Copiii şi animalele de companie

Iubirea şi devotamentul animalelor ne îmbogăţesc şi ne înseninează viaţa, având în plus şi un extraordinar efect terapeutic. Dar, uneori, aceleaşi animale pot fi dătătoare de virusuri, bacterii, fungi, paraziţi.

Convieţuirea cu un animal reduce nivelul de stres şi depresiile, cu toate consecinţele lor nefaste, ne ajută să ne mişcăm şi să socializăm. Acest mod de viaţă nu ridică probleme în cazul adulţilor, care pot respecta anumite norme de igienă şi comportament, dar situaţia trebuie atent evaluată dacă în familie există şi copii, fie că este vorba despre un animal pe care îl aveaţi dinainte de naşterea copilului, fie că vă gândiţi să îi oferiţi acestuia un nou tovarăş de joacă.

Prezenţa animalului este în general benefică pentru copil: îl învaţă diversitatea şi frumuseţea vieţii, îi dezvoltă afectivitatea, dar şi responsabilitatea. În cazul copiilor retraşi, timizi sau, din contră, cu un temperament exploziv, dar mai ales a celor cu diverse afecţiuni cronice, prezenţa unui animal are un efect salutar, cu condiţia ca acesta să fie ales corespunzător vârstei copilului, caracterului, înclinaţiilor sale şi, nu în ultimul rând, stării lui de sănătate.

Pericole pentru cel mic
Orice animal care trăieşte în jurul nostru ne poate influenţa starea de sănătate pe mai multe căi, şi acest lucru este cu atât mai important pentru copiii mici, sub 5 ani, pentru cei cu o imunitate scăzută, care suferă de cancer sau de alte maladii grave, care fac tratament cu chimioterapice sau corticosteroizi. În primul rând, animalele sunt purtătoare ale unor virusuri, bacterii, fungi sau paraziţi pe care îi pot transmite omului. În al doilea rând, câinii şi pisicile, dar şi micile rozătoare de casă sau animalele de fermă pot muşca şi zgâria, producând uneori răni grave, mutilante sau adânci, penetrante sau răni mai puţin întinse, dar care se pot infecta. De aceea, animalul trebuie bine educat, dresat dacă e lăsat în preajma copilului, mai ales dacă e vorba despre un copil mic, care îl poate molesta sau deranja fără a fi conştient de pericol. În al treilea rând, animalele pot produce alergii şi genera sau întreţine un astm bronşic alergic. Într-adevăr, circa 10% dintre oameni pot prezenta, în diferite grade, alergii la animale şi peste 30% dintre bolnavii cu astm prezintă aceste alergii. În ciuda a ceea ce se crede, nu blana este factorul decisiv în declanşarea alergiei, ci o proteină ce se găseşte în resturile de piele provenite din descuamarea tegumentului, salivă, urină, fecalele animalului şi poate ajunge, fireşte, şi pe blană atunci când animalul se linge pentru a-şi face toaleta. În plus, blana poate reţine praf, polen sau alţi alergeni ce sunt apoi eliberaţi în apropierea bolnavului.


Credit: 123 RF

Câinele şi pisica
Cele mai răspândite animale de companie sunt câinele şi pisica, dar ei sunt în acelaşi timp cel mai mare rezervor de agenţi patogeni. Astfel, ei pot transmite infecţia cu campylobacter, ce se manifestă prin diaree, dureri abdominale şi febră. De cele mai multe ori, diareea, iniţial apoasă, apoi cu mucus şi sânge, este simptomul principal, putând duce la deshidratare. Tot ei pot transmite toxocaroza, o parazitoză ce se manifestă prin febră, apariţia unei erupţii, tuse, mărirea în volum a ficatului şi a unor grupe ganglionare. În cazuri mai grave, larva poate migra în ochi, producând o afectare gravă a vederii. Câinele şi pisica mai pot transmite o afecţiune fungică, tinea corporis, manifestată prin apariţia unor zone rotunde, de culoare roşie, uscate, acoperite cu scuame, cu margini bine delimitate, ridicate, cu mici suprafeţe de alopecie dacă evoluează pe pielea capului. O altă afecţiune gravă transmisă de acestea este rabia (turbarea), care este de natură virală. Ea apare în cazul plăgilor muşcate, chiar de mici dimensiuni, virusul găsindu-se în saliva animalului. Aceste situaţii impun prezentarea cât mai urgentă a copilului la medic, atât pentru îngrijirea plăgii, cât şi pentru imunizarea antirabică, aceasta fiind singura modalitate de prevenire a bolii. Odată declanşată, rabia este mortală. De asemenea, câinii mai pot transmite leptospiroza – o boală gravă, cu febră şi afectare organică multiplă (hepatică, renală, meningeală) sau alte parazitoze, cum ar fi giardioza, criptosporidioza, dipilidioza etc.

Boli de la păsări
În multe cazuri, păsările de apartament, dar şi cele de curte pot transmite salmoneloza, manifestată prin dureri abdominale, febră, diaree şi vărsături. O boală gravă contactată de la păsări este şi psitacoza, o formă de pneumonie bacteriană, manifestată prin febră, frison, dureri de cap, dureri musculare, tuse. Porumbeii pot răspândi o altă afecţiune gravă de natură fungică, şi anume criptococoza. În general, aceste boli se transmit prin aspirarea unor particule fine care se degajă din materiile fecale uscate şi sunt periculoase în special în cazul copiilor sub 5 ani şi persoanelor cu o imunitate deficitară. Reptilele şi amfibienii nu sunt recomandabile ca animale de companie pentru copii. În plus, ele pot transmite salmoneloza, prin fecale şi prin atingerea pielii sau a unor suprafeţe contaminate de animal. Hamsterii pot transmite un virus care produce coriomeningita limfatică, o afecţiune cu manifestări asemănătoare gripei: febră, stare de oboseală, dureri de cap şi dureri musculare, greţuri, vărsături, ulterior cu simptome de meningită şi encefalită. Virusul se poate transmite şi de la mamă la făt. Nici chiar banalii peştişori nu sunt inofensivi, apa din acvariu putând fi contaminată cu salmonela sau cu mycobacterium marinum. Pentru a preveni aceste evenimente neplăcute trebuie să alegem un animal potrivit vârstei copilului şi să controlăm modul acestora de a interacţiona. Animalul trebuie dus la veterinar pentru consultaţii periodice, vaccinări şi deparazitări, extrem de importantă fiind vaccinarea antirabică. Animalul trebuie periat regulat şi spălat, iar spaţiul său şi mai ales zona în care îşi face nevoile trebuie bine dezinfectate. Purtaţi întotdeauna mănuşi de menaj când igienizaţi acest areal. Nu lăsaţi copiii să facă acest lucru sau să se joace în lădiţa de nisip a pisicii. Nu permiteţi accesul animalului în toată casa, mai ales în bucătărie şi sufragerie. Aspiraţi des covoarele şi spălaţi mai des podelele, mai ales dacă aveţi un copil mic, care se târăşte pe jos. Nu permiteţi animalului să stea pe canapea, cuverturi sau pat, acolo unde stă şi copilul, fiindcă poate pune mâna sau gura pe aceste suprafeţe. Când copilul este mic nu îl lăsaţi să mângâie animalul, să îl sărute, să mănânce împreună cu el, iar când creşte învăţaţi-l să se spele după ce îl atinge. Mai ales nu lăsaţi animalul să îl lingă, în special pe faţă. Aveţi grijă să combateţi puricii şi căpuşele animalului, care pot transmite boli periculoase. Limitaţi contactul animalului dvs. cu animale străine, care îi pot transmite boli şi, dacă se impune, nu ezitaţi să îl castraţi, căci va fi mai puţin agresiv şi nu va mai căuta compania unor animale străine. Hrăniţi-l suficient, ca să nu fie tentat să vâneze animale ce pot fi bolnave şi daţi-i hrană adecvată, evitând carnea crudă. Când curăţaţi colivia purtaţi o mască pe gură şi nas, ca să nu aspiraţi particule infestate şi nu lăsaţi copilul în apropiere în acest timp. În cazul unei alergii sau astm bronşic alergic, dacă tratamentul nu dă rezultate şi crizele sunt frecvente şi mai ales dacă medicul vă recomandă acest lucru, nu ezitaţi să îi căutaţi un alt cămin animalului. În concluzie, apariţia unui animal în casă este o decizie pentru care copilul dvs. vă va fi recunoscător în viitor, dar ca orice măsură care priveşte sănătatea şi dezvoltarea copilului, ea impune reflecţie şi informare atentă, o conduită fermă, dar şi eforturi suplimentare pentru dvs.

ZGÂRIETURA DE PISICĂ. Pisica poate transmite o afecţiune care poartă numele de "boala zgârieturii de pisică". Ea este produsă de o bacterie (Bartonella henselae) şi se manifestă prin febră, dureri de cap, oboseală, ganglioni măriţi în volum şi dureroşi în zona muşcăturii sau zgârieturii.

TOXOPLASMOZĂ. Pisica poate transmite o parazitoză numită toxoplasmoză. Deşi cu grave consecinţe, această boală se manifestă doar la persoanele cu o imunitate scăzută sau la copiii ale căror mame au fost infestate la scurt timp înainte de debutul sarcinii sau pe tot parcursul acesteia. Boala mimează o simplă răceală, cu febră, dureri musculare, cefalee, dureri în gât, mărirea în volum a ganglionilor. Sarcina se încheie frecvent cu un avort sau cu naştere prematură. Nou-născutul poate prezenta la naştere icter, convulsii, ficatul şi splina mărite, probleme oculare. În alte cazuri, consecinţele apar după câţiva ani, dar sunt extrem de grave, cu retard psihic, surditate şi tulburări de vedere.