Se crede de foarte mult timp că o cană de apă caldă sau rece cu lămâie este modul ideal de a scăpa de toxinele din corp. Însă, cercetătorii au afirmat că acesta este un mit, scrie Daily Mail.
“Nu există nicio dovadă că aceste băuturi fac ceva toxinelor”, a spus Dr Ian Musgrave, farmacist şi toxicolog la Universitatea din Adelaide. “Dar, cu siguranţă este mai gustoasă decât apa caldă simplă”. Acesta a menţionat că băutura te va hidrata, va creşte nivelul de vitamina C şi poate reduce caloriile, în anumite condiţii.
Dr Musgrave a afirmat că produsele de “detoxifiere” reprezintă simple înşelăciuni folosite în marketing. Absorbim chimicale din cosmetice, produse de îngrijire pentru corpului şi mâncare, însă doar corpul nostru, singur, este capabil să scape de aceste toxine.
Cercetătorii au spus, de asemenea, că ideea conform căreia toxinele ar creşte în corpul nostru pentu săptămâni, luni sau ani nu este adevărată. De fapt, procesul natural de detoxifiere al corpului este foarte rapid. “Există o idee populară conform căreia toxinele se dezvoltă, dar nu, nu se întâmplă asta”, a mai spus Dr Musgrave.