Tuberculoza, între mit şi realitate

Pentru cei mai mulţi dintre noi, tuberculoza este azi mai mult un mit medical, ceva desuet, perimat, subiect de romane sau film, cauza morţilor romantice sau dramatice din secolele trecute.

Statisticile oficiale ne aduc însă în faţă o realitate brutală: în ţara noastră, dar şi în lume, tuberculoza suferă o nedorită recrudescenţă, în ciuda unor eforturi uriaşe de prevenire şi producerii unor medicamente din ce în ce mai incisive. Ocupăm un sumbru loc fruntaş în Europa, în ciuda unui program naţional de combatere, a tratamentelor şi imunizărilor  gratuite, a unui sistem de spitale şi policlinici de specialitate, a unei structuri articulate de prevenire a bolii şi de dispensarizare a bolnavilor. Şi mai puţini dintre noi ştiu că tuberculoza nu este o afecţiune exclusiv pulmonară, ci ea poate avea multiple localizări (renală, osoasă, digestivă, ganglionară, meningeală) şi că nu mai este tristul apanaj al celor săraci, subnutriţi, lipsiţi de îngrijiri medicale, ci se poate întâlni oriunde, la toate nivelurile sociale.

PE CALE RESPIRATORIE
Tuberculoza se transmite pe cale respiratorie prin aerosoli, pe care omul bolnav îi răspândeşte prin respiraţie, tuse, strănut, vorbire. Formele digestive se produc prin consum de lapte sau produse lactate de la un animal bolnav (vacă). În plămâni, bacilii tuberculoşi sunt iniţial inactivaţi de leucocite (celule cu rol imunitar). Inactivaţi pentru moment, dar nu distruşi. Ei rămân în stare dormantă o perioadă destul de lungă (uneori ani), timp în care nu reprezintă un pericol pentru organismul-gazdă şi nu se transmit la cei din jur. Bolnavul nu prezintă semne clinice sau de laborator, dar este pozitiv la testul IDR. În momentul în care se produce o depresie a sistemului imunitar, bacilii "se trezesc", iar maladia trece în faza activă, în care atacă organismul bolnavului şi acesta devine contagios pentru cei din jur.

FACTORI DE RISC
Depresia sistemului imunitar este cauzată de oboseală, stres, subnutriţie, alcoolism, vârsta înaintată sau prea fragedă, dar şi de unele condiţii debilitante (diabet zaharat, corticoterapie, chimioterapie şi imunosupresoare, infecţii cu HIV, hepatite cronice active sau ciroze, gripă sau alte infecţii virale). Unele afecţiuni pulmonare cronice, cum este silicoza sau BPOC, favorizează de asemenea infecţia. Bacilii acţionează mai întâi în plămâni, dar ei se pot răspândi pe cale hematogenă sau de la ganglionii limfatici în alte zone ale corpului: rinichi, meninge, pericard, peritoneu, sistem osteoarticular, sistem digestiv, aparat genital feminin sau masculin, piele sau ochi. La copii, mai ales sub 5 ani, apar mai frecvent meningitele TBC şi afectările osoase.  

SIMPTOME ŞI DIAGNOSTIC
Primele simptome pot fi minore, ceea ce întârzie prezentarea la medic şi măreşte impactul bolii asupra celor din jur: oboseală inexplicabilă, reducerea apetitului, scădere în greutate, transpiraţii nocturne şi subfebrilitate. Mai importantă este tusea persistentă, însoţită de spută din ce în ce mai abundentă, de culoare galbenă sau verzuie. În cazuri mai grave apar durerea toracică, dispneea (respiraţie dificilă) şi hemoptizia (eliminarea de sânge roşu, proaspăt, în timpul crizelor de tuse), simptom care alarmează bolnavul şi îl face să se prezinte urgent la medic.

Aici el va fi consultat şi i se va face IDR-ul. Acesta constă în injectarea unei cantităţi de tuberculină intradermic şi citirea rezultatului după 48-72 de ore. Dacă acesta este pozitiv, la locul injecţiei va apărea o umflătură de culoare roşie, care va fi interpretată de personalul medical. Dacă IDR-ul este pozitiv se vor continua investigaţiile cu examene radiologice pulmonare, examen de spută, examen de sânge şi urină. Practic, existenţa bacililor în spută confirmă diagnosticul, de aceea IDR-ul este foarte important. Uneori, pacienţii nu pot expectora sau produc puţină spută. În aceste cazuri, li se provoacă expectoraţia prin aerosoli, lucru care poate fi resimţit neplăcut. În cazul IDR-ului pot apărea şi rezultate fals negative sau fals pozitive, de aceea trebuie să aveţi încredere în experienţa personalului medical şi să acceptaţi măsurile care vi se propun. Un IDR fals negativ apare dacă este vorba despre o infecţie TBC recentă sau prea puternică, dacă sistemul dumneavoastră imun este deprimat şi nu reacţionează, dacă aţi fost recent vaccinat cu un vaccin cu virus viu (de exemplu pentru pojar sau varicelă ) sau pur şi simplu dacă IDR-ul nu a fost executat corespunzător sau citit la timp.

SPITALIZARE OBLIGATORIE
După confirmarea diagnosticului, bolnavul este preluat de un medic specialist ftiziolog şi va fi internat într-un spital de profil pentru una sau două luni. Aici, el va fi investigat pentru a se aprecia gravitatea bolii, nivelul afectării pulmonare şi a altor organe, existenţa complicaţiilor şi se va institui tratamentul. Acesta este plurimedicamentos, de obicei cu patru antituberculoase, pe care pacientul le va lua sub supravegherea personalului medical. Pe perioada spitalizării se vor ajusta dozele, se vor aprecia eventualele efecte adverse şi se vor trata diferitele simptome. Foarte important, după această perioadă, bolnavul nu mai elimină bacili şi nu mai este contagios, deci se poate reîntoarce în familie. Tratamentul va continua însă. Bolnavul va fi dispensarizat într-un ambulatoriu de specialitate, va primi tratamentul şi se va prezenta pentru control şi investigaţii de câte ori va fi solicitat. Persoanele care au intrat în contact cu el (membri ai familiei, colegi de muncă, prieteni apropiaţi) vor fi testate şi vor începe, dacă se consideră necesar, un tratament preventiv antituberculos.

ALTE LOCALIZĂRI
Spuneam că tuberculoza poate avea şi alte localizări. Cea mai frecventă este cea genito-urinară. Afectarea renală produce o infecţie gravă la acest nivel, cu febră, dureri lombare şi urină tulbure, în care uroculturile făcute pentru germeni obişnuiţi rămân negative. Infecţia se poate întinde şi la vezica urinară, manifestându-se cu dureri şi urinări frecvente. La bărbat se poate extinde la prostată, vezicule seminale şi epididim. La femei afectează trompele uterine, producând dureri pelvine cronice, iar în perspectivă, sarcini ectopice şi sterilitate.

Cea mai gravă infecţie tuberculoasă este însă meningita. Ea se manifestă cu febră mare, dureri de cap, vărsături, fotofobie şi, dacă nu se intervine, comă. Tuberculoza osteoarticulară se poate manifesta la orice nivel, dar este mai importantă afectarea vertebrelor, ceea ce duce în timp la prăbuşirea lor, poziţii vicioase şi deficit neurologic. Localizările digestive se manifestă prin durere, diaree şi obstrucţie  intestinală şi apar fie de la sputa înghiţită, fie prin laptele contaminat de la vaci bolnave.

De asemenea, tuberculoza poate apărea la nivel pleural (foiţa care înveleşte plămânii), pericardic (foiţa care înveleşte inima, manifestându-se cu dureri toracice, febră şi dispnee) sau peritoneal (foiţa care înveleşte organele abdominale, producând durere abdominală, oboseală, alterarea stării generale şi abdomen dureros la atingere). Mai rar ca în trecut sunt afectaţi ganglionii cervicali (din zona gâtului) şi supraclaviculari, care se umflă şi devin dureroşi.
Se poate deduce din această expunere că tuberculoza este o boală gravă (şi este adevărat, căci netratată devine mortală), larg răspândită (anual în ţara noastră se înregistrează circa 30.000 de noi cazuri, iar în lume există peste un miliard şi jumătate de bolnavi), produsă de un bacil periculos şi versatil, care a generat un tip special de medicamente (antituberculoase sau tuberculostatice), ce devin din zi în zi mai numeroase, în încercarea de a contracara tulpinile rezistente.

BOALĂ CARE SE VINDECĂ
Paradoxul este că, în ciuda acestor aspecte, tuberculoza este o boală perfect curabilă şi, în mare măsură, indolenţa şi nepăsarea noastră stau în calea descreşterii ei. Dacă ne referim la ţara noastră, unde se fac eforturi mari, materiale şi logistice, pentru prevenirea şi tratarea ei, descoperim că cele mai importante cauze sunt neprezentarea la medic prin neglijarea simptomelor sau din cauza prejudecăţilor legate de această boală, nerespectarea schemei de tratament (care este complet gratuit), tratament efectuat incomplet, o perioadă mai scurtă, excluderea unui medicament din schemă din cauza reacţiilor adverse sau pur şi simplu repulsia sau preconcepţiile pe care pacienţii le au faţă de tratamentele de lungă durată, ce vin din lipsa educaţiei sanitare. Conform eresurilor populare, aceste medicamente sunt potenţial periculoase pentru celelalte organe (ficatul, stomacul, rinichii), fără a se lua în considerare beneficiile enorme, vitale, pe care le aduc. În acest fel, pacienţii necooperanţi se expun la o evoluţie nefavorabilă a bolii, la complicaţii şi recăderi, ceea ce contribuie la apariţia de tulpini rezistente, mult mai greu de tratat. Aceşti bolnavi, fiind contagioşi, fac alte victime în jurul lor. Persoanele care intră în contact cu bolnavii se feresc deseori de investigaţii şi tratamentul preventiv, tot din cauza prejudecăţilor sau lipsei de informare. La acestea se adaugă, din păcate, mizeria, subnutriţia, lipsa facilităţilor medicale pentru un număr destul de mare de persoane.
Din aceaste cauze, mai mult decât orice altă afecţiune, tuberculoza este o boală socială, în geneza căreia intervin factori economici, medicali, educaţionali şi a cărei eradicare rămâne un deziderat, din păcate încă îndepărtat.