x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie SFATUL MEDICULUI. Hernia de disc

SFATUL MEDICULUI. Hernia de disc

14 Iul 2015   •   15:59
SFATUL MEDICULUI. Hernia de disc
Sursa foto: Dr. Ovidiu Nicolae Palea, medic primar anestezie și terapie intensivă, specialist în terapia durerii la clinica Provita / FOTO: eurocomunitateamedicala.ro

În prezent, din punct de vedere statistic, 6 din 10 adulţi cu vârsta de peste 65 ani aleşi aleator, fară simptome, la un examen de RMN au hernii de disc! Avem aceste hernii de ani şi ani de zile, în general fără simptome, iar când apar crize, cele mai multe trec cu repaus şi antiinflamatoare.

Riscul ca o hernie să se rupă şi să ne parali-zeze este extrem de mic; de aceea nu se fac operaţii pentru prevenirea acestor probleme (am ajunge să ne operăm de 3-4 ori). Dacă se rupe un fragment de disc, indiferent de mărimea sa, nu trebuie scos, pentru că organismul îl fibrozează la dimensiuni infime.

Când trebuie operată, așadar, o hernie de disc? Atunci când avem durere rebelă la tratament, ceea ce face obiectul Terapiei Durerii, sau când avem deficit motor în evoluţie, sub tratament, sau dacă apare incontinenţă urinară sau fecală.

Terapia Durerii pentru herniile de disc se ocupă de toţi acei pacienţi care se situează între cei care răspund la antiinflamatoare şi repaus, cam 60% dintre herniile de disc şi sub 5% dintre cei care trebuie operaţi.

Cauza durerii din hernia de disc este, în cele mai frecvente cazuri, doar inflamaţia nervului. De ce nu este, de cele mai multe ori, presiunea mecanică (adică hernia) cauza, aşa cum s-a crezut de decenii întregi?

Pentru că noi trăim cu aceste hernii ani şi ani de zile, fără să ştim de ele. Anumite mişcări pot inflama nervul aflat lângă aceste hernii şi, în general, simpla dezinfla-mare (fie cu medicaţie orală, fie cu infiltraţii ghidate cu raze X), poate duce la dispariţia simptomelor şi reluarea activităţilor.

Cauza mecanică este un factor major în cazuri foarte rare şi, prin procedee minim invazive percutane (respectiv ace de mărimi diverse), aceste discuri se pot decomprima şi retrage în carapacea lor, evitând procedeul chirurgical clasic.


 

×