Conform studiilor, circa 43% dintre copii trec prin diferite frici în primii ani de viață iar cele mai frecvente sunt cele legate de zgomote puternice, întuneric, animale sau persoane necunoscute. Aceste frici apar, de obicei, între 2 și 6 ani, când imaginația este foarte activă, dar abilitățile de a diferenția între realitate și fantezie sunt încă în dezvoltare.
Cele mai frecvente frici ale copilului și cum le gestionezi
Cercetările arată fricile copiilor sunt normale șitind să scadă pe măsură ce aceștia cresc și devin mai expuși la diverse experiențe, dezvoltându-și mecanisme de adaptare și gestionare a emoțiilor.
Zgomote puternice
Mulți copii se sperie de zgomote puternice, cum ar fi o furtună, aspirator, un claxon sau artificii. Această frică este o reacție normală la stimuli necunoscuți sau neașteptați.
Esye bine să fii lângă el atunci când se produce zgomotul care îl sperie. Explică-i, pe un ton calm, sursa zgomotului și arată-i că nu e nimic de temut. Spre exemplu, dacă se sperie de furtună, poți să-i spui: „Auzi ploaia și tunetele? E doar o furtună, ploaia face ca florile să crească.” În timp, va înțelege că aceste zgomote sunt normale și nu reprezintă o amenințare.
Dacă frica persistă, ai putea să transformi experiențele cu zgomote puternice în jocuri amuzante. De exemplu, când folosești aspiratorul, poți inventa o poveste despre cum „monstrul zgomotos” mănâncă firimiturile.
Medici
Vizitele la medic pot fi stresante pentru copii, mai ales din cauza temerilor legate de injecții sau alte proceduri medicale care ar putea fi dureroase.
Fii sincer și explică-i copilului din timp ce se va întâmpla la doctor. Nu exagera nici în privința procedurilor, dar nici nu minimaliza. Dacă va trebui să facă o injecție, spune-i: „S-ar putea să simți o mică înțepătură, dar durează doar câteva secunde.”
Un alt lucru care poate ajuta este să transformi vizitele la medic într-o rutină familiară. De exemplu, poți duce copilul la un medic care are o abordare prietenoasă și îl face să se simtă în siguranță. Dacă se poate, lasă copilul să aducă cu el o jucărie preferată pentru confort emoțional.
Moș Crăciun, clovni și alte personaje
Deși pentru noi, adulții, Moș Crăciun, clovnii sau alte personaje de desene animate par simpatice, pentru mulți copii, aceste figuri pot părea înfricoșătoare. Costumele mari și neobișnuite sau fețele pictate ale clovnilor pot induce frica.
Cel mai important este să nu forțezi copilul să interacționeze cu aceste personaje dacă nu se simte confortabil. Nu încerca să-l convingi cu forța că „Moș Crăciun e prietenos” dacă vezi că îi provoacă teamă. În schimb, oferă-i timp să observe de la distanță. Poți să-i explici simplu că Moș Crăciun sau clovnul sunt doar oameni îmbrăcați în costume amuzante și că nu reprezintă niciun pericol.
Dacă situația implică un eveniment de familie sau o sărbătoare, poți încerca să faci tranziția mai ușoară arătându-i poze cu Moș Crăciun. În acest fel, va avea timp să se familiarizeze cu ideea și să se simtă mai confortabil.
Aglomerație
Locurile aglomerate, cum ar fi mall-urile, piețele sau chiar petrecerile de familie, pot fi copleșitoare pentru unii copii. Agitația, zgomotele și mulțimea pot crea un sentiment de confuzie și teamă.
Dacă observi că micuțul devine anxios în astfel de situații, du-l într-o zonă liniștită în care să se retragă. Sau ține-l de mâna pentru a-l face să se simtă în siguranță. Explică-i că, deși sunt mulți oameni, nu are de ce să se teamă, deoarece tu ești lângă el.
Poți să-l pregătești din timp pentru locurile aglomerate spunându-i cum va arăta situația: „Astăzi vom merge într-un loc cu mulți oameni, dar eu voi fi lângă tine tot timpul și ne vom distra împreună.” Pe măsură ce crește, va învăța să facă față aglomerației și să își controleze emoțiile.
Animale
Copii sunt atrași de animale dar, uneori, simt teamă. Mai ales dacă nu sunt obișnuiți. Câinii, în special, pot părea înfricoșători din cauza lătratului sau a dimensiunilor mari.
Nu forța copilul să interacționeze cu un câine sau un alt animal dacă nu se simte confortabil. Este important să respecți ritmul lui. Începe prin a-l familiariza cu animalele de la distanță. Poți să-i povestești despre câini, să îi arăți poze sau să vizionați împreună videoclipuri cu animale prietenoase.
Dacă aveți ocazia să interacționați cu un câine prietenos, explică-i din timp cum să se comporte: „Câinii pot lătra pentru a spune ”salut”, dar acesta este prietenos și îi place să fie mângâiat. Hai să-l lăsăm să ne miroasă mai întâi.” Astfel, copilul va învăța să înțeleagă comportamentul animalelor și să interacționeze cu ele fără teamă, potrivit deparinti.ro.