Am un bebeluş sau un căţeluş?

Bebeluşii între 9 luni şi 2 ani au multe tendinţe "nevinovate". Una dintre ele relativ răspândită este tendinţa de a muşca totul. Unii consideră această tendinţă o mostră de canibalism. Alţii spun că nu-i nimic de speriat, ci mai degrabă este un impuls trecător.

Părinţii care fac din această tendinţă un capăt de ţară trebuie să se liniştească şi să accepte că nu-i nimic premeditat. Psihologii spun că pur şi simplu bebeluşul, care încă nu se poate folosi de cuvânt spre a comunica, apelează la unele gesturi: bate din palme, ţipă, muşcă... În aceste situaţii, bebeluşul doreşte să ne transmită că nu este de acord cu ceva, că este ceva care îl nemulţumeşte. Dar, în mod surprinzător, gestul de a muşca poate foarte bine să nu aibă nici o urmă de agresivitate, ci să descoperim multă afecţiune.

De altfel, chiar la copiii de 2-3 ani se observă că, atunci când îşi regăsesc "prietenii" de joacă, îşi exprimă emoţia într-un mod devorant: printr-o muşcătură. Explicaţia vine din faptul că, în primele luni de viaţă, copiii sunt în "faza orală": plăcerile lor, în special foamea, de asemenea, suptul sunt legate de gură.

Aşadar, este normal ca primul lor reflex să fie cel de a descoperi ceea ce îi înconjoară cu această parte a corpului lui. Iar faptul că muşcă un alt copil nu este nici mai mult, nici mai puţin decât o dovadă a interesului.

FĂRĂ REPROŞURI
Nu vă supăraţi, deoarece nu ajută la nimic. Este mesajul pediatrilor şi al psihologilor adresat părinţilor. De altfel, aproape sigur copilul este primul şi cel mai surprins atunci când gestul lui provoacă plânsul micuţului muşcat. În acest moment, de regulă, intră în scenă părintele moralist, cu o cascadă de reproşuri. Această atitudine a părinţilor este total eronată, pentru că el nu va înţelege mare lucru.

În schimb, chiar dacă este incapabil să răspundă, copilul poate să priceapă că nu este bine ce a făcut. Cum trebuie să acţioneze părinţii? Iată o propunere. Îngenuncheaţi lângă micuţ, pentru a fi aproximativ la înălţimea lui şi pentru a-i capta atenţia. Încercaţi să-i vorbiţi calm, dar ferm, explicaţi-i de ce nu trebuie să mai muşte.

Pentru aceasta arătaţi-i urmele dinţilor lui, lăsate pe piele. Aici nu-i o culpabilizare, ci este o încercare explicită de a-l face să înţeleagă că el îi face rău unui copil de vârsta lui. După acest episod, arătaţi-i copilului cu ce poate înlocui gestul de a muşca. Iată o propunere. "Uite, eu iau jucăria ta.

În loc să mă muşti pentru asta, poţi să vii la mine şi să întinzi mânuţele pentru ca să ţi-o dau înapoi." Şi încă o propunere. Nu uitaţi să vă scuzaţi faţă de părinţii copilului muşcat, evident în prezenţa micuţului rebel. Veţi avea satisfacţia treptat că el va renunţa la această izbucnire.