Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Perfecționismul nu înseamnă doar standarde personale excesive, ci are și o rădăcină socială deosebit de pernicioasă. Eh, acesta este perfecționismul prescris social”, explica Thomas Curran, profesor de psihologie la London School of Economics și autorul unui studiu științific publicat la noi de Editura Trei: „Capcana perfecțiunii” (2024). Facem loc expunerii specialistului britanic: „Acest tip de perfecționism presupune o convingere extensivă că toată lumea, în permanență, se așteaptă ca noi să fim perfecți. Iar atunci când nu reușim să atingem acest reper imposibil, avem convingerea că suntem judecați cu asprime. Perfecționismul prescris social se manifestă prin iluzia unei judecăți constante, care ne face să încercăm mereu să ne ridicăm la standardele celorlalți”.
Imperfecțiuni imaginare
În continuare: „Oamenii predispuși la astfel de iluzii aud comentarii răutăcioase despre imperfecțiunile lor oriunde s-ar duce. Chiar și afirmațiile benigne pot fi interpretate ca niște lovituri la adresa acestor imperfecțiuni imaginare. Există o voce interioară care spune că ar trebui să acționăm, să arătăm și să ne comportăm așa cum se așteaptă ceilalți să o facem. Iar aceștia, evident, se așteaptă ca noi să fim perfecți. Perfecționismul prescris social poate semăna cu perfecționismul orientat către sine. Dar, în acest caz, nevoia de a fi perfecți vine din presiunile lumii exterioare”.
Lentila
„Într-o lume care emană perfecțiune - mai nota profesorul Thomas Curran -, convingerea că suntem judecați este foarte adânc înrădăcinată în experiența reală, a vieții pe care o trăim. Și totuși, nu trebuie să fie așa. Perfecționismul prescris social este, pur și simplu, o lentilă prin care interpretăm cerințele altor persoane, reale sau imaginare”. Și un exemplu: „Unul dintre prietenii mei din studenție, Nathan, suferă de perfecționism prescris social. Este un tip liniștit, de o meticulozitate neostentativă și extrem de performant, dar predispus la stări de deprimare și la ușoare izbucniri de anxietate. Această constelație de caracteristici era cu siguranță aparte în colegiul pedagogic pe care amândoi îl frecventam și constituia o particularitate din pricina căreia se «glumea» enorm de mult pe seama lui”.
Cu vălul pe ochi
Tot aici: „De cele mai multe ori se făcea că nu îi pasă, dar vedeam că îl afecta. Am reluat legătura cu Nathan de curând și am descoperit că în el încă arde flacăra tăcută a perfecțiunii. În prezent, lucrează într-o poziție de conducere din domeniul financiar, ceea ce nu m-a surprins. Dar, chiar și așa, încă se consideră un ratat. Nu raportat cu parcursul său profesional - din acest punct de vedere, este un om de succes -, ci raportat la oamenii din jurul său, despre care crede că sunt mult mai capabili decât el. «Sunt foarte talentați, au ridicat ștacheta ridicol de sus», mi-a spus el. «Este imposibil să țin pasul, ei știu că nu ating cifrele pe care le fac ei». I-am răspuns: «Trebuie că faci ceva bine, altfel nu te-ar mai promova». Nu părea să vadă relevanța acestui fapt sau, dacă o vedea, o respingea rapid”.
La mâna capriciilor (altora)
Mai mult: „Este clar că Nathan încă are nesiguranțe. Încă se simte sub o permanentă supraveghere, întrebându-se dacă oamenii vor crede că excelează suficient. Doar că, acum, intensitatea culturii corporatiste i-a intensificat teama de a-și expune slăbiciunile interioare”. Aproape de final: „La fel ca perfecționiștii orientați către sine, perfecționiștii ce simt presiunea societății își trăiesc viața încercând să își repare imperfecțiunile închipuite. Cu toate acestea, motivația principală a celor din urmă este aceea de a satisface așteptările altor oameni, cu scopul precis de a obține acceptarea, dragostea și aprobarea acestora. Concluzia: „Perfecționismul prescris social îl condamnă pe individ la o viață extrem de stresantă, supusă opiniilor capricioase ale celorlalți”.
„Perfecționismul nu înseamnă doar standarde personale excesive, ci are și o rădăcină socială deosebit de pernicioasă”, Thomas Curran, psiholog
„Perfecționismul prescris social este, pur și simplu, o lentilă prin care interpretăm cerințele altor persoane, reale sau imaginare”, Thomas Curran, psiholog
