x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Primul lucru pe care trebuie să-l faci după ce te trezeşti

Primul lucru pe care trebuie să-l faci după ce te trezeşti

04 Apr 2018   •   07:28
Primul lucru pe care trebuie să-l faci după ce te trezeşti

Atunci când te trezeşti dimineaţa, în mod normal, primul lucru pe care ar trebui să îl faci este să te întinzi bine de tot.

 

Mai mult, dacă te întinzi dimineaţa, vei stimula circulaţia sângelui şi vei reduce tensiunea din corp. Simpla întindere a spatelui sau mâinilor ajută corpul să funcţioneze în mod corespunzător.

Cu toate acestea, ai grijă să te întinzi uşor, deoarece dacă simţi nevoia să te întinzi şi faci acest lucru într-un mod prea agresiv, vei cauza întinderea muşchilor sau ligamentelor.

Antena 3

×