecul, prima porţiune, ce continuă intestinul subţire, are aproximativ şapte centimetri şi se găseşte în zona inferioară dreaptă a abdomenului, numită fosa iliacă dreaptă. De aici, începe colonul ascendent, care străbate flancul drept al abdomenului, pe o distanţă de aproximativ 12 centimetri, până sub ficat, unde face un unghi şi traversează în continuare partea superioară a abdomenului de la dreapta la stânga, spre splină, pe o distanţă de 50-60 de centimetri, alcătuind colonul transvers. În zona sa terminală, acesta se reflectă şi coboară pe flancul stâng al abdomenului, formând colonul descendent, cu o lungime de 25 de centimetri.

Acesta se continuă cu colonul sigmoid, care are 30 de centimetri lungime, evoluând în fosa iliacă stânga şi micul bazin. Rectul este porţiunea terminală a intestinului gros, care are aproximativ 12 centimetri şi comunică prin anus cu exteriorul. Noţiunea de colon se referă, de fapt, la primele patru porţiuni, dar uneori, în limbajul curent, se include şi rectul. Intestinul gros nu are doar rolul de eliminare a reziduurilor. El intervine în absorbţia de apă, ioni (sodiu, clor), vitamine sau alte substanţe organice. Diametrul colonului variază în funcţie de zonă: de la 7 centimetri în zona cecului la 2,5-3,5 centimetri în zona terminală.

TRATAMENT
În boala Hirschsprung, tratamentul este chirurgical de la început, practicându-se o intervenţie operatorie în doi timpi: iniţial, se rezecă porţiunea afectată şi se face o colostomie (legarea colonului la peretele anterior al abdomenului) temporară, care permite refacerea intestinului, urmând ca, într-o intervenţie ulterioară, capătul colonului să fie conectat la anus. Operaţiile sunt extrem de eficiente, în majoritatea cazurilor copiii având în continuare o viaţă absolut normală.