Când Bau-Bau nu poate fi alungat decât de psiholog

„Te papă câinele”, „Vine Bau-Bau dacă nu eşti cumin­te”, „Te fură nenea dacă nu mănânci tot”, cam aşa îşi ameninţă copiii mulţi părinţi din România. Aceste metode de „disciplină” pot avea conse­cințe serioase pentru psihicul copilului.
Din lipsă de răbdare sau de educaţie, adulţii intervin, de multe ori fără să-şi dea seama, brutal în psihicul copiilor. „Aceste ameninţări, practic, produc teamă, produc frică, până la fobie, în funcţie de cât de mult se repetă, pe ce fond al copilului vin. Sunt complet contraindicate, toxice, nocive şi de evitat”, spune Cristina Fulop, psiholog. Teama care se instalează în mintea copiilor poate avea mulţi factori, mai ales că cei mici sunt foarte receptivi. Când fricile copilăreşti devin anxietăţi, un părinte ar trebui să apeleze la psiholog pentru a remedia problema. La terapie pot merge copii care se tem de Bau-Bau sau copii care refuză să intre în anumite camere ale casei, chiar dacă e zi sau noapte. Părinţii trebuie să înţeleagă că nicio modificare de comportament nu apare în mod spontan, ci apare determinată de ceva, spun speci­aliştii. Iar copiii, deşi au tendinţa să inventeze, nu mint pur şi simplu.
Între 8-10 ani, vulnerabili
Un comportament schimbat poate ascunde o cauză gravă, spune psihologul. „Dacă părintele sesizează că s-a modificat ceva în atitudine, în comportamentul genul că e foarte nervos sau foarte agresiv, plânge des, adică se manifestă foarte intens în raport cu manifestările pe care le avea până atunci sau dimpotrivă este apatic şi se izolează şi nu mai vrea lucruri pe care le dorea, atunci ceva se întâmplă şi ar fi indicat să se apeleze la ajutor de specia­litate”, ne explică Cristina Fulop. Deşi românii nu sunt obişnuiţi să meargă la psiholog şi îl confundă deseori cu psihiatrul, numărul părinţilor care îşi duc copilul la terapie este în creştere. „Lucrez cu copii până în 7 ani foarte rar. Dar copii peste 8-10 ani am şi reprezintă 10% din pacienţi, ceea ce înseamnă mult. Și adolescenţii peste 14 ani vin din ce în ce mai mulţi”, spune psihologul.

Când este cazul să apelăm la psiholog?

3-6 ani: Copilul e pasiv, are coşmaruri, reacţionează excesiv la cauze minore, are anxietate de separare (se agaţă de adult);

6-11 ani: Se teme pentru propria siguranţă sau a celorlalţi, caută explicaţii magice pentru lucrurile pe care nu şi le explică;

12-18 ani: Conştiinţă exacerbată de sine, deficit de atenţie, autocontrol scăzut al impulsurilor.