x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Toracele

09 Aug 2005   •   00:00
LECTIA DE ANATOMIE
Toracele este regiunea superioara a trunchiului, delimitata inapoi de coloana vertebrala, inainte de stern, lateral de cele 12 perechi de coaste si in jos de diafragma.

El are forma unui cilindru, usor turtit anterior si posterior, cu rol principal de aparare a organelor care se afla in interiorul lui: inima, plamanii, vasele mari, traheea, bronhiile si esofagul. In partea de sus, cutia toracica are o deschidere mai mica, in vreme ce anterior deschiderea este mai mare. Impreuna cu coloana vertebrala, toracele este un organ principal de sustinere a trunchiului. De asemenea, toracele are rol in respiratie: coastele, antrenate de muschii intercostali, efectueaza o miscare de rotatie la fiecare respiratie. "In spatiile intercostale se pot asculta, cu ajutorul stetoscopului, organele mari: plamani, inima, vase. Bataile inimii se simt pe partea stanga a toracelui, in dreptul coastelor C5 si C6", precizeaza medicul Sorin Zavoianu, de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie si TBC Osteoarticular "Foisor".

Toracele este alcatuit din 12 perechi coaste si stern. Coastele, din categoria oaselor plate, au aspectul unor arcuri. Sub fiecare dintre ele exista pachetul vascular nervos, format din artere, vene si nervi. Ultimele doua coaste (C11 si C12) sunt flotante, avand din acest motiv un rol mai important decat celelalte in respiratie. Sternul, un os plat, este alcatuit din corpul sternului, manubriu si apendix xifoid.

Loviturile foarte puternice pot cauza fracturi de coasta. In cele mai multe cazuri, ele se trateaza medicamentos si cu repaus. Fracturile de coaste sunt insa semnul unor traumatisme ale organelor din interiorul toracelui, motiv pentru care se impune o examinare medicala a acestora. Scolioza este o afectiune a coastelor care necesita toraco-plastie (rezectie de segment de coasta).

STIATI CA
Peretele toracic poate fi sediul plagilor sau al fracturilor de coaste. Principalele patologii care afecteaza organele toracelui sunt: pentru inima, insuficienta coronariana, infarctul de miocard, valvulopatiile, miocardopatiile, pericarditele; pentru vase, malformatiile congenitale, anevrismul aortic, embolia pulmonara; pentru plamani, tuberculoza, pneumopatiile, astmul, bronsiectazia, emfizemul, fibroza, cancerul bronhopulmonar; pentru pleura, pleureziile, pneumotoraxul, mai rar, cancerul; pentru esofag, esofagita, refluxul gastroesofagian, cancerul etc.

×
Subiecte în articol: lectia de anatomie