Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La această provocare mai actuală decât niciodată - ce este perfecțiunea, ce se află în culisele acestei tendințe? - a încercat să răspundă Thomas Curran, profesor de psihologie la London School of Economics și autorul unui studiu apreciat în lumea științifică, publicat la noi de Editura Trei: „Capcana perfecțiunii” (2024): „Când reușim să fim raționali, observăm că a glorifica perfecționismul este un lucru complet irațional. Prin definiție, perfecțiunea este un obiectiv imposibil de atins. Nu o poți măsura, este adesea subiectivă și menită să ne fie pentru totdeauna inaccesibilă. Este o pistă falsă; o misiune nebunească, fără sorți de izbândă”.
O întâlnire memorabilă
Atunci, de ce simțim că lupta pentru perfecțiune este singura cale de a reuși în viață? „Pentru a răspunde, aș vrea să mă întorc în ziua de 17 ianuarie 2013. Lance Armstrong stă tulburat pe un fotoliu din piele, privind spre o cameră de lectură în stil vechi, încăpătoare și vetustă. Picioarele îi sunt încrucișate, respirația greoaie, iar mâinile agitate i se plimbă necontenit din poală spre față. De parcă ar ști în sinea lui că acesta avea să fie unul dintre cele mai urmărite interviuri din istoria televiziunii americane. Intervievatoarea sa, Oprah Winfrey, este o maestră a profesiei sale. După mai multe întrebări directe, Winfrey mizează totul pe o singură carte, pentru a obține mărturisirea ce va ajunge pe prima pagină a tuturor ziarelor”.
Spirit de turmă
Mai exact? „Îl invită, cu sânge rece, să recunoască faptul că acele șapte titluri ale sale din Turul Franței au fost câștigate cu ajutorul drogurilor de îmbunătățire a performanței. «Da», confirmă Armstrong. Fusese un consumator prolific de astfel de droguri. Winfrey îl invită apoi pe Armstrong să explice această alegere. Și atunci se întâmplă ceva remarcabil. Comportamentul său se schimbă complet. Trunchiul i se îndreaptă, bărbia i se ridică. Așteptase acest moment. Privind-o pe Winfrey drept în ochi, îi spune ferm că «nu a făcut-o pentru a obține un avantaj». În mintea lui, dopajul semnificase pur și simplu o aliniere la contextul de atunci. «Cultura era ce era», îi spune el sfidător, «trăiam într-o perioadă competitivă; eram cu toții adulți, fiecare a ales pentru el». Armstrong a ales să se dopeze pentru că toți ceilalți se dopau”.
Frica de ostracizare
Ce-ar trebui să reținem din acest exemplu? Profesorul Thomas Curran: „Modul în care ne comportăm este influențat de modul în care se comportă ceilalți. Ne place să credem că suntem la fel de liberi ca păsările cerului, că suntem indivizi complet unici și, cu siguranță, foarte diferiți de majoritatea oamenilor din jur. Dar, de fapt, nu suntem unici deloc. Așa cum Armstrong i-a descris lui Winfrey, instinctul nostru de bază este cel de turmă. Ultimul lucru pe care ni-l dorim este să fim excluși, ostracizați sau izgoniți din turmă. Astfel că, în fiecare zi, cu bună știință sau nu, ne evaluăm cu atenție comportamentul, pentru a ne asigura că rămânem în limitele a ceea ce este acceptabil sau «normal» din punct de vedere social”. Dramatic, nu?
Curentul social ne modelează
Din nou psihologul Thomas Curran: „Nu o forță divină, ci curentul social este cel care mișcă în realitate girueta modului în care tindem să gândim, să simțim și să ne comportăm. Când lucrăm, când ne creștem copiii, studiem sau postăm pe rețelele de socializare, mai ales dacă suntem plini de teamă sau îndoială - și în zilele noastre suntem adesea stăpâniți de aceste sentimente - avem tendința de a merge cu turma. Facem acest lucru chiar și atunci când știm că, fără nicio urmă de îndoială, comportamentul turmei ne poate face rău, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Armstrong. Așa că, atunci când vedem că toți ceilalți par a fi perfecți, impresia noastră că perfecțiunea este singura cale de a reuși începe să pară extrem de rațională”. O capcană!
Diferențe cantitative
Aproape de concluzie: „Este greu să scăpăm de acest tip de mentalitate. Avem cu toții o anumită intoleranță față de imperfecțiune, fie că este vorba de munca noastră, de notele de la școală, de aspectul nostru fizic, de modul în care ne creștem copiii și facem sport sau de stilul nostru de viață. Diferența, pentru a o cita pe psihanalista Karen Horney, este doar una cantitativă. Unii dintre noi au o intoleranță ceva mai mare față de imperfecțiune, alții - ceva mai mică; majoritatea se află undeva la mijloc. Iar acea parte de mijloc a spectrului perfecționismului - media - se extinde rapid în timp”.
„Trăim într-o cultură țesută din fantezii perfecționiste care prin imagini ale unor vieți perfecte ce radiază din panouri publicitare, ecrane etc. ne învață că, dacă am fi perfecți, am duce o viață fericită”, Thomas Curran, psiholog
„Perfecționismul s-a instalat în noi sub forma unei nesiguranțe persistente și de nezdruncinat, iar burnoutul și depresia au atins niveluri record”, Thomas Curran, psiholog
