Tinitus - când tăcerea se aude

Tinitus este o senzaţie de foşnete, pocnituri, şuierături, ticăit, ţârâit, percepute de bolnav în lipsa unui stimul sonor extern.

Tinitus este o senzaţie de foşnete, pocnituri, şuierături, ticăit, ţârâit, percepute de bolnav în lipsa unui stimul sonor extern. Sunetul este de intensitate joasă sau înaltă, putând chiar acoperi zgomotele externe, permanent sau intermitent, perceput în ambele urechi sau doar într-una. Se apreciază că aproximativ 10%-15% din populaţie suferă cel puţin un astfel de episod, frecvenţa fenomenului crescând cu vârsta.

Dacă apare bilateral, se asociază sau anticipează surditatea. O cauză frecventă este expunerea la zgomote, specifică anumitor profesii, accentuată de stres, excesul de cafea, alcool, nicotină. Există medicamente ce pot avea acest efect advers: aspirina, unele antibiotice sau chimioterapice.

Cauze

Majoritatea cauzelor sunt legate de ureche: traumatisme, corpi străini, dop de cerumen, infecţii – otită externă, medie sau labirintită, mastoidită – otoscleroza, tumori – mai ales neurinom de nerv acustic (când se asociază cu surditate unilaterală),  ateroscleroza vaselor din urechea medie sau internă, sindrom Meniere – când bolnavul mai prezintă vertij şi diminuarea auzului –, dar poate apărea şi în afecţiuni sistemice: hipertensiune arterială, migrenă, infecţii – sifilis, meningită –, tumori la nivelul capului şi gâtului, scleroză multiplă, depresie, intoxicaţii cu plumb, fosfor, mercur. Un caz particular îl reprezintă tinitusul pulsatil, care este sincron cu bătăile inimii, provocat de unele afecţiuni vasculare – tumoare glomică, anevrism sau ocluzie carotidiană sau jugulară,  şi care poate fi obiectivat, auzit şi de medic, care percepe  fluxul turbulent şi zgomotos al sângelui.

Citește pe Antena3.ro

Șoc în Coreea de Sud: un alt actor, vedetă de K-drama, a fost găsit mort în casă. Ce spune poliția

Diagnostic

Pentru stabilirea diagnosticului sunt necesare un examen ORL, audiogramă, examen radiologic al craniului, eventual completat cu arteriografie sau un examen de rezonanţă magnetică. Tratamentul este individualizat, în funcţie de etiologia simptomului. Există totuşi unele măsuri care pot uşura viaţa bolnavului, permiţându-i să se concentreze şi să se odihnească: evitarea stresului, zgomotului, alcoolului şi tutunului, îndepărtarea cerumenului, folosirea unei proteze auditive, atunci când este cazul, şi folosirea unui fundal muzical liniştitor.

ZGOMOTE ÎN URECHI. Medicina este înainte de toate o ştiinţă şi ca medic eşti obişnuit să investighezi bolnavul căutând nişte detalii obiective şi semnificative: să asculţi cu stetoscopul, să palpezi, să cercetezi lamele la microscop şi filme radiologice. De aceea ai o senzaţie de frustrare atunci când pacientul ţi se adresează doar pentru un simptom subiectiv, aparent minor, dar teribil de perturbant pentru el: zgomotele în urechi.