x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Cercetătorii au ajuns la concluzia că alcooliştii pot fi "depistaţi" încă din copilărie

Cercetătorii au ajuns la concluzia că alcooliştii pot fi "depistaţi" încă din copilărie

de Agerpres    |    30 Oct 2013   •   17:42
Cercetătorii au ajuns la concluzia că alcooliştii pot fi "depistaţi" încă din copilărie

Majoritatea studiilor despre originile dependenţei de alcool au în vedere obiceiurile din adolescenţă. Adolescenţa este vârsta experimentelor, personalitatea fiind în formare, şi mulţi specialişti apreciază că este o perioadă cheie şi în ce priveşte vulnerabilitatea faţă de abuzul de alcool, relatează passionsante.be.

O echipă de cercetători americani de la Virginia Commonwealth University consideră în schimb că şi obiceiurile din copilărie pot fi semne a ceea ce se va întâmpla în viitor. Cercetările s-au desfăşurat pe două grupuri totalizând 6.000 de băieţi şi fete, în număr egal. Personalitatea le-a fost evaluată de câteva ori până au împlinit şase ani, iar consumul de alcool, până la 16 ani. Concluzia este destul de surprinzătoare, cercetătorii arătând că unele trăsături de caracter dinainte de cinci ani pot anunţa înclinaţia pentru consumul excesiv de alcool în adolescenţă.

Tulburările emoţionale şi de comportament — îndeosebi dificultăţi în relaţiile sociale şi de comunicare (copii izolaţi, introvertiţi) — pot prezice "semnificativ" riscul de consum abuziv, în contextul unei fragilităţi sporite faţă de fenomenul de dependenţă. Observaţiile nu sunt însă nici exclusive, nici definitive, deoarece şi copii foarte sociabili pot deveni dependenţi.

Specialiştii subliniază că este important ca minorii cei mai expuşi să fie atent observaţi până la adolescenţă, încheie passionsante.be.

×
Subiecte în articol: alcoolism copilarie studiu