x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Ce trebuie să mănânce un copil în primii trei ani de viață

Ce trebuie să mănânce un copil în primii trei ani de viață

de Magda Bucur    |    08 Mar 2018   •   19:30
Ce trebuie să mănânce un copil în primii trei ani de viață

În creierul bebelușilor, în primele luni de viață, au loc foarte multe transformări, de aceea, tot ce mănâncă sau nu mănâncă un nou născut are un efect direct asupra devoltării sale ulterioare, asupra felului în care se dezvoltă anumite structure și conexiuni neuronale. Academia Americană de Pediatrie (AAP) a lansat recent mai multe recomandări pentru părinți, privind alimentația corectă a bebelușilor, în primele 1.000 de zile de viață.

Recomandările au fost publicate în revista Pediatrics, de Comitetul pentru Nutriție al Academiei Americane de Pediatrie. Potrivit acestora, anumiți nutrienți, printre care proteinele, zincul, fierul, folații, precum și anumite vitamine și acizi grași polinesaturați sunt vitale pentru dezvoltarea normală a creierului. Copiii care nu au parte de acești nutrienți în dieta din primii trei ani de viață pot avea parte mai apoi de problem serioase în funcționarea neuronală. Potrivit nutrișioniștilor din AAP, laptele matern este recomandat copiilor până la vârsta de șase luni. După aceea, spun ei, laptele matern nu mai este sufficient pentru aportul de fier și zinc de care are nevoie bebelușul, așa că trebuie să fie suplimentat cu acești nutrienți, dacă mama are de gând să continue alăptarea. Potrivit ghidului American, fierul și zincul pot fi introduse în dieta copilului prin suplimente, carne pasată sau cereale special concepute pentru copii. Odată cu diversificarea alimentației, trebuie introduse carne, fructe și legume bogate în vitamine și minerale.

Nutrișioniții AAP le sugerează pediatrilor americani să nu recomande doar acele ”superalimente” despre care mulți au impresia că pot suplini o dietă variată. Este bine ca bebelușii să încerce cât mai multe tipuri de alimente, pentru a-și putea lua din ele proteinele, vitaminele și mineralele de care au nevoie.

Dieta din primii trei ani de viață este extrem de importantă, pentru că dezvoltarea din acești ani nu mai poate fi obținută ulterior. De exemplu, fierul este necesar pentru dezvoltarea circuitelor memoriei și viteza proceselor de gândire de la nivelul creierului, iar dacă dieta din primele 1000 de zile este deficitară, aceste procese nu mai pot fi recuperate.

Chiar dacă uneori este greu să îi convingem pe cei mici să mănânce diverse alimente și unii părinți aleg varianta mai simplă, în care le dau copiilor doar alimentele preferate, nutriționiștii spun că trebuie insistat ca dieta să fie cât mai variată.

×
Subiecte în articol: alimentatie copii