x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Nici măcar consumul moderat de alcool nu este benefic sănătății, potrivit unui nou studiu

Nici măcar consumul moderat de alcool nu este benefic sănătății, potrivit unui nou studiu

24 Aug 2018   •   13:07
Nici măcar consumul moderat de alcool nu este benefic sănătății, potrivit unui nou studiu

Chiar și consumul ocazional de alcool este dăunător sănătății, potrivit unei cercetări detaliate referitoare la efectele alcoolului. Studiul sugerează că Guvernele ar trebui să sfătuiască oamenii să se abțină complet de la consumul de alcool, scrie The Guardian

Cercetarea a fost făcută de autorul studiului Global Burden of Diseases, un proiect cu bazele la Universitatea din Washington, care oferă cele mai cuprinzătoare date despre cauzele îmbolnăvirilor și deceselor din toată lumea. 
Alcoolul, potrivit studiului publicat în jurnalul medical Lancet, a condus la moartea a 2,8 milioane de persoane în 2016, reprezentând cel mai mare risc pentru moarte prematură la persoanele cu vârste între 15 și 49 de ani. 
Majoritatea studiilor sugerează că există beneficii pentru sănătate oferite de unul sau două pahare de vin sau de bere pe zi. „Rezultatele noastre arată că cel mai sigur nivel al consumului de alcool este lipsa consumului.”
Studiul a fost efectuat de cercetători de la Institute of Health Metrics and Evaluation, care au investigat nivelurile de consum de alcool și efectele asupra sănătății în 195 de țări, între 1990 și 2016. 
Consumul moderat de alcool a fost prezentat ani de zile ca fiind benefic pentru sănătate: un pahar de vin pe zi este bun pentru inimă. Cu toate acestea, deși cercetătorii au descoperit că nivelul scăzut de alcool oferă protecție în fața bolilor de inimă, beneficiile sunt nesemnificative dacă ne uităm la efectele negative asupra sănătății, potrivit cercetătorilor. 
Consumul de alcool reprezintă o cauză a apariției cancerului, în special la femeile peste 50 de ani. Studiile anterioare arată că unul din 13 cancere mamare detectate în Marea Britanie are legătură cu consumul de alcool.

×