Unele antibiotice, unele antiinflamatoare nonstero-idiene, vaccinurile, intepatu-rile de insecte sau unele alimente pot provoca reactii alergice mai usoare sau mai severe in cazul persoanelor sensibile.
Unele antibiotice, unele antiinflamatoare nonsteroidiene, vaccinurile, intepaturile de insecte sau unele alimente pot provoca reactii alergice mai usoare sau mai severe in cazul persoanelor sensibile. Uneori insa, alergiile pot ajunge la soc anafilactic. "Anafilaxia sau socul anafilactic reprezinta o reactie alergica brutala a organismului, declansata de factori multipli si care apare la cateva minute dupa intrarea in contact cu substanta alergena. Daca nu reactionam in timp util, socul anafilactic pune in pericol viata persoanei afectate", ne avertizeaza conf. dr. Dumitru Matei, seful Catedrei de Medicina de Familie, de la Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila".SIMPTOME
Cum recunoastem socul anafilactic? Simptomele sunt dintre cele mai diverse: incepand de la eruptii alergice, mancarimi, edem al fetei, greturi, varsaturi, crampe abdominale, dificultati de respiratie, ragusire, senzatia de disconfort la inghitire, tulburari de ritm cardiac si pana la infarct miocardic sau colaps (insuficienta circulatorie periferica, manifestata prin pierderea oricarei forte, scaderea brusca a tensiunii arteriale, puls rapid si foarte slab). Substantele care pot provoca socul anafilactic sunt numeroase.CAUZE
"In primul rand vorbim despre unele medicamente. Cel mai frecvent sunt acuzate ca produc soc anafilactic antibioticele din familia penicilinelor, apoi aspirina, unele antiinflamatoare nonsteroidiene, unele anestezice locale, unele vaccinuri. Incriminate sunt si substantele de contrast pe baza de iod, care se utilizeaza pentru efectuarea diferitelor tipuri de radiografii", precizeaza conf. dr. Dumitru Matei. De asemenea, intepaturile de insecte viespi, albine, paianjeni sunt o cauza destul de raspandita a socului anafilactic. De altfel, statisticile arata ca aproximativ 4% din populatie prezinta reactii alergice la veninul de viespe si albina. Exista cazuri in care vina pentru reactiile alergice severe o au unele alimente. Astfel, nucile, arahidele, ouale, laptele, fructele de mare pot da simptome deosebit de severe la cateva minute dupa ce au fost consumate. Cu cat mancarimile, dificultatile de respiratie, senzatia de greata sau de voma sunt mai rapide, cu atat evolutia ulterioara este mai imprevizibila. In functie de aparitia manifestarilor clinice, se vorbeste despre patru grade de severitate a socului anafilactic: forma usoara, medie, grava si extrem de grava (care poate avea evolutie fatala). Principala masura care poate fi luata pentru a preveni socul anafilactic este educarea pacientului. Medicul de familie trebuie sa il informeze pe acesta despre reactiile alergice, despre necesitatea evitarii medicamentelor, alimentelor pe care nu le tolereaza. Daca totusi reactiile alergice au aparut, solutia salvatoare este adrenalina.TRATAMENT
O persoana care a mai avut reactii anafilactice ar trebui sa aiba la indemana tot timpul preparatele autoinjectabile pe baza de adrenalina. "Acestea se pot administra subcutanat si intramuscular in orice situatie, inclusiv de catre persoane neavizate. Exista in comert preparate pe baza de adrenalina, cu dozare pentru copil si pentru adult, care pot fi administrate in situatiile-limita. Este prevenita in acest mod o reactie care ar putea fi fatala. Pana vine salvarea sau pana ajungi la cea mai apropiata unitate spitaliceasca, s-ar putea sa fie prea tarziu", ne avertizeaza conf. dr. Dumitru Matei. In cazul varstnicilor si al cardiacilor, orice medicament de urgenta trebuie administrat numai cu avizul medicului. La varstnici, aceste preparate pot produce ischemie intrerupere a circulatiei sangvine intr-un tesut sau organ, din cauza unui spasm arterial sau a astuparii unui vas. Iar cardiacii sunt in pericol de infarct miocardic acut.
Citește pe Antena3.ro
|
SFATUL MEDICULUIAtat in cazul copiilor, cat si al adultilor, principalul factor responsabil de soc anafilactic il reprezinta antibioticele din familia penicilinei. Insa complicatiile respiratorii (raguseala, disconfortul la inghitire) si cardiovasculare (hipotensiune) sunt inregistrate mai rar la varste mici. "Cu cat mai tarziu se instaleaza simptomele reactiei anafilactice, cu atat mai putin severa este reactia. Pe langa adrenalina, tratamentul socului anafilactic presupune si administrarea de antihistaminice, preparate corticosteroidiene (injectate intramuscular). Daca pacientul a ajuns la spital, se pot administra bronhodilatatoare intravenos sau sub forma de sprayuri", precizeaza conf. dr. Dumitru Matei. |
| ||
|
STIRI
|
TESTE. La persoanele cu teren sensibil este suficienta o singura intepatura de albina sau de viespe pentru a declansa socul anafilactic. Pentru a determina daca sunteti sau nu alergic la aceste intepaturi, puteti cere medicului de familie efectuarea unui test cutanat. Acesta consta in injectarea unei cantitati mici de venin purificat. Totusi, doar 20% dintre persoanele cu teste cutanate pozitive sufera reactii alergice severe in cazul unei intepaturi adevarate.
FUMAT. Numarul persoanelor spitalizate ca urmare a unui infarct miocardic este in scadere in Italia. Acest fapt a fost observat dupa adoptarea legii care interzice fumatul in locurile publice. S-a dovedit ca numarul infartelor miocardice a scazut cu 0,7% printre fumatorii activi si cu 11% printre fumatorii pasivi. Statisticile efectuate in regiunea Piedmont (nordul Italiei) au luat in considerare varsta si numarul de tigari fumate zilnic. Inainte de adoptarea legii, majoritatea infarctelor se inregistrau printre fumatorii activi sau pasivi, cu varste cuprinse intre 55 si 60 de ani.
MEDICAMENT. In premiera pe plan mondial, cardiologii spanioli vor produce o pastila "3 in 1" destinata profilaxiei afectiunilor cardiovasculare. Tableta "3 in 1"contine trei preparate prescrise curent cardiacilor: un medicament din categoria statinelor (pentru scaderea colesterolului), aspirina (pentru profilaxia trombozelor) si o substanta pentru scaderea tensiunii arteriale. Potrivit presedintelui Federatiei Mondiale a Inimii, Valentin Fuster, tratamentul cu noul medicament "3 in 1" ii va costa mai putin pe pacienti si va fi disponibil pe piata europeana in aproximativ 2 ani.
|