Boala Peyronie

De multe ori, suferinţele produse de o maladie sunt însoţite sau uneori chiar depăşite de alte sentimente: frustrare, ruşine, vinovăţie, nelinişte. De aceea înţelegerea exactă a simptomelor şi a naturii afecţiunii este salutară în evoluţia bolii. Şi cel mai adecvat mod de a o face este discuţia directă cu medicul, chiar dacă pentru asta trebuie lăsate la o parte pudoarea şi inhibiţiile. Este şi cazul maladiei Peyronie, caracterizată prin durere, deformarea penisului şi tulburări erectile.

TRAUME MICI
Penisul conţine trei formaţiuni erectile: doi corpi cavernoşi, care au formă cilindrică şi ocupă cea mai mare parte a organului, şi corpul spongios, care conţine uretra. Corpii cavernoşi sunt înconjuraţi de o membrană numită tunica albuginee, formată din fibre elastice şi din colagen, care se extinde o dată cu mărirea de volum a corpilor în timpul erecţiei, asigurând rigiditatea acestora. Se pare că, din cauza unor microtraumatisme locale, care în majoritatea cazurilor trec neobservate, produse cel mai frecvent în timpul actului sexual sau după alte mici accidente, se produc mici hemoragii locale şi se declanşează un proces inflamator. Acesta este însă anormal, disproporţionat şi se soldează cu o sinteză crescută de fibre de colagen, care se depozitează în albuginee, formând, la acest nivel, un ţesut fibros, cicatriceal, care se poate extinde şi la nivelul ţesutului erectil.

Ca urmare, membrana nu se mai poate deschide normal şi apar dureri şi anomalii peniene. În timp, se produc şi calcificări la acest nivel, care agravează simptomele şi fac mai dificilă vindecarea. Nu se ştie exact de ce la unii bărbaţi se produce această reacţie. Sunt incriminaţi factori genetici (există aglomerări de cazuri în aceeaşi familie), înaintarea în vârstă, fumatul sau unele afecţiuni cronice concomitente: diabetul zaharat, hiperlipidemia sau hipercolesterolemia, vasculita (inflamaţia vaselor de sânge sau limfatice), boli ale ţesutului conjunctiv. La mulţi pacienţi a fost depistată şi maladia Dupuytren, care constă în fibrozarea fasciei palmare, care în timp rigidizează degetele şi produce disfuncţia mâinii. Uneori, fibroza poate fi întâlnită şi la nivelul fasciei plantare, producând dureri şi anomalii ale piciorului.

SIMPTOME
Boala debutează brusc sau treptat. Cel mai întâlnit simptom (care apare în 85% din cazuri) este deformarea penisului în erecţie. Acesta poate fi curbat în sus sau în jos, la diferite grade (uneori până la 45 de grade), ajungând să împiedice desfăşurarea actului sexual normal. Disfuncţia erectilă apare la 40% din pacienţi. Deformarea este însoţită în 50% din cazuri de durere, care apare în erecţie, la orgasm, uneori şi la simpla atingere, iar la o treime dintre bolnavi placa fibroasă se poate simţi sub piele. În afară de suferinţele fizice şi problemele psihologice rezultate, boala este privită cu multă reticenţă şi anxietate de pacient şi de cei apropiaţi. De aceea, trebuie precizat că nu este vorba despre o maladie infecţioasă, nu este deci transmisibilă, şi nu denotă infidelitatea partenerului.

Pe de altă parte, placa dură depistată la palpare nu este de natură canceroasă, ceea ce nu înseamnă că trebuie neglijată. Uneori, destul de rar totuşi, afecţiunea se rezolvă spontan, în 6-12 luni.
Alteori însă, dispare durerea, dar persistă sau se agravează deformarea, care nu se poate atenua decât prin tratament, de aceea prezentarea la medic este imperios necesară.
Diagnosticul este precizat de un medic specialist urolog, de obicei pe baza examenului fizic, uneori fiind indicată şi o ecografie pentru precizarea stadiului şi extinderii leziunii.

NECUNOSCUTĂ
Boala Peyronie a fost descrisă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. În ciuda progreselor ştiinţifice, etiologia bolii nu este încă pe deplin înţeleasă, ceea ce stârneşte controverse terapeutice. Este o boală destul de frecventă, afectând 1%-3% dintre bărbaţi, în special cu vârste peste 40 de ani.

TRATAMENT
Spre nedumerirea şi frustrarea bolnavilor, nu există încă un tratament optim al bolii Peyronie şi el este de multe ori temporizat, până la stabilizarea simptomelor. Se încearcă iniţial un tratament medical, cu doze mari de vitamina E sau derivaţi ai acidului paraaminobenzoic. Se mai pot face injecţii în placa formată, cu diferite substanţe ce scad sinteza de fibre de colagen (verapamil, interferon, colagenază), timp de mai multe luni. În cazurile refractare la tratament, se recurge la o abordare chirurgicală. Aceasta se poate face fie prin scurtarea zonei opuse curbăturii (însă cu scurtarea concomitentă a penisului), fie prin extirparea plăcii fibroase cu grefarea de ţesut nou (intervenţie care poate însă duce uneori la afectarea corpilor cavernoşi şi la disfuncţii erectile). În cazuri extreme se recurge la implant penian.